IMBECIL, -Ă, imbecili, -e, s. m. și f. (Adesea termen de ocară) Persoană cu capacități mintale foarte reduse, lipsită de facultatea de a înțelege ușor; slab de minte, neghiob, nătărău. Numai imbecililor le e indiferent ce opinie au. CAMIL PETRESCU, U. N. 150. Bag de seamă că nu pot suporta în liniște să mă crezi un imbecil. SEBASTIAN, T. 63. E mîndria de a-i arăta că nu sînt un imbecil. IBRĂILEANU, A. 44. ◊ (Adjectival) Cel ce-a spus că marile Dureri sînt veșnic mute A fost desigur un cretin, Cu minte imbecilă. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 61. ◊ (Adverbial, rar) Da, șmecherii vor spune că-i imbecil să lupți. BENIUC, V. 60.