IMAM, imami, s. m. 1. (În islamul sunnit) Recitator în cadrul rugăciunii colective. ♦ Conducător spiritual al unei școli. 2. (În islamul șiit) Căpetenia comunității, fiind moștenitor al substanței divine, care-l face infailibil. [Var.: iman s. m.] – Din tc. imam.

imam sm [At: E. KOGĂLNICEANU, ap. LET. III, 249 / V: ~an / Pl: ~i / E: tc imam] 1 Preot sau prelat musulman. 2 Conducător al rugăciunii colective într-o moschee. 3 Titlu purtat de unii suverani musulmani (care dețin și conducerea bisericii).

IMAM, imami,^[1] s. m. 1. Preot sau prelat musulman; conducătorul rugăciunii colective într-o moschee. 2. Titlu purtat de unii suverani musulmani (care dețin și conducerea bisericii). [Var.: iman s. m.] – Din tc. imam. corectat(ă)

IMAM, imami, s. m. Șef religios la musulmani, preot care administrează o moschee, pronunță rugăciunile etc. Porunci de ieși ulemalele (vlădicii) și imamii cu toți hogii și derviștii. ISPIRESCU, M. V. 32. Demult imamul din minare cîntase. ALECSANDRI, P. I 238. - Variantă: iman (CARAGIALE, O. III 65) s. m.

IMAM ~i m. 1) Șef suprem religios, politic și militar al unui stat feudal arab. 2) Conducător al rugăciunii colective într-o moschee; preot mahomedan. /<turc. imam

imam m. preot mahomedan: acum de mult imamul din minarè cântase AL. [Turc. IMAMÈ].

iman sm vz imam

imán și imám m. (turc. ar. imam). Preut care recitează rugăcĭunile în geamie. V. hoge.

imam s. m., pl. imami

imam s. m., pl. imami

imam s. m., pl. imami

imam, -mi.

imam (imami), s. m. – Preot musulman. – Var. iman. Mr. imam, megl. iman. Tc. iman (Șeineanu, II, 225; Lokotsch 925). Sec. XIX. Sec. XVIII.

IMAM (IMAN) (cuv. arab însemnând „model”, „călăuză”, „reprezentant”) 1. (La sunniți) Conducătorul spiritual și temporal al comunității religioase, califul. 2. (La șiiți) Conducătorul dinastic al comunității religioase, polul ierarhiei spirituale. 3. (La sunniți) Titlu onorific dat unui cunoscut autor religios. 4. (În general) Conducătorul rugăciunii comune.