14 definiții pentru imam iman


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

imam sm [At: E. KOGĂLNICEANU, ap. LET. III, 249 / V: ~an / Pl: ~i / E: tc imam] 1 Preot sau prelat musulman. 2 Conducător al rugăciunii colective într-o moschee. 3 Titlu purtat de unii suverani musulmani (care dețin și conducerea bisericii).

IMÁM, imami, s. m. 1. (În islamul sunnit) Recitator în cadrul rugăciunii colective. ♦ Conducător spiritual al unei școli. 2. (În islamul șiit) Căpetenia comunității, fiind moștenitor al substanței divine, care-l face infailibil. [Var.: imán s. m.] – Din tc. imam.

IMÁM, imami,[1] s. m. 1. Preot sau prelat musulman; conducătorul rugăciunii colective într-o moschee. 2. Titlu purtat de unii suverani musulmani (care dețin și conducerea bisericii). [Var.: imán s. m.] – Din tc. imam. corectată

  1. Plural greșit în original: „imamuri”. — gall

IMÁM, imami, s. m. Șef religios la musulmani, preot care administrează o moschee, pronunță rugăciunile etc. Porunci de ieși ulemalele (vlădicii) și imamii cu toți hogii și derviștii. ISPIRESCU, M. V. 32. Demult imamul din minare cîntase. ALECSANDRI, P. I 238. - Variantă: imán (CARAGIALE, O. III 65) s. m.

IMÁM ~i m. 1) Șef suprem religios, politic și militar al unui stat feudal arab. 2) Conducător al rugăciunii colective într-o moschee; preot mahomedan. /<turc. imam

imam m. preot mahomedan: acum de mult imamul din minarè cântase AL. [Turc. IMAMÈ].

IMÁN s. m. v. imam.

imán și imám m. (turc. ar. imam). Preut care recitează rugăcĭunile în geamie. V. hoge.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

imám (imámi), s. m. – Preot musulman. – Var. iman. Mr. imam, megl. iman. Tc. iman (Șeineanu, II, 225; Lokotsch 925). Sec. XIX. Sec. XVIII.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

IMAM (IMAN) (cuv. arab însemnând „model”, „călăuză”, „reprezentant”) 1. (La sunniți) Conducătorul spiritual și temporal al comunității religioase, califul. 2. (La șiiți) Conducătorul dinastic al comunității religioase, polul ierarhiei spirituale. 3. (La sunniți) Titlu onorific dat unui cunoscut autor religios. 4. (În general) Conducătorul rugăciunii comune.

Intrare: imam
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • imam
  • imamul
  • imamu‑
plural
  • imami
  • imamii
genitiv-dativ singular
  • imam
  • imamului
plural
  • imami
  • imamilor
vocativ singular
  • imamule
  • imame
plural
  • imamilor
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • iman
  • imanul
  • imanu‑
plural
  • imani
  • imanii
genitiv-dativ singular
  • iman
  • imanului
plural
  • imani
  • imanilor
vocativ singular
  • imanule
  • imane
plural
  • imanilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

iman imam

  • 1. (În islamul sunnit) Recitator în cadrul rugăciunii colective.
    surse: DEX '09 un exemplu
    exemple
    • Demult imamul din minare cîntase. ALECSANDRI, P. I 238.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Conducător spiritual al unei școli.
      surse: DEX '09
  • 2. (În islamul șiit) Căpetenia comunității, fiind moștenitor al substanței divine, care-l face infailibil.
    surse: DEX '09 un exemplu
    exemple
    • Porunci de ieși ulemalele (vlădicii) și imamii cu toți hogii și derviștii. ISPIRESCU, M. V. 32.
      surse: DLRLC

etimologie: