ILIȘ, ilișuri, s. n. Impozit care se percepea în Moldova, în Evul Mediu, asupra cerealelor. – Din magh. élés „gustare”.

iliș sn [At: (a. 1448) ARHIVA R. I, 153 / V: ilis / Pl: ~uri / E: mg élés ,,gustare"] 1 (Înv; Mol; în Evul Mediu) Impozit pe cereale. 2 (Îs) Pecetea ~ului Registru pe care se însemnau dările. 3 (Reg) Jeț.

ILIȘ, ilișuri, s. n. Impozit care se percepea în Moldova, în evul mediu, asupra cerealelor. – Din magh. élés „gustare”.

ILIȘ, ilișuri, s. n. (În orînduirea feudală) Dare, impozit care se percepea asupra grînelor.

ILIȘ s.n. (Criș.) Provizii. Fu pre Ierosalim foametea, că . . . să sfîrși ilișul și bucatele. C 1692, 514^v. Etimologie: magh. élés. Vezi și ilui.

iliș n. od. dare extraordinară. [Ung. ÉLÉS, proviziunej.

ilíș n., pl. e și urĭ (ung. élés, vĭață, vipt, plăcere. Cp. și cu tăt. ülüš, parte). Mold. Vechĭ. Un bir în banĭ „a căruĭ natură nu se poate determina maĭ de aproape” (Xen. 5, 175). Azĭ. Trans. (Șez. 36, 169). Taĭfas.

ilis sn vz iliș

iliș s. n., pl. ilișuri

iliș s. n., pl. ilișuri

iliș s. n., pl. ilișuri

iliș (ilișuri), s. n. – Impozit pe pescuitul în apele statale, și după cît se pare, pe diferite tranzacții comerciale. Tăt. ülüs „parte” (Bogdan, Documentele lui Ștefan cel Mare, II, 607). După Drăganu, Dacor., VII, 216, din mag. élést „articol”. Pentru impozit, cf. Cercetări istorice, XIII, 140-3. Sec. XV, înv. – Der. ilișer (var. ilișar), s. m. (persoană care strînge impozitul).

iliș, ilișuri, s.n. – (reg.) 1. Scaun, de regulă cu arcuri, din piele, care se așază peste loitre, la căruțele țărănești: „Văd că-i iliș, scaun de acela cu fedăr; la sanie cu cai” (Bilțiu, 1999: 373; Berbești). 2. Suport de lemn de forma unei scări, așezat pe sania trasă de animale, pentru transportul nutrețurilor. ♦ (onom.) Iliș, Ilișan, nume de familie (64 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. ülés „loc de șezut”.

iliș, -uri, s.n. – 1. Scaun, de regulă cu arcuri, din piele, care se așează peste loitre, la căruțele țărănești: „Văd că-i iliș, scaun de acela cu fedăr; la sanie cu cai” (Bilțiu 1999: 373; Berbești). 2. Suport de lemn de forma unei scări, așezat pe sania trasă de animale, pentru transportul nutrețurilor. – Din magh. ülés „loc de șezut”.