IER, ieruri, s. n. Numele a două litere din alfabetul chirilic; vocală scurtă notată cu aceste litere. – Din sl. jerŭ.

ier sn [At: DEX / Pl: ~uri / E: vsl ѥєръ] 1 Două litere din alfabetul chirilic. 2 Vocală scurtă notată cu litera ier (1).

IER, ieruri, s. n. Numele a două litere din alfabetul chirilic; vocală scurtă notată cu aceste litere. – Din sl. jerŭ.^[1]

IER- v. hiero-.

-IER², -Ă suf. „referitor la...”. (< fr. -ier, -ière)

-IER¹ elem. -ar². ()

hiero- [At: DA ms / E: fr hiero-, ger hiero-, it iero-, lat hiero-, ngr ιερό, rs иеро-] Element prim de compunere însemnând: 1-2 (De) sfânt. 3 Cu caracter sacru.

HIERO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „sfînt”, „sacru”. [Pron. hi-e-, var. ier-. / < fr. hiéro-, cf. gr. hieros].

-AR², -ER¹, -ERĂ, -IER³, -IERĂ, -OR⁴, -EZĂ¹ suf. „Referitor la...”; „cel (cea) care exercită o meserie, o funcție”, „care are calificare”. (din fr. -aire, -eur, -euse, cf. lat. -arius = nume de agent)

-EZĂ¹ suf. v. -ar².

HIER(O)- elem. „sfânt, sacru”. (< fr. hiér/o/-, cf. gr. hieros)

ier (literă chirilică) s. n., pl. ieruri

ier (literă chirilică) s. n., pl. ieruri

ier s. n., pl. ieruri

HIER-, v. HIERO-. □ ~algie (v. -algie), s. f., sacralgie*.

HIERO- (IERO-) „sfînt, sacru”. ◊ gr. hieros „sacru” > fr. hiéro-, germ. id., engl. id. > rom. hiero- și iero-. □ ~crație (v. -crație), s. f., tip de organizare și conducere a societății primitive și apoi feudale, în funcție de obiectivele spirituale ale unei religii dominante; ~dul (v. -dul), s. m. și f., sclav care se afla în serviciul unui templu grecesc; ~fanie (v. -fanie), s. f., relevarea unei entități sacre de ordin cultural în istoria spirituală a unei comunități etnice; ~fant (v. -fant), s. m., preot care prezida misterele de la Eleusis și care îi iniția pe neofiți; ~glifă (v. -glifă), s. f., 1. Semn din scrierea vechilor egipteni, cu o valoare figurativă sau ideografică. 2. s. f. pl., Urme proeminente, alungite sau ramificate, întîlnite pe stratele geologice; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere comparativă a religiilor; ~gramă (v. -gramă), s. f., caracter sau simbol sacru.

IER (< sl.) s. n. 1. Numele a două litere din alfabetul chirilic: ъ (ierul tare) și ь (ierul moale). 2. Vocala foarte scurtă, notată prin fiecare dintre aceste semne: una dură, mediopalatală, ъ (în transcriere ŭ) și alta moale, prepalatală, ь (în transcriere i). După poziția lor, pot fi intense (care s-au păstrat în limbile slave) și neintense (care au dispărut).

IER, râul, afl. dr. al Barcăului; 107 km. Izv. din c. Someșului și străbate câmpia cu același nume. În mare parte canalizat.