17 definiții pentru idiom idiomă

idiom sn [At: ANTIM, P. 205 / V: (înv) sf / P: i-di-om / Pl: ~uri, (înv) ~oame, ~ome / E: fr idiome] 1 (Înv) Însușire. 2 (Lin) Limbă. 3 (Lin) Dialect. 4 (Lin) Grai.

IDIÓM, idiomuri, s. n. Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai). [Pr.: -di-om] – Din fr. idiome.

IDIÓM, idiomuri, s. n. Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai). [Pr.: -di-om] – Din fr. idiome.

IDIÓM, idiomuri, s. n. Limbă. Romîna posedă cuvinte absente în idiomele romanice apusene. IORDAN, L. R. 28. Acest idiom e lesne de înțeles. ALECSANDRI, S. 108. ♦ Limba unei populații restrînse, din cadrul unui grup etnic mai mare, prezentînd deosebiri față de limba comună. V. grai, dialect. – Pronunțat: -di-om.

idióm (-di-om) s. n., pl. idiómuri

IDIÓM s. v. dialect, grai, limbă.

IDIÓM s.n. (Lingv.) Mijloc de comunicare lingvistică cu o structură și individualități proprii; denumire generică pentru limbă, dialect, grai. [Pron. -di-om, pl. -muri, -me. / cf. fr. idiome, lat., gr. idioma].

IDIÓM s. n. 1. termen generic pentru limbă, dialect, subdialect sau grai. 2. (muz.) creație și interpretare proprii unei anumite zone folclorice. (< fr. idiome, lat. idioma)

IDIÓM ~uri n. Sistem lingvistic cu structură și cu trăsături proprii, vorbit de un anumit grup etnic. [Sil. -di-om] /<fr. idiome

idiómă (idióme), s. f. – Limbă, unitate lingvistică. – Var. idiom. Mr. iδiumă. Ngr. ἰδίωμα, și modern din fr. idiome. Sec. XVIII.

idiómă, idióme, s.f. (înv.) însușire.

idiomă f. limbă proprie unei provincii sau unei națiuni.

*idiómă f., pl. e (vgr. idioma, d. idios, propriŭ). Limbă proprie uneĭ națiunĭ: idioma românească. Dialect: idioma oltenească. – Și idiom, n., pl. e (după fr.).


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

idióm s. n. (sil. -di-om), pl. idiómuri

idiom s. v. DIALECT. GRAI. LIMBĂ.

IDIÓM s. n. (cf. fr. idiome, lat., gr. idioma): termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect, subdialect sau grai). Se spune, de exemplu, idiomul românesc, idiomul aromân (macedoromân), idiomul muntenesc și idiomul oltean.

Intrare: idiom
idiom1 (pl. -uri) substantiv neutru
  • silabație: i-di-om
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • idiom
  • idiomul
  • idiomu‑
plural
  • idiomuri
  • idiomurile
genitiv-dativ singular
  • idiom
  • idiomului
plural
  • idiomuri
  • idiomurilor
vocativ singular
plural
idiom2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • idiom
  • idiomul
  • idiomu‑
plural
  • idiome
  • idiomele
genitiv-dativ singular
  • idiom
  • idiomului
plural
  • idiome
  • idiomelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • idio
  • idioma
plural
  • idiome
  • idiomele
genitiv-dativ singular
  • idiome
  • idiomei
plural
  • idiome
  • idiomelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

idiom idiomă

  • 1. Termen general care denumește o unitate lingvistică (limbă, dialect sau grai).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: dialect grai limbă 2 exemple
    exemple
    • Romîna posedă cuvinte absente în idiomele romanice apusene. IORDAN, L. R. 28.
      surse: DLRLC
    • Acest idiom e lesne de înțeles. ALECSANDRI, S. 108.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Limba unei populații restrânse, din cadrul unui grup etnic mai mare, prezentând deosebiri față de limba comună.
      surse: DLRLC
  • 2. muzică Creație și interpretare proprii unei anumite zone folclorice.
    surse: MDN '00

etimologie: