idealizare sf [At: DA / P: i-de-a~ / Pl: ~zări / E: idealiza] 1 Atribuire de calități excepționale unei ființe sau unui lucru. 2 Transfigurare a realității într-o operă de artă, în vederea realizării unui ideal (1) estetic.

IDEALIZARE s. f. Acțiunea de a idealiza; reprezentare a unui lucru ca fiind mai bun, mai frumos etc. decît este în realitate, sau ca fiind desăvîrșit. [Autorul] trebuie... să părăsească idealizarea călduță, pojghița poleită în care personagiile sale îngheață. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 107, 5/6. – Pronunțat: -de-a-.

IDEALIZARE s.f. Acțiunea de a idealiza și rezultatul ei. ♦ Procedeu cognitiv de constituire a unor „obiecte” abstracte, care nu există ca atare în realitate. ♦ Transfigurare în cadrul operei de artă a realității în vederea realizării unui ideal artistic. [< idealiza].

IDEALIZARE s. f. 1. acțiunea de a idealiza. 2. schematizare, simplificare a realității în procesul abstractizării. 3. transfigurare în cadrul operei de artă a realității în vederea realizării unui ideal estetic. (< idealiza)

idealiza vt [At: ODOBESCU, S. II, 51 / P: i-de-a~ / Pzi: ~zez / E: fr idealiser] A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale.

IDEALIZA, idealizez, vb. I. Tranz. (Cu privire la un lucru sau la o persoană) A prezenta ca fiind mai bun decît este în realitate, a atribui unui lucru sau unei ființe însușiri excepționale, a-și imagina ceva (sau pe cineva) ca fiind desăvîrșit (foarte bun, foarte frumos etc.). Eminescu stimează și apără «limba veche și înțeleaptă» a poporului, fără să o idealizeze însă. SCÎNTEIA, 1950, nr. 1634. – Pronunțat: -de-a-.

IDEALIZA vb. I. tr. A atribui unui lucru sau unei ființe calități excepționale; a exagera ceva în bine, a reprezenta ceva mult mai bine decît în realitate. [Cf. fr. idéaliser, it. idealizzare].

IDEALIZA vb. tr. a atribui unui lucru, unei ființe calități excepționale; a exagera (ceva) în bine. (< fr. idéaliser)

A IDEALIZA ~ez tranz. (ființe, obiecte, fapte, idei) A prezenta ca având calități ideale, excepționale. /<fr. idéaliser

idealizà v. a da realității un caracter ideal.

*idealizéz v. tr. (d. ideal). Daŭ un caracter ideal (uneĭ persoane, unuĭ lucru): artistu idealizează natura.

idealizare (desp. -de-a-) s. f., g.-d. art. idealizării; pl. idealizări

idealizare (-de-a-) s. f., g.-d. art. idealizării; pl. idealizări

idealizare s. f. (sil. -de-a-), g.-d. art. idealizării; pl. idealizări

idealiza (a ~) (desp. -de-a-) vb., ind. prez. 1 sg. idealizez, 3 idealizează; conj. prez. 1 sg. să idealizez, 3 să idealizeze

idealiza (a ~) (-de-a-) vb., ind. prez. 3 idealizează

idealiza vb. (sil. -de-a-), ind. prez. 1 sg. idealizez, 3 sg. și pl. idealizează

idealizez.

IDEALIZARE s. înfrumusețare, poetizare. (~ realității.)

IDEALIZARE s. înfrumusețare, poetizare. (~ realității.)

IDEALIZA vb. a înfrumuseța, a poetiza. (A ~ realitatea.)

IDEALIZA vb. a înfrumuseța, a poetiza. (A ~ realitatea.)

IDEALIZÁRE (< idealiza) s. f. 1. Înfrumusețare imaginară, acțiunea de a atribui însușiri deosebite unei ființe sau unui lucru. 2. (În estetică și artă) Transfigurare, în cadrul operei de artă, a realității în vederea realizării unui ideal estetic. 3. (În epistemologie) Formă a abstractizării prin care se construiesc mintal obiecte ideale (modele), prezentând, într-o formă pură, absolută, deci schematizat, simplificat, însușirea care urmează să fie studiată (ex. „corpul negru”, gazul ideal în fizică, punctul material în mecanică etc.).