idealizare sf [At: DA / P: i-de-a~ / Pl: ~zări / E: idealiza] 1 Atribuire de calități excepționale unei ființe sau unui lucru. 2 Transfigurare a realității într-o operă de artă, în vederea realizării unui ideal (1) estetic.

IDEALIZARE s. f. Acțiunea de a idealiza; reprezentare a unui lucru ca fiind mai bun, mai frumos etc. decît este în realitate, sau ca fiind desăvîrșit. [Autorul] trebuie... să părăsească idealizarea călduță, pojghița poleită în care personagiile sale îngheață. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 107, 5/6. – Pronunțat: -de-a-.

IDEALIZARE s.f. Acțiunea de a idealiza și rezultatul ei. ♦ Procedeu cognitiv de constituire a unor „obiecte” abstracte, care nu există ca atare în realitate. ♦ Transfigurare în cadrul operei de artă a realității în vederea realizării unui ideal artistic. [< idealiza].

IDEALIZARE s. f. 1. acțiunea de a idealiza. 2. schematizare, simplificare a realității în procesul abstractizării. 3. transfigurare în cadrul operei de artă a realității în vederea realizării unui ideal estetic. (< idealiza)

idealizare (desp. -de-a-) s. f., g.-d. art. idealizării; pl. idealizări

idealizare (-de-a-) s. f., g.-d. art. idealizării; pl. idealizări

idealizare s. f. (sil. -de-a-), g.-d. art. idealizării; pl. idealizări

IDEALIZÁRE (< idealiza) s. f. 1. Înfrumusețare imaginară, acțiunea de a atribui însușiri deosebite unei ființe sau unui lucru. 2. (În estetică și artă) Transfigurare, în cadrul operei de artă, a realității în vederea realizării unui ideal estetic. 3. (În epistemologie) Formă a abstractizării prin care se construiesc mintal obiecte ideale (modele), prezentând, într-o formă pură, absolută, deci schematizat, simplificat, însușirea care urmează să fie studiată (ex. „corpul negru”, gazul ideal în fizică, punctul material în mecanică etc.).

IDEALIZARE s. înfrumusețare, poetizare. (~ realității.)

IDEALIZARE s. înfrumusețare, poetizare. (~ realității.)