IARNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora].

iarnă [At: DOSOFTEI, V. S. 159/22 / Pl: ierni, (înv) ierne, (rar) iernuri / E: ml hiberna (tempora)] 1 sf Anotimp friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. 2 sf (Fig) An. 3 sf (Înv) Zăpadă. 4 sf (Îvr; nob) Furtună. 5 av (Îf iarna) În timpul iernii. 6 sf (Îla) De ~ Care sunt necesare în timpul iernii. 7 sf (Îal) Care se face iarna. 8 sf (Îe) Face din ~ vară Se zice despre omul harnic, care muncește mult indiferent de condiții. 9 sf (Îlav) La ~ Când va veni iarna. 10 sf (Îal) La iarna viitoare. 11 sf (Îlav) De cu ~ Atâta timp cât mai este încă iarnă (1). 12 sf (Îlav) Astă ~ Iarna (5) trecută.

IARNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul de la 22 decembrie și echinocțiul de la 21 martie. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care se face iarna. ◊ Loc. adv. De cu iarnă = fiind încă iarnă. ♦ (Adverbial; în forma iarna) În timpul iernii. 2. Fig. An. – Lat. hiberna [tempora].

IARNĂ, ierni, s. f. 1. Anotimpul cel mai friguros care urmează după toamnă și precede primăvara, reprezentînd (în emisfera boreală) intervalul de timp cuprins între solstițiul din preajma lui 22 decembrie și echinocțiul din preajma lui 21 martie. Iarnă. Noapte lucie pe o lume ca din povești: copaci de zahăr, cîmp de cristal, iaz de oglindă. GÎRLEANU, L. 18. E iarnă, cum e dînsa mai aspră-n firea ei, Iar negrul întunerec purtat de norii grei Stă mort. COȘBUC, P. II 185. Amîndoi bătrînii aceștia erau albi ca iarna. CREANGĂ, P. 73. (Alegoric) Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă, Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă. ALECSANDRI, O. 168. ◊ Fig. Cu ochii mari și-albaștri, cu părul dat în vînt, Tu-n iernile vieții ești zi de primăvară. COȘBUC, P. I 159. ♦ (Adverbial, în forma iarna) În timpul iernii, în cursul iernii. Iarna, de gerul cel amarnic trăsnea grinda în odaie, crîșcau lemnele și pietrele. EMINESCU, N. 41. Umblă vara desculță Și iarna cu opincuță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 437. ◊ Loc. adv. La iarnă = cînd va veni iarna sau în timpul iernii viitoare. Ba s-a-nsura la toamnă, ba la iarnă, ba la primăvară. CREANGĂ, P. 141. De cu iarnă = fiind încă iarnă. Macul se seamănă cît se poate mai de cu iarnă. Astă-iarnă = iarna trecută. E dus de astă-iarnă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 321. Iarna asta = iarna prezentă; (conținînd ideea de apropiere în timp) iarna trecută sau viitoare. ◊ Loc. adj. De iarnă = necesar în timpul iernii; care apare iarna, care se practică iarna. Haine de iarnă. Sport de iarnă. 2. Fig. (Socotind iarna anotimpul cel mai greu al anului) An. Port în spate 80 de ierni. – Pl. și: ierne (NEGRUZZI, S. I 245).

IARNĂ ierni f. Anotimpul cel mai friguros al anului care urmează după toamnă și cuprinde lunile decembrie, ianuarie și februarie^[1]. ◊ Astă-~ iarna trecută. La ~ în timpul iernii viitoare. De ~ a) necesar pentru iarnă; b) care are loc în acest anotimp. De cu ~ încă din timpul iernii. Iarna n-o mănâncă lupii iarna nu trece fără geruri și viscole. [G.-D. iernii] /<lat. hibernum

iarnă f. anotimpul cel mai rece, începe la 22 Decemvrie și sfârșește la 22 Martie; fig. iarna bătrâneții AL. [Lat. (TEMPORA) HIBERNA].

ĭárnă f., pl. ĭernĭ, vechĭ ĭerne (lat. hibernum [tempus, timpu] de ĭarnă, hiberna [tempora, timpurile] de ĭarnă, din care s’a făcut ĭarnă; it. [in]verno, fr. hiver, sp. invierno, pg. inverno. V. ibern). Anotimpu cel maĭ rece (21 Dec. – 21 Martie): ĭerne grele (Let. I, 206). Ĭarna vĭețiĭ, bătrîneța. La ĭarnă, la ĭarna viitoare. Adv. Ĭarna, în timpu ĭerniĭ.

ĂST, ASTĂ, ăști, aste, adj. pron. dem. (antepus) (Pop. și fam.) Acest, această. ◊ Loc. adv. (De) astă dată = acum. Astă-noapte (sau iarnă, primăvară etc.) = în noaptea (sau iarna, primăvara etc.) imediat precedentă. [Gen.-dat. sg.: ăstui, astei și ăstei; gen.-dat. pl.: ăstor] – Lat. istum, ista.

ĂST, ĂSTĂ, ăști, aste, adj. dem. 1. (Precedă substantivul; cînd urmează după substantiv, are forma ăsta, asta; întrebuințat în vorbirea obișnuită și familiară) Acest, aceasta. Sînt copilul unui neam sărac, Bieți romîni ce scormonesc pămîntul, Unde-și au părinții loc mormîntul. Tare-mi este neamul ăsta drag. BENIUC, V, 10. Ion ăsta era o fire închisă. AGÎRBICEANU, S.P. 14. Tot ochii ăștia amîndoi, Așa frumoși, așa senini, Să mi-i aduci tu înapoi – Să nu-i uiți dragă, prin străini. IOSIF, V. 52. Cărarea asta o știa. COȘBUC, P. I 232. Ia să mai odihnesc oleacă aste bătrînețe. CREANGĂ, P. 24. Ești tu zîna ăstui plai Sau o floare de la rai? ALECSANDRI, P. II 91. ◊ (Emfatic) Acasă cînd a ajuns, Din gură așa a zis: Ieși, măicuță, din căsuță Și-mi deschide ast’ portiță. ȘEZ. II 78. 2. (În opoziție cu alt, celălalt) Acest de aici, de dincolo. Vrei mărul ăsta sau pe celălalt? 3. (Despre măsuri de timp, urmînd după substantiv) Acest, prezent, de acum sau dintr-un viitor foarte apropiat. Ziua asta. Vara asta. ▭ Oare n-om păți ceva în noaptea asta? CREANGĂ, P. 130. ◊ (Rar, precedînd substantivul) Rămîi aici în astă noapte. CREANGĂ, P. 214. Iar de altă parte știa bine Și aceea cum că astă dimineață Au fost întru nește căși (= case) străine. BUDAI-DELEANU, Ț. 179. ◊ Loc. adv. (În opoziție cu altă dată) De astă dată sau (mai rar) astă dată = de rîndul acesta, de data aceasta, acum. Dacă văzură că și de astă dată îmblă să-i ajungă, fata... întrebă iară pe cal ce să facă. ISPIRESCU, L. 25. Astă dară plecară noaptea. EMINESCU, N. 15. Astă dară n-ai încotro cotigi (= coti), îi zise. NEGRUZZI, S. I. 92. 4. (Precedînd substantivele «vară», «toamnă», «iarnă») Precedent, trecut. Pînă la una-alta, știi ce-am gîndit eu astă-noapte? CREANGĂ, P. 74. Cînd a fost astă-primăvară la mine, mi-a lăsat niște cărți. NEGRUZZI, S. I 59. Astă-iarnă era iarnă, Bătea vîntul și ningea, Și badea la noi venea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 165. – Forme gramaticale: gen.-dat. sg. ăstui, astei și ăstei, gen.-dat. pl. ăstor; (cînd are forma ăsta, asta) gen.-dat. sg. ăstuia, ăsteia, gen.-dat. pl. ăstora.

STURZ, sturzi, s. m. Nume dat mai multor specii și varietăți de păsări de pădure de talie mică, cu pene brun-roșcate, uneori pătate pe piept cu alb și gălbui; trăiesc în toate continentele și se hrănesc cu insecte, viermi, fructe etc. (Turdus). Mierloiul sprinten șuieră o clipă; Un sturz ștrengar îngînă-o turturică. IOSIF, V. 70. Se vor pune-apoi pe joc Pînă chiar și surzii, Cînd vor prinde dintr-un loc Să ne cînte hori cu foc, Din tilincă, sturzii. COȘBUC, P. I 302. ◊ Compuse: sturz-de-iarnă = specie de sturz care iernează la noi și petrece vara în ținuturile nordice (Turdus pilaris); sturz-de-vîsc = specie de sturz care trăiește la noi, iarna în regiunile de șes, vara în regiunile muntoase (Turdus viscivorus viscivorus); sturz-cîntător = specie de sturz care petrece vara la noi, iar iarna în Africa de nord (Turdus ericetorum philomelos); sturzul-viilor = specie de sturz care trăiește vara în ținuturile nordice și care toamna, în timpul migrației, trece prin țara noastră (Turdus musicus musicus).

iarnă nucleară sint. s. ◊ „Explozia focoaselor nucleare ar duce la instalarea unei «ierni nucleare», caracterizată printr-un frig polar și întuneric, care nu ar permite supraviețuirea recoltelor și a civilizației.” Sc. 24 I 84 p. 7; v. și ecosistem

IARNA adv. În timpul iernii; pe timp de iarnă. /<lat. hibernum

Martini (de iarnă) m. pl. sfinți serbați de țărani ca ocrotitori împotriva lupilor ca să nu le vateme vitele (1 Februarie și 12 Noemvrie).

iarnă s. f., g.-d. art. iernii; pl. ierni

iarnă s. f., g.-d. art. iernii; pl. ierni

iarnă s. f., g.-d. art. iernii; pl. ierni

iarnă, ierni.

astă-iarnă (iarna trecută) adv.

iarna adv.

+iernile adv. (~ se merge la schi.)

sturz-de-iarnă (pasăre) s. m., pl. sturzi-de-iarnă

astă-iarnă (iarna trecută) adv.

*iarna adv.

!sturz-de-iarnă (pasăre) s. m., pl. sturzi-de-iarnă

sturz de iarnă s. m. + prep. + s. f.

astă-iarnă

IARNĂ s. sezonul alb.

STURZ DE IARNĂ s. v. cocoșar.

sturz de iarnă s. v. COCOȘAR.

Iarna ≠ vara

iarnă (ierni) s. f. – Anotimpul cel mai friguros, între toamnă și primăvară. Mr. iar(n)ă, megl. iarnă, istr. iǫrnę. Lat. (tempora) hiberna (Diez, I, 239; Pușcariu 758; Densusianu, Hlr., 158; Candrea-Dens., 800; REW 4126; DAR), cf. it. (in)verno, fr. hiver, sp. invierno, port. inverno. Pl. ierne e înv. Der. ierna, vb. (a petrece iarna; a fi iarnă; a paște vitele în timpul iernii), care poate de asemenea reprezenta direct lat. hibernāre, cf. mr. arnedz (Pușcariu 768; DAR); iernător, adj. (care iernează); iernat, s. n. (faptul de a ierna); iernăreț, adj. (de iarnă); iernos, adj. (de iarnă); iernatic, adj. (de iarnă); iernoșa, vb. refl. (a se apropia iarna); înierna, vb. (a ierna; a începe să se facă frig); desierna, vb. (a se apropia primăvara).

HIPPEASTRUM Herb., CRIN DE IARNĂ, AMARILIS, fam. Amaryllidaceae. Gen cunoscut mai mult sub numele de Amarillys L., este originar din regiunile tropicale și subtropicale ale Americii, cca 70 specii erbacee, bulboase. Tulpină florală fistuloasă, cilindrică; poartă flori mari, pedunculate, cîte 2 sau mai multe dispuse în umbelă, rar solitare, asemănătoare cu cele de crin. Colorate diferit, roz, roșu, alb, oranj, și chiar verde, fără coronulă, perigon infundibuliform sau campanulat, cu cilindrul foarte scurt sau puțin prelungit, cu lacinii inegale, îngustate la bază, uneori depărtate pînă la bază, spre vîrf erect-îndepărtate. Stamine intercalate neregulat la baza cilindrului, curbate sau erecte, deseori mai scurte decît perigonul, antere așezate cu spatele pe filament, stil cu stigmate liniare sau foarte scurte. Capsulă globuloasă sau ovată, cu semințe negre, plate. Frunze liniare, cărnoase, verzi-închis, lucioase (Pl. 39, fig. 229).

Generalul Iarnă – Expresie care a circulat foarte mult în presa mondială, în special în iarna anului 1941 -1942, cînd naziștii căutau pretexte meteorologice pentru a explica înfrîngerile suferite pe frontul de răsărit. Expresia totuși e mai veche, legată însă tot de o campanie în Rusia: campania lui Napoleon care s-a sfîrșit și ea cu un dezastru. Pe vremea aceea, și anume la 1 decembrie 1812, într-o gazetă satirică din Londra, apăruse desenul: „General Frost shaving the little Boney” (Generalul Ger săpunind pe micul Boney, adică Bonaparte). Se înțelegea că „Generalul Iarnă”, cu toate rigorile lui, e mai tare decît Napoleon cu toți generalii și toată strategia lor. Curînd expresia a intrat și în literatură. Poetul englez William Wordsworth a folosit-o în două poezii scrise în 1816. La 1855 altă revistă umoristică engleză „Punch”, alegîndu-și ca țintă a zeflemelilor ei pe țarul Nicolae I, i-a atribuit declarația următoare: „Rusia are doi generali pe care se poate temeinic bizui: generalul Ianuar și generalul Februar”. În fond, tot Generalul Iarnă. IST.