2 intrări

14 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HÚMĂ, (2) hume, s. f. 1. Numele popular al argilei întrebuințate la spoitul caselor. 2. Sortiment de humă (1). – Din bg. huma.

hu sf [At: CREANGĂ, GL. / Pl: ~me / E: bg хума] 1 Nume popular al argilei întrebuințate la spoitul caselor. 2 (Îs) ~ albă Humă folosită la spoit. 3 (Îs) ~ vânătă Humă folosită la trasul brâielor Si: humoaie. 4 (Îs) ~ neagră Humă folosită la spoitul părții de jos a casei.

HÚMĂ, hume, s. f. Numele popular al argilei întrebuințate la spoitul caselor. – Din bg. huma.

HÚMĂ s. f. Numele popular al unor roci argiloase moi, de diferite feluri și culori, întrebuințate la spoitul caselor; argilă. Humă albă. Humă vînătă.În încăpere mai stăruia mirosul de humă și de var proaspăt. CAMILAR, TEM. 54. Flămînzilă mînca lut și pămînt amestecat cu humă. CREANGĂ, P. 247. Pe cuptiorul uns cu humă și pe coșcovii păreți, Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț. EMINESCU, O. I 84.

HÚMĂ ~e f. pop. Rocă argiloasă folosită la spoitul caselor și în industrie. /<bulg. huma

humă f. pământ argilos albastru de lipit bordeie. [Bulg. HUMĂ].

húmă f., pl. e (ngr. hóma [vgr. hóma], pămînt, de unde și bg. huma). Clisă, argilă smectică cenușie saŭ gălbuĭe. (Se află în mare cantitate pe malu Dunăriĭ la Galațĭ). V. lutișor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

húmă s. f., g.-d. art. húmei; (sorturi) pl. húme

húmă s. f., g.-d. art. húmei; (sorturi) pl. húme


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HU s. argilă, clisă, lut, pămînt, (înv. și reg.) tină, (reg.) hlei, (Transilv.) agiag. (Casă lipită cu ~.)


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

húmă (húme), s. f. – Argilă întrebuințată la spoitul caselor. Ngr. χῶμα (Miklosich, Vokal., III, 6; Roesler 571; Densusianu, Filologie, 448; Tiktin), poate în parte prin intermediul bg. huma (DAR; Candrea), deși această ipoteză nu este necesară, și nici cu totul convingătoare (după Conev 42, cuvîntul rom. ar proveni din bg. glina, ceea ce nu este posibil). Cf. mr. umă, pe care Pușcariu 1793 îl derivă direct din lat. humus, megl. umă care, după Capidan 314, provine din bg.Der. humos, adj. (argilos; lipicios); humărie, s. f. (teren argilos, loc de unde se scoate humă); humui, vb. (a spoi cu humă); humoaie, s. f. (Mold., humă de spoit); humu(l)tui, vb. (a transplanta răsaduri).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HUMĂ subst. 1. – C. (Băl VI); Humești s. 2. Hum Costachi (Bîr I); Humulești s. (Dm); Humulescu. 3. Humiță fam., act. 4. -șea: Humșea (16 A III 30), v. Pahotnie (Partea I).

Intrare: Humă
Humă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Humă
Intrare: humă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hu
  • huma
plural
  • hume
  • humele
genitiv-dativ singular
  • hume
  • humei
plural
  • hume
  • humelor
vocativ singular
plural

humă

  • 1. (numai) singular Numele popular al argilei întrebuințate la spoitul caselor.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: argilă attach_file 4 exemple
    exemple
    • Humă albă. Humă vânătă.
      surse: DLRLC
    • În încăpere mai stăruia mirosul de humă și de var proaspăt. CAMILAR, TEM. 54.
      surse: DLRLC
    • Flămînzilă mînca lut și pămînt amestecat cu humă. CREANGĂ, P. 247.
      surse: DLRLC
    • Pe cuptiorul uns cu humă și pe coșcovii păreți, Zugrăvit-au c-un cărbune copilașul cel isteț. EMINESCU, O. I 84.
      surse: DLRLC
  • 2. Sortiment de humă (1.).
    surse: DEX '09

etimologie: