HUȚUL, -Ă, huțuli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Populație slavă din regiunea muntoasă de la izvoarele Siretului și Ceremușului din Carpații Păduroși, din Munții Maramureșului și din regiunea Obcinelor Bucovinei și care vorbește un dialect ucrainean; (și la sg.) persoană care face parte din această populație; huțan (2). 2. Adj. Care aparține huțulilor (1), privitor la huțuli. – Din ucr. hucul.

huțul, ~ă [At: ENC. VET. / Pl: ~i, ~e / E: ucr хуцул] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte dintr-o populație slavă din regiunea muntoasă de la izvoarele Siretului și Ceremușului și care vorbește un dialect ucrainean Si: huțan (3-4). 3 a Care aparține huțulilor (1) Si: huțănesc (1). 4 a Privitor la huțuli (1) Si: huțănesc (2). 5 a Specific huțulilor (1) Si: huțănesc (3). 6 smp Cai de munte.

HUȚUL, -Ă, huțuli, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte dintr-o populație slavă din regiunea muntoasă de la izvoarele Siretului și Ceremușului și care vorbește un dialect ucrainean; huțan (2). 2. Adj. Care aparține huțulilor (1), privitor la huțuli. – Din ucr. hucul.

huțul adj. m., s. m., pl. huțuli; adj. f., s. f. huțulă, pl. huțule

huțul adj. m., s. m., pl. huțuli; adj. f., s. f. huțulă, pl. huțule

huțul s. m., adj. m., pl. huțuli; f. sg. huțulă, g.-d. art. huțulei, pl. huțule

HUȚÚL (< ucr.) s. m., adj. 1. S. m. (La pl.) Populație puțin numeroasă (c. 40.000) care trăiește în regiunea izvoarelor Siretului și Ceremușului, în Carpații Păduroși (Ucraina), în M-ții Maramureșului (România) și în reg. Obcinelor Bucovinei (România și Ucraina). Vorbesc dialectul h. al limbii ucrainiene. ♦ Persoană aparținând acestei populații. 2. Adj. Care aparține huțulilor (1), privitor la huțuli. 3. S. m. Rasă autohtonă de cai mici de munte (înălțimea 1,25-1,55 m), ageri, rezistenți, folosiți pentru tracțiune, samar și călărie. Este folosit la ameliorarea calului românesc de munte.

HUȚUL s. v. huțan.

HUȚUL s. huțan. (~ din Bucovina.)