9 definiții pentru horcăitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HORCĂITÚRĂ, horcăituri, s. f. Horcăit. [Pr.: -că-i-] – Horcăi + suf. -tură.

HORCĂITÚRĂ, horcăituri, s. f. Horcăit. [Pr.: -că-i-] – Horcăi + suf. -tură.

horcăitu sf [At: CAMILAR, N. I, 93 / P: ~că-i~ / Pl: ~ri / E: horcăi + ~(i)tură] 1 Horcăit (1). 2 Sforăit.

HORCĂITÚRĂ, horcăituri, s. f. Horcăit. Să fie tăcere... striga ofițerul, dar nimic nu mai putea opri plînsetele... Șanțul era plin de horcăituri. CAMILAR, N. I 93.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

horcăitúră (-că-i-) s. f., g.-d. art. horcăitúrii; pl. horcăitúri

horcăitúră s. f., g.-d. art. horcăitúrii; pl. horcăitúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HORCĂITÚRĂ s. v. sforăială, sforăit, sforăitură.

HORCĂITÚRĂ s. horcăială, horcăit.

horcăitu s. v. SFORĂIALĂ. SFORĂIT. SFORĂITURĂ.

HORCĂITU s. horcăială, horcăit.

Intrare: horcăitură
horcăitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • horcăitu
  • horcăitura
plural
  • horcăituri
  • horcăiturile
genitiv-dativ singular
  • horcăituri
  • horcăiturii
plural
  • horcăituri
  • horcăiturilor
vocativ singular
plural

horcăitură

etimologie:

  • Horcăi + sufix -tură.
    surse: DEX '98 DEX '09