21 de definiții pentru holocaust olocaust (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

holocaust sn [At: CORESI, ap. DA ms / V: ol~ / P: ~ca-ust / Pl: ~uri / E: fr olocauste, it olocausto, lat holocaustum] 1 (În Antichitate și la evrei) Jertfa adusă zeilor sau lui Dumnezeu, în care victima era arsă în întregime Si: ardere-de-tot, (înv) arse, întreg-de-ars. 2 (Fig) Ofrandă. 3-4 Ucidere (prin ardere) a unui foarte mare număr de oameni.

HOLOCÁUST, holocausturi, s. n. 1. (În Antichitate) Jertfă adusă zeilor, în care animalul sacrificat era ars în întregime. ♦ Fig. Ofrandă, sacrificiu. 2. Spec. Exterminare (prin diferite metode) a unei mari părți a populației evreiești din Europa de către naziști și aliații lor. 3. (În prezent) Ucidere în masă din cauza unor motive politice, religioase sau ca urmare a unor cataclisme provocate de om. [Pr.: -ca-ust.Var.: olocáust s. n.] – Din fr. holocauste.

HOLOCÁUST, holocausturi, s. n. 1. (În antichitate) Jertfă adusă zeilor, în care animalul sacrificat era ars în întregime. ♦ Fig. Ofrandă, sacrificiu. 2. Ucidere (prin ardere) a unui foarte mare număr de oameni. [Pr.: -ca-ust.Var.: olocáust s. n.] – Din fr. holocauste.[1] corectată

  1. Am corectat etimologia (în DEX apare olocauste). — gall

HOLOCÁUST s. n. (La unele popoare din vechime) Jertfă adusă zeilor în care animalul sacrificat era ars în întregime. – Variantă: olocáust (ODOBESCU, S. III 410) s. n.

HOLOCÁUST s.n. 1. (La vechii evrei etc.) Sacrificiu în cinstea divinității, în care animalul sacrificat era ars în întregime. 2. (Fig.) Ofrandă, sacrificiu. [Pron. -ca-ust, pl. -turi, var. olocaust s.n. / < fr. holocauste, cf. lat. holocaustus, gr. holokaustos < holos – întreg, kaustos – ars].

HOLOCÁUST s. n. 1. (ant.; la evrei, asirieni etc.) sacrificiu în cinstea divinității, în care animalul sacrificat era ars în întregime pe altar. 2. exterminare a unui mare număr de oameni. 3. (fig.) ofrandă, sacrificiu. (< fr. holocauste)

holocáust s. n. (cuv. ebraic) ♦ 1. Acțiunea de exterminare a evreilor de către naziști în ultimul război mondial ◊ „O psihiatră canadiană care a studiat copii ai supraviețuitorilor holocaustului [...] a ajuns la concluzia că mulți dintre ei dau vieții lor sensul unei misiuni.” R.lit. 13 IX 79 p. 22; v. și 1 XI 79 p. 23. ♦ 2. Distrugerea programată a unor ființe nevinovate ◊ „La ieșirea din muzeu un telefon special. Cine ridică receptorul poate auzi înregistrată vocea celor pe care japonezii îi numesc «kibakusha», adică supraviețuitori ai holocaustului, povestind cum a fost în acea zi teribilă și în zilele care au urmat.” Sc. 12 XII 84 p. 6; v. și szoah (din fr. holocauste, engl. Holocaust; BD 1967; L. Seche în SCL 4/75 p. 426, F. Hasan în LR 2/77 p. 33; DN, DEX, DN3 – alte sensuri, DEX-S; cuvântul este mai vechi – apare de ex. în Smaranda de Lord Thompson, Paris 1932 – dar a căpătat o largă extindere după descoperirea lagărelor de exterminare din timpul celui de-al doilea război mondial)

HOLOCÁUST ~uri n. 1) (la vechii evrei) Jertfă adusă divinității prin arderea integrală a animalului sacrificat. [Sil. -caust] /<fr. holocauste[1]

  1. Var. olocáust LauraGellner

OLOCÁUST s. n. v. holocaust.

OLOCÁUST s. n. v. holocaust.

OLOCÁUST s. n. V. holocaust.

OLOCÁUST s.n. v. holocaust.

olocaust n. 1. sacrificiu în care victima era întreagă mistuită de foc; 2. victimă astfel sacrificată; 3. sacrificiu în genere.

*olocáust n., pl. e (vgr. ῾olókauston, d. ólos, tot, și kaustós, ars; lat. holocáustum. V. olo-graf și caustic). Sacrificiŭ (maĭ ales la vechiĭ Jidanĭ) în care victima era în întregime arsă (ardere de tot): Avram consimți să-șĭ ofere propriu luĭ fiŭ pentru olocaust. Victima oferită pentru asta. Fig. Ofrandă completă și generoasă, mare și complet sacrificiŭ. V. ecatombă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

holocáust (-caust) s. n., pl. holocáusturi

holocáust s. n. (sil. -caust), pl. holocáusturi[1]

  1. Var. olocáust LauraGellner

Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HOLOCÁUST s. (BIS.) (înv.) arse (pl.), ardere-de-tot, întreg-de-ars.[1]

  1. Var. olocáust LauraGellner

HOLOCAUST s. (BIS.) (înv.) arse (pl.), ardere-de-tot, întreg-de-ars.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

HOLOCÁUST, holocáusturi, 1. Jertfire rituală prin ardere. 2. Distrugere completă soldată cu victime în număr mare, îndeosebi prin ardere. ◊ Holocaust nuclear. 3. (Scris deseori cu majusculă) Asasinarea în masă a populației civile din Europa, în special a evreilor, de către naziști, în timpul celui de-al doilea război mondial. ♦ Asasinare în masă a populației; genocid. (cf. engl. holocaust, fr. holocauste < neolat. holocaustum < gr. holokauston < n. al lui holokaustos = totalitate arsă < holo- + kaustos = ars < kaiein = a arde) [MW][1]

  1. Var. olocaust LauraGellner

HOLO- (OLO-) „întreg, integral, total”. ◊ gr. holos „întreg, tot” > fr. holo-, germ. id., engl. id. > rom. holo- și olo-.~bazidiomicete (v. bazi-, v. dio-, v. -micete), s. f. pl., subclasă de ciuperci superioare, care cuprinde specii cu bazidia întreagă, nesegmentată și cu corpurile de fructificație bine diferențiate; ~biotic (v. -biotic), adj., (despre pești) care migrează în același mediu marin, sau dulcicol; ~bioză (v. -bioză), s. f., variantă a holismului care susține că evoluția este produsă mai ales prin concentrarea și asocierea progresivă a organismelor simbionte într-un întreg, creator al noului în evoluție; ~blastic (v. -blastic), adj., 1. Care se divide complet în celule în timpul clivajului. 2. (Despre spori) Care participă integral la formarea celulelor; ~carp (v. -carp), s. n., fruct întreg, nedespicat; ~caust (v. -caust), s. n., sacrificiu practicat în antichitate de unele popoare, care consta în arderea integrală a animalului pe altar; ~cefal (olocefal) (v. -cefal), s. m., 1. s. m., Monstru prezentînd deficiențe somatice, dar avînd capul complet dezvoltat. 2. s. m. pl., Grup de pești marini cartilaginoși, avînd maxilarul superior sudat la baza craniului; ~cen (olocen) (v. -cen1), s. n., adj., 1. s. n., Ultima epocă (serie) a perioadei cuaternare care se continuă și astăzi, caracterizată prin desăvîrșirea treptată a tipurilor umane și prin apariția culturilor materiale. 2. adj., Care aparține acestei epoci (serii); ~cenoză (v. -cenoză1), s. f., comunitate de organisme considerată în ansamblul ei geobotanic; ~centric (v. -centric), adj., (despre cromozomi) cu centromerul difuz pe întreaga lungime; ~ciclic (olociclic) (v. -ciclic), adj., 1. Care formează un cerc complet. 2. Care înconjoară complet un organ vegetal. 3. (Despre plante) Persistent în tot cursul anului, avînd frunze de înlocuire; ~cren (v. -cren), adj., (despre izvoare) la care apa mustește din pămînt, formînd mlaștini cu vegetație și faună sărace; ~crin (v. -crin), adj., 1. (Despre glande) Cu secreție totală. 2. Care împreună cu celula secretoare formează elementele componente ale secreției glandulare; ~cronic (olocronic) (v. -cronic), adj., referitor la toată desfășurarea în timp a unui fenomen; ~demografie (v. dento-, v. -grafie), s. f., fotografiere tridimensională a cavității bucale; ~dibioză (v. di-, v. -bioză), s. f., transplant vegetal la care hipobiotul nefoliat posedă aparat de absorbție, iar epibiotul, aparat de asimilație; ~edrie (oloedrie) (v. -edrie), s. f., calitate a unui sistem cristalin de a prezenta simetrie maximă; ~endobiotic (v. endo-, v. -biotic), adj., (despre ciuperci) care trăiește toată viața în interiorul unui alt organism; ~endozoare (v. endo-, v. -zoar), s. n. pl., organisme (ciuperci, bacterii) care trăiesc în corpul animalelor-gazdă; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante autotrofe a căror viață nu este dependentă de a altor organisme; ~frastic (v. -frastic), adj., (despre limbi) în care o gîndire, o frază se exprimă printr-un singur cuvînt; ~gamie (v. -gamie), s. f., 1. Condiție de a avea gameți morfologic similari celulelor somatice. 2. Macrogamie cu participarea întregului aparat vegetativ, rezultînd nemijlocit o celulă nediferențiată cu rol de gamet; ~geneză (v. -geneză), s. f., ansamblul proceselor de ontogenie și filogenie, prin care se exprimă continuitatea vieții; sin. hologenie; ~genie (v. -genie1), s. f., hologeneză*; ~genotip (v. geno-1, v. -tip), s. n., specie vegetală sau animală care a stat la baza creării unui gen nou; ~gimnocarp (v. gimno-, v. -carp), adj., cu fructe sau fructificații complet nude, neacoperite; sin. hologimnocarpic; ~gin (v. -gin), adj., cu caractere care se transmit numai pe linie femelă; sin. hologinic; ~grafie (v. -grafie), s. f., procedeu de luat imagini în relief prin utilizarea razei unui laser; ~gramă (v. -gramă), s. f., imagine obținută prin holografie; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., modificare morfologică prin înlocuirea totală a părții vegetale regenerate; ~patie (v. -patie), s. f., 1. Stare patologică generală, exteriorizată prin modificări locale. 2. Teorie conform căreia orice tulburare sau boală locală este consecința unei stări patologice generale; ~petal (v. -petal), adj., cu pistilul și staminele transformate în petale; ~saprofite (olosaprofite) (v. sapro-, v. -fit), s. f. pl., organisme saprofite în mod obligatoriu, lipsite de clorofilă și cu nutriție limitată la substanțele organice vegetale sau animale; ~spor (v. -spor), s. m., spor a cărui formă și a cărui mărime se definitivează înainte ca sporul precedent să fi ajuns la maturitate deplină; ~stom (v. -stom), s. n., peristom continuu, prezent la gasteropode și echinide; ~tecă (olotecă) (v. -tecă), s. f., înveliș calcaros continuu al coloniilor masive de madrepori; ~tip (v. -tip), s. n., exemplar vegetal sau animal pe baza căruia s-a făcut descrierea speciei; ~tonie (v. -tonie), s. f., mișcare spasmodică a întregului sistem muscular; ~trih (v. -.trih), adj., care prezintă păr sau cili de aceeași mărime pe toată suprafața.

arată toate definițiile

Intrare: holocaust
holocaust substantiv neutru
  • silabație: ho-lo-caust
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • holocaust
  • holocaustul
  • holocaustu‑
plural
  • holocausturi
  • holocausturile
genitiv-dativ singular
  • holocaust
  • holocaustului
plural
  • holocausturi
  • holocausturilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • olocaust
  • olocaustul
  • olocaustu‑
plural
  • olocausturi
  • olocausturile
genitiv-dativ singular
  • olocaust
  • olocaustului
plural
  • olocausturi
  • olocausturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

holocaust olocaust

  • 1. în Antichitate Jertfă adusă zeilor, în care animalul sacrificat era ars în întregime.
    surse: DEX '09 DLRLC DN
  • 2. prin specializare Exterminare (prin diferite metode) a unei mari părți a populației evreiești din Europa de către naziști și aliații lor.
    surse: DEX '09
  • 3. în prezent Ucidere în masă din cauza unor motive politice, religioase sau ca urmare a unor cataclisme provocate de om.
    surse: DEX '09 MDN '00

etimologie: