2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HOÁRDĂ, hoarde, s. f. 1. Grupare în care erau organizate popoarele nomade mongole primitive. 2. Ceată, bandă de oameni care pradă și pustiesc; p. ext. armată cotropitoare. [Var.: hórdă, oárdă s. f.] – Din pol. horda, rus. orda.

HOÁRDĂ, hoarde, s. f. 1. Grupare în care erau organizate popoarele nomade mongole primitive. 2. Ceată, bandă de oameni care pradă și pustiesc; p. ext. armată cotropitoare. [Var.: hórdă, oárdă s. f.] – Din pol. horda, rus. orda.

hoardă [At: DA ms / V: hor~, oar~ / Pl: ~de / E: pn horda, rs орда] 1 Grupare în care erau organizate popoarele nomade mongole primitive Cf ordie. 2 Ceată de oameni care pradă și pustiesc. 3 (Pex) Armată cotropitoare.

HOÁRDĂ, hoarde, s. f. 1. Grupare în care erau organizate popoarele nomade mongole primitive. V. trib. Hîrtii boțite, cîrpe, linguri, cioburi de străchini, bucăți de mămăligă și de pîne, ca la plecarea unei hoarde. SADOVEANU, O. VI 271. Hoarda Buceagului se mișca la porunca lui ca un singur om. id. ib. VII 25. 2. Ceată, bandă de oameni (înarmați) care pradă și pustiesc; armată cotropitoare. – Variantă: oárdă (ALECSANDRI, P. II 14, NEGRUZZI, S. I 272) s. f.

HOÁRDĂ ~e f. 1) (în evul mediu, la popoarele mongole și turcice) Organizație militar-administrativă a nomazilor. ~a de Aur. 2) fig. Oștire cotropitoare. ~e dușmane. [Sil. hoar-] /<pol. horda, rus. orda

OÁRDĂ s. f. v. hoardă.

ordă[1] sf vz hoardă

  1. Variantă neconsemnată în definiția principală — LauraGellner

hordă f. 1. gloată rătăcitoare: horde barbare; 2. ceată de oameni nedisciplinați: hordă de țigani.

urdíe f. (turc. ordu, orda, ordy, urdu, tabără, armată; ngr. ordi [scris ornti], bg. sîrb. ordija, rus. ordá, pol. [h]orda, it. orda, fr. germ. horde). Tabără păgînească. Ceată de năvălitorĭ (maĭ ales Turcĭ și Tatarĭ). – Și ordíe (Nec. 2, 403), oardă (389) și órdă. Azĭ (neol. după fr.) și hordă și hoardă. V. poĭadă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hoárdă s. f., g.-d. art. hoárdei; pl. hoárde

hoárdă s. f., g.-d. art. hoárdei; pl. hoárde


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HOÁRDĂ s. 1. (IST.) ceată primitivă. (O ~ din comuna primitivă.) 2. (înv.) ordie. (O ~ pustiitoare.)

arată toate definițiile

Intrare: Hoardă
Hoardă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Hoardă
Intrare: hoardă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hoardă
  • hoarda
plural
  • hoarde
  • hoardele
genitiv-dativ singular
  • hoarde
  • hoardei
plural
  • hoarde
  • hoardelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hordă
  • horda
plural
  • horde
  • hordele
genitiv-dativ singular
  • horde
  • hordei
plural
  • horde
  • hordelor
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • oardă
  • oarda
plural
  • oarde
  • oardele
genitiv-dativ singular
  • oarde
  • oardei
plural
  • oarde
  • oardelor
vocativ singular
plural

hoardă hordă oardă

  • 1. Grupare în care erau organizate popoarele nomade mongole primitive.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Hîrtii boțite, cîrpe, linguri, cioburi de străchini, bucăți de mămăligă și de pîne, ca la plecarea unei hoarde. SADOVEANU, O. VI 271.
      surse: DLRLC
    • Hoarda Buceagului se mișca la porunca lui ca un singur om. SADOVEANU, O. VII 25.
      surse: DLRLC
  • 2. Ceată, bandă de oameni care pradă și pustiesc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: ordie

etimologie: