2 intrări

26 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HO interj. 1. Strigăt cu care sunt oprite vitele, mai ales caii. ♦ (Fam.; de obicei la adresa unui vorbitor) Destul! stai! oprește-te! ♦ (Rar) Strigăt cu care se îndeamnă vitele la mers. 2. (Repetat; cu accentul frazei pe al doilea element) Exclamație prin care se întăresc spusele cuiva. – Onomatopee.

HO interj. 1. Strigăt cu care sunt oprite vitele, mai ales caii. ♦ (Fam.; de obicei la adresa unui vorbitor) Destul! stai! oprește-te! ♦ (Rar) Strigăt cu care se îndeamnă vitele la mers. 2. (Repetat; cu accentul frazei pe al doilea element) Exclamație prin care se întăresc spusele cuiva. – Onomatopee.

ho! [At: ANON. CAR. / E: fo] 1 Strigăt cu care sunt oprite vitele, mai ales caii Cf aho. 2 Strigăt cu care se cere să se oprească unor persoane. 3 (Fam; la adresa unui vorbitor) Destul! 4 Strigăt cu care se alungă vitele când dau năvală în holde. 5 (Are) Exclamație aprobatoare întărită. 6 (Rar) Strigăt cu care se îndeamnă vitele la mers.

HO interj. (Adesea repetat) 1. Strigăt cu care se opresc în loc vitele, mai ales caii. Strîngea hățurile, repetînd lin și totuși poruncitor: Hohoho!... Hohoho!... REBREANU, R. I 216. ♦ (Familiar, exclamație prin care căutăm să oprim pe cineva, mai ales pe un vorbitor) Destul, stai, oprește-te, ajunge. Ho! – auzi undeva o poruncă... – Care «ho», zbieră, lipindu-și aproape fața de fața podarului. V. ROM. aprilie 1954, 127. Rizea îi strigă băiatului: – Ho, mă! Cellalt strigă la boi și carul stătu în marginea drumului. DUMITRIU, N. 87. Ci ca ho, voinice, prea o iei repede! DELAVRANCEA, S. 199. ◊ Expr. Ho, țară! = stai liniștit! lasă-mă în pace! potolește-te! Ho, țară!... că te-or vide oaminii și m-or face de vorbă-n sat. ALECSANDRI, T. I 264. 2. (Rar) Strigăt cu care se îndeamnă vitele la mers. Și-i mîna boii-ncet, să nu să obosească, numai din cînd în cînd... striga la ei: ho bourean, cea surilă! RETEGANUL, P. IV 26. Un flăcău cam negrișor, Care-mi lucra la ogor Mînînd boii: ho, Bodor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 32. 3. (Repetat, cu accentul frazei pe al doilea element; exclamație prin care garantăm sau întărim spusele noastre) Berechet, din plin. Lăutari sînt? – Ho, ho! Cîți poftești. CREANGĂ, P. 309.

HO interj. 1) (se folosește, de obicei prelungit, pentru a opri vitele) 2) fig. fam. (se folosește pentru a opri pe cineva) Destul; ajunge. /Onomat.

ho! int. strigăt de oprire (către vite și oameni): ho, Bodor! ho, țară!

ho, interj. de oprire, maĭ rar de chemare: Ho! Ho! Ĭa stațĭ!

HÓLMIU s. n. Element chimic din grupul pământurilor rare, care formează o serie de săruri de culoare galbenă. – Din fr. holmium, germ. Holmium.

HÓLMIU s. n. Element chimic din grupul pământurilor rare, care formează o serie de săruri de culoare galbenă. – Din fr. holmium, germ. Holmium.

holmiu sns [At: DN2 / E: fr holmium, ger Holmium] Element chimic din familia pământurilor rare, care formează o serie de săruri de culoare galbenă.

HÓLMIU s. n. Element din grupul pămînturilor rare, care formează o serie de săruri de culoare galbenă.

HÓLMIU s.n. Element din familia pământurilor rare. [Pron. -miu. / cf. fr. holmium, germ. Holmium].

HÓLMIU s. n. element chimic din grupa lantanidelor. (< fr. holmium)

*hólmiŭ n. Chim. Un corp care pare a nu fi simplu, cum se credea.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

holmiu [miu pron. mĭu] s. n., art. holmiul; simb. Ho corectată

holmiu [miu pron. mĭu] s. n., art. holmiul; simb. Ho corectată

hólmiu s. n. [miu pron. -mĭu]; simb. Ho

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

HO interj. v. ajunge, atât, basta, destul, gata, isprăvește, încetează, punct, sfârșește, stai, stop, termină.

ho interj. v. AJUNGE. ATÎT. BASTA. DESTUL. GATA. ISPRĂVEȘTE. ÎNCETEAZĂ. PUNCT. SFÎRȘEȘTE. STAI. STOP. TERMINĂ.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ho, interj. – 1. Comandă pentru a sta pe loc (se adresează animalelor, în special cailor). 2. Destul! Stai! Oprește-te!: „Ho, ho, ho, nu mă-mpușca, / Că nu-s fiara fiarelor” (colinda cerbului). – Onomatopee (DEX).

ho, interj. – 1. Comandă pentru a sta pe loc (se adresează animalelor, în special cailor). 2. Destul! Stai! Oprește-te!: „Ho, ho, ho, nu mă-mpușca, / Că nu-s fiara fiarelor” (colinda cerbului). – Cf. germ. halt!, holt! (Țurcanu 2005).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Ho, simbol chimic pentru holmiu.

HÓLMIU (< fr. {i}; {s} lat. Holmia „Stockholm”) s. n. Element chimic (Ho; nr. at. 67, m. at. 164,93), metal din familia lantanoidelor. Se găsește, în natură, în mineralul gadolinit. A fost descoperit de J.L. Soret în 1878 și, independent, de P. T. Cleve, în 1879.

Intrare: ho
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • ho
Intrare: holmiu
  • pronunție: holmĭu
substantiv neutru (N56)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • holmiu
  • holmiul
  • holmiu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • holmiu
  • holmiului
plural
vocativ singular
plural
Ho simbol
abreviere, simbol, siglă (I6)
  • Ho
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

hointerjecție

  • 1. Strigăt cu care sunt oprite vitele, mai ales caii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Strîngea hățurile, repetînd lin și totuși poruncitor: Hohoho!... Hohoho!... REBREANU, R. I 216. DLRLC
    • 1.1. familiar (De obicei la adresa unui vorbitor) Destul! stai! oprește-te! DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ho! – auzi undeva o poruncă... – Care «ho», zbieră, lipindu-și aproape fața de fața podarului. V. ROM. aprilie 1954, 127. DLRLC
      • format_quote Rizea îi strigă băiatului: – Ho, mă! Cellalt strigă la boi și carul stătu în marginea drumului. DUMITRIU, N. 87. DLRLC
      • format_quote Ci ca ho, voinice, prea o iei repede! DELAVRANCEA, S. 199. DLRLC
      • chat_bubble Ho, țară! = stai liniștit! lasă-mă în pace! potolește-te! DLRLC
        • format_quote Ho, țară!... că te-or vide oaminii și m-or face de vorbă-n sat. ALECSANDRI, T. I 264. DLRLC
    • 1.2. rar Strigăt cu care se îndeamnă vitele la mers. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Și-i mîna boii-ncet, să nu să obosească, numai din cînd în cînd... striga la ei: ho bourean, cea surilă! RETEGANUL, P. IV 26. DLRLC
      • format_quote Un flăcău cam negrișor, Care-mi lucra la ogor Mînînd boii: ho, Bodor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 32. DLRLC
  • 2. repetat (Cu accentul frazei pe al doilea element) Exclamație prin care se întăresc spusele cuiva; din plin. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: berechet
    • format_quote Lăutari sînt? – Ho, ho! Cîți poftești. CREANGĂ, P. 309. DLRLC
etimologie:

holmiusubstantiv neutru

  • 1. Element chimic din grupul pământurilor rare, care formează o serie de săruri de culoare galbenă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • comentariu simbol Ho DOOM 2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.