hiriș¹, ~ă a vz hireș¹

hiriș², ~ă a vz fireș

fireș, ~ă a [At: PRAVILA (1652), ap. TDRG / V: (reg) hi~, ~ă, ~riș, ~ă / Pl: ~i, ~e / E: fire + -eș] 1 (Înv) Firesc (1). 2 (Înv) Natural. 3 (Înv; îs) Copil ~ Copil nelegitim. 4 (Înv) Fizic. 5 (Înv; referitor la origine) Real. 6 (Înv) Originar (din). 7 (Reg) Sănătos. 8 (Reg) Vesel și energic.

firiș, ~ă a vz fireș

hireș¹, ~ă a [At: I. CR. II, 247 / V: ~iș / Pl: ~i, ~e / E: mg hires cf fireș, hireș¹] (Mgm; reg) 1 Renumit. 2 Chipeș. 3 (Pex) Fudul. 4 (Îe) Îi ~rișă Îi stă bine.

hireș², ~ă a vz fireș

†FIREȘ, FIRIȘ, HIRIȘ, adj. Trans. 1 Natural, nelegitim: copil ~ ¶ 2 Firesc, așa cum l-a făcut firea ¶ 3 Originar [fire].

fíreș, -ă adj. (d. fire). Vechĭ. Natural, nelegitim, bastard: copil fireș. Fizic. Originar, original, autentic, curat: hirișĭ Romanĭ (Cant.). Propriŭ. – În est hireș și hiriș. Iron. Hiriș-pohiriș (V- po-), pur: Țigan hiriș-pohiriș. V. getbeget, liștaĭ, ireș.

1) híreș, -iș, V. fireș.

2) híreș, -ă adj. (ung. hires. Bern. 1, 413). Maram. Vestit, ilustru. – Și hiriclit, -uclit.

íreș și íriș, -ă adj. (ung. erös, robust). Trans. Vest. Sănătos; adevărat (Acad.). – După mine, e confundat cu hireș, fireș, firesc, natural, adevărat, curat.

FIREȘ adj. v. firesc, natural, normal, obișnuit.

HIREȘ adj. v. arătos, celebru, chipeș, faimos, frumos, ilustru, mare, renumit, reputat, vestit.

fireș adj. v. FIRESC. NATURAL. NORMAL. OBIȘNUIT.

hireș adj. v. ARĂTOS. CELEBRU. CHIPEȘ. FAIMOS. FRUMOS. ILUSTRU. MARE. RENUMIT. REPUTAT. VESTIT.

FIREȘ adj. 1. (Mold.) Natural, firesc. Toiagul fusese uscat, neavînd nici o vlagă hireșe. DOSOFTEI, VS. Hireșea sau fireasca a omului alcătuire și hireșea și fireasca a minții plinire. CD 1698, 33^r; cf. DM 9^r; CD 1698, 40^r; CI, 95; CANTEMIR, HR. ♦ Fizic, material. Sfîntul lui trup . . . iaste ferit de rîsipitura cea fireșe. DOSOFTEI, VS. ♦ (Țr; despre copii) Natural, nelegitim. Copil hireș. ÎNDREPTAREA LEGII. 2. (Mold., Criș.) Real. A: Lupul, cu moartea minciunoasâ, hirișă și adevărată prostului armăsariu moarte acmu gătiia. CI, 100. ◊ (Adverbial) Pricinile era fireș și pre scurt aceaste. VP, 53^v; cf. CI, 172; CANTEMIR HR. C: Căutînd propoveduitorul spre înseși cuvîntul cel hereș. M 1704, 87^r. 3. (Mold., Trans. SE) De (la) origine. A: Dumitrașco-Vodă Cantacuzino, hireși din grecii cei de frunte a Țarigradului. PSEUDO-COSTIN, 17^r. C: Un pâmînt al nostru hiriș l-am dat acestui om să-l lucreze. S, 83^v. // B: (Adverbial) Nu știm care mai fireș limba-și vor ținea. C. CANTACUZINO, apud TDRG. Variante: hereș (M 1704, 87^r). Etimologie: fire + suf. -eș. Vezi și hireșie. Cf. adevăr (2), prisne (2).

híreș, adj. (reg.) Frumos, mândru: „Hai și-om face acolo loc de ședzătoare și de joc, că bine a si; îi larg, îi hireș și nu ne-a ploua” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 145). (Maram.). – Din magh. hires „renumit, vestit, celebru” (Scriban, DER).

hireș, adj. – (reg.) 1. Frumos, mândru. 2. Strașnic, grozav: „Tri și patru mi-oi afla / Mai hireș ca dumneata” (Calendar, 1980: 25). (Maram.) – Din magh. hires „renumit, vestit, celebru” (Scriban, DER; Gh. Radu, 1970; MDA).

hireș, -e, adj. – 1. Frumos, mândru. 2. Strașnic, grozav: „Tri și patru mi-oi afla / Mai hireș ca dumneata” (Calendar 1980: 25). – Din magh. hires „renumit, vestit, celebru” (Gh. Radu 1970).