fireș, ~ă a [At: PRAVILA (1652), ap. TDRG / V: (reg) hi~, ~ă, ~riș, ~ă / Pl: ~i, ~e / E: fire + -eș] 1 (Înv) Firesc (1). 2 (Înv) Natural. 3 (Înv; îs) Copil ~ Copil nelegitim. 4 (Înv) Fizic. 5 (Înv; referitor la origine) Real. 6 (Înv) Originar (din). 7 (Reg) Sănătos. 8 (Reg) Vesel și energic.

†FIREȘ, FIRIȘ, HIRIȘ, adj. Trans. 1 Natural, nelegitim: copil ~ ¶ 2 Firesc, așa cum l-a făcut firea ¶ 3 Originar [fire].

fíreș, -ă adj. (d. fire). Vechĭ. Natural, nelegitim, bastard: copil fireș. Fizic. Originar, original, autentic, curat: hirișĭ Romanĭ (Cant.). Propriŭ. – În est hireș și hiriș. Iron. Hiriș-pohiriș (V- po-), pur: Țigan hiriș-pohiriș. V. getbeget, liștaĭ, ireș.

firiș, ~ă a vz fireș

hireș², ~ă a vz fireș

hiriș², ~ă a vz fireș

1) híreș, -iș, V. fireș.

íreș și íriș, -ă adj. (ung. erös, robust). Trans. Vest. Sănătos; adevărat (Acad.). – După mine, e confundat cu hireș, fireș, firesc, natural, adevărat, curat.

FIREȘ adj. v. firesc, natural, normal, obișnuit.

fireș adj. v. FIRESC. NATURAL. NORMAL. OBIȘNUIT.

FIREȘ adj. 1. (Mold.) Natural, firesc. Toiagul fusese uscat, neavînd nici o vlagă hireșe. DOSOFTEI, VS. Hireșea sau fireasca a omului alcătuire și hireșea și fireasca a minții plinire. CD 1698, 33^r; cf. DM 9^r; CD 1698, 40^r; CI, 95; CANTEMIR, HR. ♦ Fizic, material. Sfîntul lui trup . . . iaste ferit de rîsipitura cea fireșe. DOSOFTEI, VS. ♦ (Țr; despre copii) Natural, nelegitim. Copil hireș. ÎNDREPTAREA LEGII. 2. (Mold., Criș.) Real. A: Lupul, cu moartea minciunoasâ, hirișă și adevărată prostului armăsariu moarte acmu gătiia. CI, 100. ◊ (Adverbial) Pricinile era fireș și pre scurt aceaste. VP, 53^v; cf. CI, 172; CANTEMIR HR. C: Căutînd propoveduitorul spre înseși cuvîntul cel hereș. M 1704, 87^r. 3. (Mold., Trans. SE) De (la) origine. A: Dumitrașco-Vodă Cantacuzino, hireși din grecii cei de frunte a Țarigradului. PSEUDO-COSTIN, 17^r. C: Un pâmînt al nostru hiriș l-am dat acestui om să-l lucreze. S, 83^v. // B: (Adverbial) Nu știm care mai fireș limba-și vor ținea. C. CANTACUZINO, apud TDRG. Variante: hereș (M 1704, 87^r). Etimologie: fire + suf. -eș. Vezi și hireșie. Cf. adevăr (2), prisne (2).