hibrid, ~ă [At: IBRĂILEANU, SP. CR. 105 / V: ib~ / Pl: ~izi, ~e / E: fr hybbride, lat hybridus] 1-2 sm, a (Organism) provenit din încrucișarea a doi indivizi de genuri, de specii, de soiuri sau de rase diferite. 3 a (Fig; d. idei, fapte) Alcătuit din elemente disparate, lipsite de armonie.

HIBRID, -Ă, hibrizi, -de, adj. 1. (Despre plante și animale) Provenit din încrucișarea naturală sau artificială, sexuată sau vegetativă a doi indivizi de specii, soiuri, rase diferite; corcit. ◊ (Substantivat, în expr.) Hibrid de viță de vie = viță provenită din hibridarea sexuată a unor soiuri nobile cu soiuri sălbatice, cultivată mai ales de agricultorii înapoiați și dînd producții de slabă calitate. Bine e să punem și viile la colectiv, să le sădim cu viță aleasă, nu cu hibrizi de-ai noștri. DUMITRIU, N. I. 87. 2. (Despre idei, fapte) Alcătuit din elemente nepotrivite, disparate; lipsit de armonie. Goană după efecte hibride, false virtuozități de versificație. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 4/1. Celebrule între esteți, Declari că eu, subscrisul Mirea, Sînt pur și simplu contopirea Hibridă între doi poeți. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 97.

HIBRID, -Ă adj. 1. (Despre organisme; adesea s.) Rezultat din încrucișarea a doi indivizi cu ereditate diferită; metis. 2. (Despre idei, fapte, etc.) Format din elemente luate la întîmplare; disparat. [Var. ibrid, -ă adj. / < fr. hybride, cf. lat. hybrida].

HIBRID, -Ă I. adj., s. m. (organism) rezultat prin hibridare; bastard, metis. II. adj. 1. care aparține la două categorii, tehnologii, clase diferite. 2. din elemente eterogene, disparate; lipsit de armonie. ◊ (despre cuvinte) prin contaminare sau încrucișare, din elemente caracteristice unor tipuri flexionare sau unor construcții diferite. (< fr. hybride, lat. hybrida)

HIBRID² ~zi m. Organism provenit din încrucișarea a două specii diferite; corcitură. /<fr. hybride

HIBRID¹ ~dă (~zi, ~de) 1) biol. Care provine din hibridizare; obținut prin hibridizare. Puieți ~zi. 2) fig. (despre concepții, idei, fapte etc.) Care este alcătuit din elemente disparate, nelegate organic. [Sil. hi-brid] /<fr. hybride

*híbrid, V. ibrid.

ibrid, ~ă a vz hibrid

IBRID, -Ă adj. v. hibrid.

ibrid a. 1. născut din două specii diferite: catârul e un animal ibrid; 2. Gram. vorbele formate din radicale a două limbi diferite, ex. decigram.

*íbrid și hí-, -ă adj. (lat. hibrida, corcitură. Cp. cu șubred). Animal orĭ plantă corcită (rezultat din doŭă speciĭ diferite, ca catîru). Fig. Prost, urît: construcțiune ibridă. Gram. Compus din rădăcinĭ orĭ cuvinte luate din doŭă limbĭ, ca bĭurocrație, socĭologie. – Fals -íd (după fr.).

hibrid² (desp. hi-brid) s. m., pl. hibrizi

hibrid¹ (desp. hi-brid) adj. m., pl. hibrizi; f. hibridă, pl. hibride

hibrid (hi-brid) adj. m., s. m., pl. hibrizi; adj. f. hibridă, pl. hibride

hibrid s. m., adj. m. (sil. -brid), pl. hibrizi; f. sg. hibridă, pl. hibride

hibrid.

HIBRID adj., s. 1. adj. v. corcit. 2. s. corcitură.

HIBRID adj., s. (BIOL.) 1. adj. (pop.) corcit. (Rasă de animale ~.) 2. s. (pop.) corcitură. (În urma încrucișării a două animale de rase deosebite a ieșit un ~.)

HIBRID, -Ă adj. (< fr. hybride, cf. lat. hybrida): în sintagma formă hibridă (v.).