hehei i vz hei

HEI¹ interj. 1. Exclamație care exprimă o chemare sau prin care se atrage cuiva atenția. 2. Exclamație care exprimă: voie bună, satisfacție, plăcere, admirație, nerăbdare, rezervă, contrarietate, surprindere, regret etc. ♦ (Adesea repetat) Exclamație care lasă să se înțeleagă că lucrurile sunt mult mai complicate decât par sau decât le crede cineva. [Var.: he, hehe interj.] – Onomatopee.

ehe i vz ehei

ehehei i vz ehei

ehei i [At: CARAGIALE, O. VI, 59 / V: ehe, ehehei / E: fo] Cuvânt care exprimă: 1 Admirație. 2 Nostalgie. 3 Satisfacție. 4 Plăcere. 5 Bucurie. 6 Mândrie. 7 Nemulțumire. 8 Indignare. 9 Mirare. 10 Întărire a unei constatări. 11 Întărire a unei afimiații. 12 Întărire a unei relatări. 13 Dificultate a unei acțiuni. 14 Atenționare a cuiva. corectat(ă)

he i vz hei

hehe i vz hei

hei¹ i [At: CANTEMIR, I. I. I, 156 / V: ehei, ehe, ehehei, he, hehe, hehei / E: fo] (Are) Exclamație care exprimă: 1 O chemare. 2 Bucurie, voie bună, plăcere. 3 Admirație. 4 Nerăbdare. 5 Rezervă, contrari etate. 6 Surprindere. 7 Regret. 8 Părerea vorbitorului că lucrurile sunt mult mai complicate decât par. 9 Încercare de a atrage atenția cuiva.

hei² sn [At: (a. 1791) IORGA, S. D. XII, 188 / V: heli / Pl: ~uri, ~e / E: mg hely] (Reg; mpl) 1 Loc în jurul casei. 2 (Îe) A fî om cu ~ A fi om cumsecade, gospodar, de cuvânt. 3 Loc (de casă), dependințe etc. în jurul casei. 4 Unelte din gospodărie.

EHEI! sau EHEHEI! interj. pop. Arată că lucrul de care a pomenit interlocutorul e cu mult mai mare, mai important, etc. decît gîndește: Ajung eu oare într’un ceas acolo? ~! nici în două ceasuri; rareori și HEI! hei! dară cînd îi mai vedea și p’asta, să vedem ce-o să mai zici! ISP. [comp. HEI!].

EHEI! sau EHEEI! interj. Ⓟ Arată că lucrul de care a pomenit interlocutorul e cu mult mai mare, mai important, etc. decît gîndește: Ajung eu oare într’un ceas acolo? ~! nici în două ceasuri; rareori și HEI! hei! dară cînd îi mai vedea și p’asta, să vedem ce-o să mai zici! (ISP.) [comp. HEI!].

HEI interj. 1. Exclamație care exprimă o chemare sau prin care se atrage cuiva atenția. 2. Exclamație care exprimă: voie bună, satisfacție, plăcere, admirație, nerăbdare, rezervă, contrarietate, surprindere, regret etc. ♦ (Adesea repetat) Exclamație care lasă să se înțeleagă că lucrurile sunt mult mai complicate decât par sau decât le crede cineva. [Var.: he, hehe interj.] – Onomatopee.

EHEI interj. Exclamație care exprimă admirație, bucurie, regret, nostalgie sau care însoțește evocarea unor amintiri, constatarea unor fapte etc. V. hei. (Și în forma ehe, ehehei, hehei etc.) Ehe! cunoaște domnu Samson lumea! SADOVEANU, M. 164. Hehei! unul e Galibardi: om, o dată și jumătate. CARAGIALE, O. I 91. Da unde vreai dumneata să mergi? – La Popeștii-de-Sus. – Ehei! La Pocovnicu Iordache! id. P. 40. – Variante: ehe, ehehei, hehei interj.

HEI¹ interj. 1. (Și în forma he) Exclamație care exprimă o chemare sau prin care se atrage cuiva atenția. Hei, domnu! gologanii! PAS, Z. I 19. Hei, cucule, tu-mi ești tovarăș bun! COȘBUC, P. I 289. He! Trăsnea mă! scoală! știi tabla? CREANGĂ, A. 92. Hei... Dunăre, Dunăre, Drum fără pulbere! PĂSCULESCU, L. P. 61. 2. (Și în forma hehe) Exclamație care exprimă voie bună, chef, satisfacție, plăcere, uneori admirație. Hei! dară cînd ei mai vedea și p-astea! ISPIRESCU, L. 268. Cînd mă vedea intrînd pe ușă, îmi zicea cu chef: «hehe! bine-ai venit!». CREANGĂ, A. 46. Hehe! zice bătrînul rîzind, Ce faci tu, Pepeleo? EMINESCU, O. IV 198. ◊ (Pe lîngă un adv. sau o loc. adv., îi dă valoare de superlativ) Ajungînd, hei, tocmai în vîrful dealului, se întoarse către ea. DELAVRANCEA, S. 249. Tocmai tîrziu, hei! ajunse și ciobănașul. ISPIRESCU, L. 248. De unde vii dumneata? Hehe, de departe... CARAGIALE, O. I 250. 3. Exclamație exprimînd surprinderea sau regretul. Da de ieșit la joc ai ieșit? Hei! încă nu, încă n-am șaisprezece ani. SADOVEANU, O. VII 218. E mult de-atunci... e mult, nepoate, Și ca prin vis le văd pe toate... Hei! să te miri, să te cutremuri De cîte-au fost nainte vremuri. IOSIF, V. 39. Hei fiicuță, fiica mea, Eu nu te pot mărita! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 447. ♦ (Uneori repetat) Exclamație care lasă să se înțeleagă că lucrurile nu sînt simple, cum par sau cum le crede cineva. Hei, dragele mele vere, zise spînul cu viclenia lui obicinuită: d-voastră încă nu știți ce-i pe lume! CREANGĂ, P. 209. Hei, hei! Nu știți d-voastră ce poam-a dracului e Harap-Alb! id. ib. 230. ♦ (Și în forma he) Arată o rezervă, o contrarietate, o nerăbdare. Căsuța mea e bunișoară... – He! așa ș-așa. Nu e tocmai comodă. Ferestrile mici, coperămîntul vechi. NEGRUZZI, S. I 302. – Variante: he, hehe interj.

EHEI interj. (se folosește pentru a exprima bucurie, admirație, regret, nostalgie etc.). /Onomat.

HEHE interj. v. HEI.

HEI interj. 1) (se folosește ca adresare către cineva sau pentru a chema pe cineva). 2) (se folosește pentru a exprima satisfacție, admirație, plăcere, mulțumire, surprindere etc.). [Mono- silabic] /Onomat.

he! int. exprimă o îmbărbătare, o asigurare sau și o mirare: he! Trăsnea, mă, scoală! CR.

hei! int. de chemare sau de îmboldire: mânați, copii, hei! hei! POP.

he, interj. de exclamare: He! He! Cînd ar fi așa, bine ar fi! saŭ (maĭ rar) de chemare: He măĭ! Ĭa staĭ puțin!

2) heĭ interj. de chemare ca și he: Heĭ, măĭ! Ĭa staĭ puțin! saŭ (maĭ rar) de exclamare: Heĭ! Heĭ! Cum trec aniĭ! V. he și haĭ 2.

!he/he-he interj.

he-he v. he corectat(ă) visibility  de clarificat

hei¹ interj.

he v. hei¹

hei¹/he/hehe interj.

ehei interj.

hei/he/hehe interj.

hei interj. – Exprimă o postură subiectivă, de regret, dezamăgire, descurajare sau milă. – Var. hăi, hoi, hehe(i), ehe(i). Creație expresivă, cf. bg. he(i). V. Carstensen 25-27.