Definiția cu ID-ul 911220:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HEI1 interj. 1. (Și în forma he) Exclamație care exprimă o chemare sau prin care se atrage cuiva atenția. Hei, domnu! gologanii! PAS, Z. I 19. Hei, cucule, tu-mi ești tovarăș bun! COȘBUC, P. I 289. He! Trăsnea mă! scoală! știi tabla? CREANGĂ, A. 92. Hei... Dunăre, Dunăre, Drum fără pulbere! PĂSCULESCU, L. P. 61. 2. (Și în forma hehe) Exclamație care exprimă voie bună, chef, satisfacție, plăcere, uneori admirație. Hei! dară cînd ei mai vedea și p-astea! ISPIRESCU, L. 268. Cînd mă vedea intrînd pe ușă, îmi zicea cu chef: «hehe! bine-ai venit!». CREANGĂ, A. 46. Hehe! zice bătrînul rîzind, Ce faci tu, Pepeleo? EMINESCU, O. IV 198. ◊ (Pe lîngă un adv. sau o loc. adv., îi dă valoare de superlativ) Ajungînd, hei, tocmai în vîrful dealului, se întoarse către ea. DELAVRANCEA, S. 249. Tocmai tîrziu, hei! ajunse și ciobănașul. ISPIRESCU, L. 248. De unde vii dumneata? Hehe, de departe... CARAGIALE, O. I 250. 3. Exclamație exprimînd surprinderea sau regretul. Da de ieșit la joc ai ieșit? Hei! încă nu, încă n-am șaisprezece ani. SADOVEANU, O. VII 218. E mult de-atunci... e mult, nepoate, Și ca prin vis le văd pe toate... Hei! să te miri, să te cutremuri De cîte-au fost nainte vremuri. IOSIF, V. 39. Hei fiicuță, fiica mea, Eu nu te pot mărita! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 447. ♦ (Uneori repetat) Exclamație care lasă să se înțeleagă că lucrurile nu sînt simple, cum par sau cum le crede cineva. Hei, dragele mele vere, zise spînul cu viclenia lui obicinuită: d-voastră încă nu știți ce-i pe lume! CREANGĂ, P. 209. Hei, hei! Nu știți d-voastră ce poam-a dracului e Harap-Alb! id. ib. 230. ♦ (Și în forma he) Arată o rezervă, o contrarietate, o nerăbdare. Căsuța mea e bunișoară...He! așa ș-așa. Nu e tocmai comodă. Ferestrile mici, coperămîntul vechi. NEGRUZZI, S. I 302. – Variante: he, hehe interj.