hatai sfs vz hataia

HATAIA s. f. (Înv.) Numele unei stofe fine de mătase. [Pr.: -ta-ia] – Din tc. hatayî.

hataia sf [At: (a. 1693) COND., ap. TDRG / V: ~tai sn, hetai sn / Pl: ~le / E: tc hatayî] (Tcî) Stofă fină de mătase.

hâțăi vtr [At: I. CR. II, 193 / Pzi: ~esc / E: hâț+ -âi] 1-6 A (se) hâțâna (1-6). 7-8 A (se) legăna. 9-10 A (se) zgâlțâi.

hetai sf vz hatai

HATAIA s. f. (Turcism înv.) Numele unei stofe fine de mătase. [Pr.: -ta-ia] – Din tc. hatayî.

HATAIA s. f. (Turcism învechit) Stofă fină de mătase. Rochie de hataia cu flori de mătase. La ODOBESCU, S. I 421.

HÎȚÎI, hîțîi, vb. IV. Tranz. (Regional) A hîțîna. Hîțîi copaciul pînă ce-l scoase din rădăcină. ISPIRESCU, la TDRG.

A HÂȚÂI hâțâi tranz. A mișca încolo și încoace; a clătina; a hâțâna. /hâț + suf. ~âi

hataià f. stofă scumpă de mătase: rochie de hataia OD. [Turc. HATAYI, lit. din China].

hățăì v. a trage încolo și încoace: el hățăi copaciul până ce-l scoase din rădăcină ISP. [V. hăț!].

hataĭá f. (turc. [d. pers.] hataĭi, hetaĭi, d. Hataĭ, Hetaĭ, China de nord. V. chitaĭ). Vechĭ. Un fel de pînză de matasă: rochie de hataĭa. – Și hataĭ și hetaĭ n., pl. urĭ.

hetáĭ, V. hataĭa.

hîțîĭ (Munt.) și hîlțîĭ (Olt.), a -í, și hîțîn (Mold.) și hîlțîn (Munt. vest), a -á v. tr. (bg. hŭlcan, sughiț, rudă cu hîț, huța-huța, zgîlțîĭ, hîltîcîĭ, bîțîĭ, fîțîĭ ș. a. Cp. și cu vsl. *hvĕĭati, ceh. chviti, a hîțîna. Bern. 1, 407). Zgîlțîĭ, clatin, scutur: a hîțîna un pom, o masă (a hîlțîi în rev. I. Crg. 5, 125). V. refl. Mă clatin, mă honcăĭ (despre o masă șchĭoapă, o trăsură hodorogită). – Și húțun, a -á (Bihor. Șez. 37, 131).

hataia (înv.) s. f., art. hataiaua, g.-d. art. hataialei

hâțâi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. hâțâi, 3 hâțâie; imperf. 1 hâțâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să hâțâi, 3 să hâțâie corectat(ă)

hataia (înv.) s. f., art. hataiaua, g.-d. art. hataialei

hâțâi (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 hâțâie; imperf. 3 sg. hâțâia; conj. prez. 3 să hâțâie

hataia s. f., art. hataiaua, g.-d. art. hataialei

hâțâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. hâțâie; imperf. 3 sg. hâțâia

hâțâiu, -țâe 3, -țâiam 1 imp.

HÂȚÂI vb. v. zgâlțâi.

HÎȚÎI vb. a clătina, a hîțîna, a hodorogi, a hurduca, a hurducăi, a hurui, a scutura, a zdroncăni, a zdruncina, a zgîlțîi, a zgudui, (reg.) a bălăbăni, (Mold.) a drîgîi, (Ban.) a zducni. (Căruța l-a ~ bine.)

hataia (-iele), s. f. – Țesătură de mătase. Tc. hatayi (Șeineanu, III, 62). Sec. XVII, înv.

hâțâi, hâțâiesc, vb. refl. – 1. A se agita. 2. A se legăna. 3. A se zgâlțâi. 4. A se îmbrânci. – Din hâț² + suf. -âi (Șăineanu, DEX, MDA).

hâțâi, -esc, vb. refl. – 1. A se agita. 2. A se legăna. 3. A se zgâlțâi. 4. A se îmbrânci. – Din hâț² + -âi.