5 intrări

40 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

hartoi [At: RESMERIȚĂ, D. / V: ~tui, ~rțui, hăr~, hărtui, hărțui, hârt~ / Pzi: ~esc / E: mg fartolni] 1 vt A face să alunece într-o parte un vehicul (sanie, plută). 2 vr (D. sănii) A aluneca într-o parte. 3 vt A înlătura din drum un vehicul. 4 vt A coti. 5 vr A se răsturna. 6 vr A se feri.

hartoi2 sn [At: I. CR. V, 183 / Pl: ~oaie / E: hartoi] (Reg) Drum situat într-un loc costiș.

hărțui2 [At: BĂLCESCU, M. V. 541 / V: hâr~, ~țăli / Pzi: ~esc / E: harță + -ui] 1 vrr A se lua la luptă Si: a se încăiera. 2 vt A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3 vt A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri Cf a cicăli, a sâcâi. 4 vt (Reg; d. câini) A asmuți. 5 vrr A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva.

hărțuire sf [At: MARDARIE, L. 430 / Pl: ~ri / E: hărțui] 1 Încăierare. 2 Desfășurare a unor atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a-i împiedica acțiunile Si: hărțuială (2), hărțuit1 (2). 3 Necăjire a cuiva cu tot felul de neplăceri Si: hărțuială (3), hărțuit1 (3) Cf cicălire, sâcâire. 4 (Reg) Asmuțire a unui câine Si: hărțuială (4), hărțuit1 (4). 5 Purtare a unor discuții repetate și contradictorii cu cineva Si: hărțuială (5), hărțuit1 (5).

HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da la o parte, a cârmi din drum carul, sania etc. ♦ Refl. (Despre sănii) A aluneca într-o parte. [Var.: hartuí vb. IV] – Din magh. fartolni.

HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A da la o parte, a cârmi din drum carul, sania etc. ♦ Refl. (Despre sănii) A aluneca într-o parte. [Var.: hartuí vb. IV] – Din magh. fartolni.

HARTUÍ vb. IV v. hartoi.

HĂRȚUÍ, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, probleme, întrebări etc., a nu lăsa în pace pe cineva; a cicăli, a sâcâi, a pisa. ♦ (Reg.) A întărâta un câine. 2. Tranz. A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3. Refl. recipr. A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. [Var.: hârțuí vb. IV] – Harță + suf. -ui.

HĂRȚUÍRE, hărțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) hărțui și rezultatul ei. – V. hărțui.

HĂRȚUÍRE, hărțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) hărțui și rezultatul ei. – V. hărțui.

HÂRȚUÍ vb. IV v. hărțui.

HARTUÍ vb. IV V. hartoi.

HĂRȚUÍ, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, a nu lăsa în pace pe cineva; a cicăli, a sâcâi, a pisa. ♦ (Reg.) A întărâta, a zădărî un câine. 2. Tranz. A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc. 3. Refl. recipr. A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera. [Var.: hârțuí vb. IV] – Harță + suf. -ui.

HÂRȚUÍ vb. IV. V. hărțui.

HARTOÍ, hartoiesc, vb. IV. Tranz. (Regional, cu privire la car, sanie etc.) A da la o parte, a cîrmi din drum. Apoi cu mare greu hartoiește carul într-o parte, îl oprește în loc, se pune pe proțap și se așterne pe gînduri. CREANGĂ, P. 41. ◊ Refl. (În forma hartui) Sania se hartui, două țipete, apoi un hohot general de rîs; Elvira și Ana erau culcate-n zăpadă. VLAHUȚĂ, O. A. III 163. – Variantă: hartuí vb. IV.

HĂRȚUÍ, hărțuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A necăji (pe cineva) cu tot felul de neplăceri, a nu da pace (cuiva), a cicăli. ÎI hărțuia nevasta, care bănuise ceva, cu lacrimi și cu scene. PAS, Z. I 87. Nu te las acasă! Stăi, că faci păcat! Uite, dă-mi o palmă și să fiu iertat! El a hărțuit-o, n-a lăsat-o-n pace, Și-o silea să rîdă. COȘBUC, P. I 247. ♦ (Cu privire la cîini) A întărîtă, a zădărî. Să se ducă la stînă, băgînd de seamă să nu hărțuiască cînii. SEVASTOS, N. 11. 2. Tranz. (Învechit și arhaizant) A urmări (pe dușman) cu atacuri repetate. Jder și Nicoară au mușcat și au hărțuit o poștă pe hadîmb cu curtea lui. SADOVEANU, F. J. 764. Polițaiul de oraș hărțuise revoltanții și numai cu cinci dorobanți îi legase butuc și-i duse peșcheș procurorului! ALECSANDRI, T. I 372. 3. Refl. reciproc. A se lua la ceartă, a se încăiera, a se lua la luptă, la bătaie. Pe subiectul acesta se hărțuiau veșnic. VLAHUȚĂ, O. A. III 192. Din sus de Humulești vin Vînătorii Neamțului, cu sămînță de oameni de aceia, care s-au hărțuit odinioară cu Sobiețchi. CREANGĂ, A. 71. Astfel se hărțuiește îndîrjit ceata călăreață cu fugarii pedestri, în timp de două ore și mai bine. ODOBESCU, S. III 574.

HĂRȚUÍRE, hărțuiri, s. f. Acțiunea de a (se) hărțui; harță, încăierare.

hărțuí vb. I în a hărțui sexual 1992 A face avansuri unei colege sau subordonate v. femeie-soldat (trad. din engleză)

A HARTOÍ ~iésc tranz. pop. A face să se hartoiască. /<ung. hartolni

A SE HARTOÍ se ~iéște intranz. pop. (despre sănii, căruțe etc.) A-și schimba brusc direcția, alunecând într-o parte. /<ung. hartolni

arată toate definițiile

Intrare: hartuire
hartuire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hartuire
  • hartuirea
plural
  • hartuiri
  • hartuirile
genitiv-dativ singular
  • hartuiri
  • hartuirii
plural
  • hartuiri
  • hartuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: hartoi
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hartoi
  • hartoire
  • hartoit
  • hartoitu‑
  • hartoind
  • hartoindu‑
singular plural
  • hartoiește
  • hartoiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hartoiesc
(să)
  • hartoiesc
  • hartoiam
  • hartoii
  • hartoisem
a II-a (tu)
  • hartoiești
(să)
  • hartoiești
  • hartoiai
  • hartoiși
  • hartoiseși
a III-a (el, ea)
  • hartoiește
(să)
  • hartoiască
  • hartoia
  • hartoi
  • hartoise
plural I (noi)
  • hartoim
(să)
  • hartoim
  • hartoiam
  • hartoirăm
  • hartoiserăm
  • hartoisem
a II-a (voi)
  • hartoiți
(să)
  • hartoiți
  • hartoiați
  • hartoirăți
  • hartoiserăți
  • hartoiseți
a III-a (ei, ele)
  • hartoiesc
(să)
  • hartoiască
  • hartoiau
  • hartoi
  • hartoiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hartui
  • hartuire
  • hartuit
  • hartuitu‑
  • hartuind
  • hartuindu‑
singular plural
  • hartuiește
  • hartuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hartuiesc
(să)
  • hartuiesc
  • hartuiam
  • hartuii
  • hartuisem
a II-a (tu)
  • hartuiești
(să)
  • hartuiești
  • hartuiai
  • hartuiși
  • hartuiseși
a III-a (el, ea)
  • hartuiește
(să)
  • hartuiască
  • hartuia
  • hartui
  • hartuise
plural I (noi)
  • hartuim
(să)
  • hartuim
  • hartuiam
  • hartuirăm
  • hartuiserăm
  • hartuisem
a II-a (voi)
  • hartuiți
(să)
  • hartuiți
  • hartuiați
  • hartuirăți
  • hartuiserăți
  • hartuiseți
a III-a (ei, ele)
  • hartuiesc
(să)
  • hartuiască
  • hartuiau
  • hartui
  • hartuiseră
Intrare: hărțui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hărțui
  • hărțuire
  • hărțuit
  • hărțuitu‑
  • hărțuind
  • hărțuindu‑
singular plural
  • hărțuiește
  • hărțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hărțuiesc
(să)
  • hărțuiesc
  • hărțuiam
  • hărțuii
  • hărțuisem
a II-a (tu)
  • hărțuiești
(să)
  • hărțuiești
  • hărțuiai
  • hărțuiși
  • hărțuiseși
a III-a (el, ea)
  • hărțuiește
(să)
  • hărțuiască
  • hărțuia
  • hărțui
  • hărțuise
plural I (noi)
  • hărțuim
(să)
  • hărțuim
  • hărțuiam
  • hărțuirăm
  • hărțuiserăm
  • hărțuisem
a II-a (voi)
  • hărțuiți
(să)
  • hărțuiți
  • hărțuiați
  • hărțuirăți
  • hărțuiserăți
  • hărțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • hărțuiesc
(să)
  • hărțuiască
  • hărțuiau
  • hărțui
  • hărțuiseră
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hârțui
  • hârțuire
  • hârțuit
  • hârțuitu‑
  • hârțuind
  • hârțuindu‑
singular plural
  • hârțuiește
  • hârțuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hârțuiesc
(să)
  • hârțuiesc
  • hârțuiam
  • hârțuii
  • hârțuisem
a II-a (tu)
  • hârțuiești
(să)
  • hârțuiești
  • hârțuiai
  • hârțuiși
  • hârțuiseși
a III-a (el, ea)
  • hârțuiește
(să)
  • hârțuiască
  • hârțuia
  • hârțui
  • hârțuise
plural I (noi)
  • hârțuim
(să)
  • hârțuim
  • hârțuiam
  • hârțuirăm
  • hârțuiserăm
  • hârțuisem
a II-a (voi)
  • hârțuiți
(să)
  • hârțuiți
  • hârțuiați
  • hârțuirăți
  • hârțuiserăți
  • hârțuiseți
a III-a (ei, ele)
  • hârțuiesc
(să)
  • hârțuiască
  • hârțuiau
  • hârțui
  • hârțuiseră
Intrare: hărțuire
hărțuire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hărțuire
  • hărțuirea
plural
  • hărțuiri
  • hărțuirile
genitiv-dativ singular
  • hărțuiri
  • hărțuirii
plural
  • hărțuiri
  • hărțuirilor
vocativ singular
plural
Intrare: hârțuire
hârțuire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hârțuire
  • hârțuirea
plural
  • hârțuiri
  • hârțuirile
genitiv-dativ singular
  • hârțuiri
  • hârțuirii
plural
  • hârțuiri
  • hârțuirilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hartoi hartui

  • 1. regional A da la o parte, a cârmi din drum carul, sania etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Apoi cu mare greu hartoiește carul într-o parte, îl oprește în loc, se pune pe proțap și se așterne pe gînduri. CREANGĂ, P. 41.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv (Despre sănii) A aluneca într-o parte.
      surse: DEX '09 DEX '98 un exemplu
      exemple
      • Sania se hartui, două țipete, apoi un hohot general de rîs; Elvira și Ana erau culcate-n zăpadă. VLAHUȚĂ, O. A. III 163.
        surse: DLRLC

etimologie:

hărțui hârțui

  • 1. tranzitiv A necăji pe cineva cu tot felul de neplăceri, probleme, întrebări etc., a nu lăsa în pace pe cineva.
    exemple
    • ÎI hărțuia nevasta, care bănuise ceva, cu lacrimi și cu scene. PAS, Z. I 87.
      surse: DLRLC
    • Nu te las acasă! Stăi, că faci păcat! Uite, dă-mi o palmă și să fiu iertat! El a hărțuit-o, n-a lăsat-o-n pace, Și-o silea să rîdă. COȘBUC, P. I 247.
      surse: DLRLC
  • 2. tranzitiv A desfășura atacuri scurte și repetate asupra inamicului cu scopul de a-i provoca panică și de a nu-i permite deplasarea, pregătirea unor acțiuni de luptă, aprovizionarea etc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Jder și Nicoară au mușcat și au hărțuit o poștă pe hadîmb cu curtea lui. SADOVEANU, F. J. 764.
      surse: DLRLC
    • Polițaiul de oraș hărțuise revoltanții și numai cu cinci dorobanți îi legase butuc și-i duse peșcheș procurorului! ALECSANDRI, T. I 372.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv reciproc A purta discuții repetate și contradictorii cu cineva, a se lua la ceartă sau la bătaie; a se încăiera.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: încăiera 3 exemple
    exemple
    • Pe subiectul acesta se hărțuiau veșnic. VLAHUȚĂ, O. A. III 192.
      surse: DLRLC
    • Din sus de Humulești vin Vînătorii Neamțului, cu sămînță de oameni de aceia, care s-au hărțuit odinioară cu Sobiețchi. CREANGĂ, A. 71.
      surse: DLRLC
    • Astfel se hărțuiește îndîrjit ceata călăreață cu fugarii pedestri, în timp de două ore și mai bine. ODOBESCU, S. III 574.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Harță + sufix -ui.
    surse: DEX '98 DEX '09

hărțuire

etimologie:

  • vezi hărțui
    surse: DEX '98 DEX '09