5 definiții pentru haractir


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

haractir sn vz caracter

caracter sn [At: ȘINCAI, HR. 24/11 / V: (înv) ~tir, ~antel, ha~, haractir(iu) / A: (înv) ~rac~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr caractère, lat character] 1 Semn săpat (în piatră, în metal) sau scris. 2 (Tip) Mică prismă de metal (aliaj de plumb, cositor și antimoniu) având la unul dintre capete, în relief, figura unei litere, a unei cifre sau a unui semn de punctuație, servind pentru tipar. 3 (Tip) Caracteristică a unui ansamblu de litere, cifre, accente și semne de tipar din aceeași familie și din același corp. 4-6 Titlu (însărcinare, misiune) care dă demnitate sau calitate de... 7 Ansamblul însușirilor fundamentale psiho-morale ale unei persoane, care se manifestă în modul de comportare, în ideile și în acțiunile sale. 8 Personalitate morală fermă. 9 Însușire morală care se manifestă prin perseverență, voință fermă și corectitudine. 10 Individualitate care prezintă trăsături psihice complexe, zugrăvită într-o operă literară. 11 (Îs) Comedie de ~ Comedie în care intriga ia naștere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. 12 (Îs) Dans de ~ Formă prelucrată pentru scenă a dansurilor populare. 13 Trăsătură distinctivă care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. 14 (Blg) Particularitate a unui organism. corectată

*caractér n., pl. e (fr. caractère, it. caráttere, lat. charácter, -éris, d. vgr. haractér, -éros, semn săpat, marcă, tipar, d. harásso, gravez. V. harag, hărăxesc). Semn de care te serveștĭ la scris, literă. Fig. Fel de suflet: caracter blînd. Tărie, curaj: a arăta că aĭ caracter. Nobleță, bunătate: om de caracter. Semn distinctiv: caracterele gloriiĭ, rațiunea e caracteru omuluĭ. Expresiune, fizionomie: dans de caracter. Titlu, demnitate, misiune: un trimes cu caracter de ambasador. – Și carácter (după it.) și (vechĭ) haractir (după ngr.).


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

haractír (-ruri), s. n. – Caracter. Ngr. χαραϰτήρ (Gáldi 194). Este dublet al lui caracter, s. n., din fr. caractère. Sec. XVIII, înv.

Intrare: haractir
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • haractir
  • haractirul
  • haractiru‑
plural
  • haractiruri
  • haractirurile
genitiv-dativ singular
  • haractir
  • haractirului
plural
  • haractiruri
  • haractirurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)