Definiția cu ID-ul 904170:
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CARACTER, caractere, s. n. 1. Particularitatea fundamentală a omului, care se manifestă în orientarea, unitatea și consecvența ideilor și acțiunilor sale. Să-i las [posterității] ca o enigmă caracterul meu bizar. MACEDONSKI, O. I 71. Prin vioiciunea glumeață a caracterului său... a lăsat plăcute și vesele suvenire. ODOBESCU, S. 22. Nu avusese vreme a-și dezveli urîtul caracter. NEGRUZZI, S. I 142. Dans de caracter = dans care exprimă acțiuni sau sentimente. Comedie de caracter = comedie în care (spre deosebire de comedia de intrigă sau de moravuri) intriga ia naștere din conflictul între caracterele personajelor. ♦ Calitate morală care se manifestă prin tenacitate, voință fermă, perseverență și corectitudine. Om de caracter. ♦ Individualitate, prezentînd trăsături psihice complexe, zugrăvită cu vigoare într-o operă literară. Personajele satirice ale operelor clasice nu sînt scheme, caricaturi, ci caractere. CONTEMPORANUL S. II, 1953, nr. 341, 3/3. 2. Trăsătură particulară, distinctivă, care constituie specificul unui lucru. V. formă, aspect, înfățișare. Partidul a reușit să mobilizeze clasa muncitoare la acțiuni cu caracter economic și politic, care au culminat prin luptele ceferiștilor și petroliștilor din 1933. REZ. HOT. I 151. Caracterul modului de producție este determinat, în ultimă instanță, de nivelul de dezvoltare al forțelor de producție materiale ale societății. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2701. 3. Semn grafic, literă (de tipar sau de mînă). Inițialele acestei cărți cu buchi erau scrise ciudat cu cerneală roșie ca sîngele, caractere slave de o... fantastică arătare. EMINESCU, N. 44. – Accentuat și: caracter.