handra av [At: ȘEZ. II, 229 / E: nct] (Reg) Fără scop Si: degeaba.

handră sf [At: I. CR. III, 377 / Pl: ~re / E: nct] 1 (D. o haină) Zdreanță. 2 (Îe) A lua (o haină) la ~ A lua (o haină) mereu la purtare. 3 (Îae) A rupe (o haină). 4 (Reg; d. o casă) Hardughie. 5 (Bot; reg) Iarbă care crește prin grâu, sufocându-l. 6 (Îe) A se lua în ~ A se întovărăși cu alții pentru a face rele.

hándră f., pl. e (aceĭașĭ răd. cu handralăŭ). Mold. Tovărășie la haĭmanalîc. A te lua în handră cu cineva, a te înhăndra, a te înhăĭta (rev. I. Crg. 377). Adv. A umbla handra, a umbla haĭmana.

handra adv.

HANDRĂ, cf. ung. handra „zdreanță”. 1. – (Viciu 34); Handrea fam. ard. Cluj (Rev. Intern. d’Onomastique X p. 286); – t.(AO XVIII 133); Hăndr/escul, I., mold.(Sd VI 80); -ești s., 1490 (C Ștef; Glos); Hîndrești s. com. Oțeleni, -Iași. 2. Hondra b., 1670 (AO VIII 296) Handrea = Hondrea (AO XVIII 133). 3. Hondru, C. (Bîr IV). 4. Hondor (Hur). Cf. Hantrea fam. (Scurtești-Bz).

handră, handre s. f. (peior.) prostituată.

handră, handre, s.f. (reg., înv.) 1. zdreanță. 2. iarbă ce crește prin grâu, agățându-se de el și încurcându-l.