hamal sm [At: LET. III, 285/7 / V: hăm~ / Pl: ~i / E: tc hammal] Persoană plătită pentru a căra greutăți.

HAMAL sm. Cel ce are meseria de a căra în spinare, cu coșul, cu sacul, etc. poveri, mai ales în porturi, la gări sau prin tîrguri (🖼 2509): ~ii portului umblau în sus și în jos, ca furnicile (odob.) [tc.].

HAMAL, hamali, s. m. Muncitor care transportă poveri (mai ales în porturi și în gări). Nu vedeai ce umeri de hamal avea? CAMIL PETRESCU, T. II 35. Hamalii își încrucișau drumurile, cu pasul grabnic, încovoiați sub geamantane, cu valizele în brațe și cu sfoara pachetelor prinsă în dinți. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 34. Cărătorii sau hamalii portului umblau în sus și în jos. ODOBESCU, S. III 248. ◊ Expr. (A munci) ca un hamal = a (munci) din greu, pînă la istovire.

HAMAL ~i m. 1) (în gări și în porturi) Muncitor care transportă bagajele pasagerilor. 2) Muncitor specializat în lucrări de încărcare, descărcare și transportare a greutăților. ◊ A munci ca un ~ a munci din greu. /<turc. hamal

hamal m. cel ce poartă greutăți în spinare. [Turc. HAMAL].

hamál m., pl. lĭ (turc. hammal, pop. hamal, d. ar. al-hammâl; ngr. hamális, alb. hamál, pol. hamal, bg. sîrb. hamalin; sp. alhamel). Transportator cu mîna, cu spinarea orĭ cu roaba, ca aceĭa care duc geamantanele, cuferele și saciĭ în gărĭ și’n porturĭ. – În Mold. și mahal.

mahal² sm vz hamal

mahál, V. hamal.

hamal s. m., pl. hamali

hamal s. m., pl. hamali

hamal s. m., pl. hamali

hamal (hamali), s. m. – Muncitor care transportă poveri. – Var. (Mold.) mahal. Mr. hămal. Tc. hamal, din arab. hammîl, cf. per. cuman. chamal (Șeineanu, II, 201; Lokotsch 806; Ronzevalle 82), cf. genov. camallo, sp. alhamel (Corominas, I, 125), ngr. χαμάλης, alb. hamal, sb. amal, bg. hamalin. – Der. hamalesc, adj. (de hamali); hamalîc, s. n. (îndeletnicirea de hamal), din tc. ham(m)alik, mr. hămăliche; măhălit, s. n. (Mold., îndeletnicirea de hamal); măhălos, adj. (dezordonat), prin încrucișare cu mătăhălos.

HAMAL s. (rar) cărător, (reg.) maală, (Mold.) tregher. (~ în gară.)

HAMAL s. (rar) cărător, (reg.) maală, (Mold.), tregher. (~ în gară.)

HAMAL s. m. (Mold.) Persoana care cară poveri contra plată. Fiind un hamal de dimineața la șchele și asteptînd ca să-l tocmască cineva la lucru. H 1779¹, 46^v; cf. PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU; H 1779¹, 47^r. Etimologie: tc. hamal.

MAHAL² s. m. v. hamal.