halucinație sf [At: GHEREA, ST. CR. I, 332 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr hallucination, it hallucinazione, rs галлюцинациа] 1 Stare psihică anormală, în care o persoană are iluzia percepției unor lucruri inexistente. 2 (Ccr) Vedenie. 3 (Ccr) Iluzie.

halucinațiune sf vz halucinație

*ALUCINAȚIUNE, *ALUCINAȚIE sf. 1 Faptul de a alucina ¶ 2 Rătăcire cu mintea, aiurare: sgomotul vîntului de afară îl enervează și-i dă alucinații (VLAH.) [fr. hallucination].

HALUCINAT, -Ă, halucinați, -te, s. m. și f. Persoană care are halucinații, care este stăpînită de halucinații. Gîndeam neîntrerupt, cu o intensitate de halucinat. CAMIL PETRESCU, U. N. 183. Și bătrînul, privind-o fix, ca un halucinat, s-așază pe scaun, mîna stîngă îi tremura mai tare. VLAHUȚĂ, O. AL. II 94.

HALUCINAȚIE, halucinații, s. f. Stare psihică anormală (de obicei în cazuri de boală cu febră mare) sub stăpînirea căreia cineva are convingerea că vede lucruri sau aude zgomote care de fapt nu există; produs al acestei stări; vedenie, nălucire. Alcoolul produce halucinații ale vederii: bolnavului i se pare că vede dușmani care-l amenință. MARINESCU, P. A. 124. Nici în vastele lui halucinații de evadare nu avusese Ladima o priveliște atît de largă. CAMIL PETRESCU, N. 63. Cu somnul luptă ochii mei nesiguri: Sînt în Stambul ori am halucinații? ANGHEL-IOSIF, C. M. II 14.

HALUCINAT, -Ă s.m. și f. Cel care are halucinații. [Cf. fr. halluciné, lat. hallucinatus].

HALUCINAȚIE s.f. Stare psihică anormală sub imperiul căreia cineva crede că percepe lucruri sau situații care de fapt nu există; vedenie. [Gen. -iei, var. halucinațiune s.f. / cf. fr. hallucination, lat. hallucinatio].

HALUCINAȚIUNE s.f. v. halucinație.

HALUCINAȚIE s. f. stare psihică anormală, sub imperiul căreia cineva percepe lucruri sau situații inexistente. ◊ produs al acestei stări; nălucire, vedenie. (< fr. hallucination, lat. hallucinatio)

HALUCINAT ~ți m. Persoană care are halucinații. /<fr. halluciné, lat. hallucinates

HALUCINAȚIE ~i f. 1) Stare psihică patologică manifestată prin perceperea unor lucruri inexistente în realitate. 2) Imagine vizuală bizară, produsă de o asemenea stare; iluzie; himeră; vedenie. [G.-D. halucinației; Sil. -ți-e] /<fr. hallucination, lat. hallucinatio, -ionis

alucinați(un)e f. iluziunea cuiva care crede că vede sau aude lucruri ce nu există.

*alucinát, -ă adj. și s. (lat. hallucinatus). Care alucinează. – Și hal-.

*alucinațiúne f. (lat. hallucinátio, -ónis). Aĭurare. – Și -áție. Și hal-.

halucinație (desp. -ți-e) s. f., art. halucinația (desp. -ți-a), g.-d. art. halucinației; pl. halucinații, art. halucinațiile (desp. -ți-i-)

halucinație (-ți-e) s. f., art. halucinația (-ți-a), g.-d. art. halucinației; pl. halucinații, art. halucinațiile (-ți-i-)

halucinat s. m., pl. halucinați

halucinație s. f. (sil. -ți-e), art. halucinația (sil. -ți-a), g.-d. art. halucinației; pl. halucinații, art. halucinațiile (sil. -ți-i-)

halucinație

halucinat.

HALUCINAȚIE s. nălucire, năzăreală, năzărire, vedenie, (înv.) vedere. (A avut o ~.)

HALUCINAȚIE s. nălucire, năzărire, vedenie, (înv.) vedere. (A avut o ~.)