2 intrări

12 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

HALOGÉN, -Ă, halogeni, -e, s. m., adj. 1. S. m. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. 2. Adj. Care dă naștere la săruri. – Din fr. halogène.

halogen sm [At: LTR / Pl: ~i / E: fr halogène] (Chm) Element monovalent, electronegativ, din grupa a șaptea a sistemului periodic (fluor, clor, brom, iod) care, combinându-se direct cu metalele, formează săruri.

HALOGÉN, halogeni, s. m. Nume dat unui număr de patru elemente (fluor, clor, brom, iod) din grupa a șaptea a tabloului lui Mendeleev, care au proprietatea de a se combina direct cu metalele, dînd săruri.

HALOGÉN s.m. (Chim.) Denumire generică dată elementelor fluor, clor, brom și iod, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. // adj. Care dă naștere la săruri. / < fr. halogène, cf. gr. hals – sare, gennan – a produce].

HALOGÉN, -Ă I. adj. care produce săruri. II. s. m. denumire generică dată elementelor fluor, clor, brom și iod, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri. (< fr. halogène)

halogén s. m., adj. în lampă, bec, sobă cu halogen Care conține un halogen ce-i ameliorează eficacitatea și durata ◊ „[A pocnit] un bec halogen care a încremenit întreaga asistență [...]” R.l. 5 X 91 p. 1. ◊ „Sobă cu halogen – o ultimă noutate; sobă cu infraroșii pentru baie și bucătărie; robot mixer cu toate operațiunile; sobă termo-quartz.” R.l. 29 X 91 p. 6; v. și 29 XI 91 p. 3 (din fr. halogène; DEX, DN3 – alt sens)

HALOGÉN ~i m. 1) la pl. Grup de elemente chimice (fluor, clor, brom, iod etc.) care se combină direct cu metalele, formând săruri. 2) Element chimic din acest grup. /<fr. halogene


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

halogén adj. m., s. m., pl. halogéni; adj. f. halogénă, pl. halogéne

halogén s. m., adj. m., pl. halogéni; f. sg. halogénă, pl. halogéne


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HALOGÉN s. (CHIM.) generator de săruri.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

HALO-1 „sare, salinitate, sărat, marin”. ◊ gr. hals, halos „mare, sare” > fr. halo-, germ. id., engl. id. > rom. halo-.~bionte (v. -biont), s. n. pl., 1. Organisme animale și vegetale adaptate exclusiv la apele și terenurile sărate. 2. Asociații de plante marine; ~biu (v. -biu), s. n., totalitatea organismelor vii care trăiesc în apa mărilor și oceanelor; ~cromie (v. -cromie), s. f., fenomen de închidere a culorii care apare la unii compuși organici, cînd aceștia se transformă în săruri; ~fil (v. -fil1), adj., (despre microorganisme) care se dezvoltă într-un mediu sărat; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (despre plante) care cresc pe solurile bogate în săruri; ~fob (v. -fob), adj., care evită solurile sărate; ~gen (v. -gen1), adj., s. m. pl., 1. adj., Care produce săruri. 2. s. m. pl., Denumire generică dată elementelor fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina cu metalele, dînd săruri; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a solurilor saline și alcaline; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a sărurilor; ~id (v. -id), adj., s. m., (sare) care rezultă din combinația unui halogen cu un metal; ~metru1 (v. -metru1), s. n., areometru pentru determinarea concentrației în săruri anorganice solubile a substanțelor zaharoase; ~morf (v. -morf), adj., (despre soluri) caracterizat prin acumularea sărurilor solubile; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor adaptative, ca rezultat al vieții unor organisme vegetale pe solurile sărate; ~xen (v. -xen), adj., (despre plante) capabil să trăiască în ape cu o anumită concentrație de săruri.

Intrare: halogen (adj.)
halogen2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • halogen
  • halogenul
  • halogenu‑
  • haloge
  • halogena
plural
  • halogeni
  • halogenii
  • halogene
  • halogenele
genitiv-dativ singular
  • halogen
  • halogenului
  • halogene
  • halogenei
plural
  • halogeni
  • halogenilor
  • halogene
  • halogenelor
vocativ singular
plural
Intrare: halogen (elem.)
halogen1 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • halogen
  • halogenul
  • halogenu‑
plural
  • halogeni
  • halogenii
genitiv-dativ singular
  • halogen
  • halogenului
plural
  • halogeni
  • halogenilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

halogen (adj.)

  • 1. Care dă naștere la săruri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

halogen (elem.)

  • 1. Nume generic pentru elementele fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina direct cu metalele, dând săruri.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie: