halocromie sf [At: LTR / Pl: ~ii / E: fr halochromie] (Chm) Fenomen de colorare a unor compuși organici când se transformă în săruri.

HALOCROMIE s.f. Fenomenul de colorare a unor compuși organici cînd aceștia se transformă în săruri. [Gen. -iei. / < fr. halochromie, cf. gr. hals – sare, chroma – culoare].

HALOCROMIE s. f. fenomen de închidere a culorii unor compuși organici când aceștia se transformă în săruri. (< fr. halochromie)

halocromie (desp. -lo-cro-) s. f., art. halocromia, g.-d. halocromii, art. halocromiei

halocromie (-lo-cro-) s. f., art. halocromia, g.-d. halocromii, art. halocromiei

halocromie s. f. (sil. -cro-), art. halocromia, g.-d. halocromii, art. halocromiei

HALO-₁ „sare, salinitate, sărat, marin”. ◊ gr. hals, halos „mare, sare” > fr. halo-, germ. id., engl. id. > rom. halo-. □ ~bionte (v. -biont), s. n. pl., 1. Organisme animale și vegetale adaptate exclusiv la apele și terenurile sărate. 2. Asociații de plante marine; ~biu (v. -biu), s. n., totalitatea organismelor vii care trăiesc în apa mărilor și oceanelor; ~cromie (v. -cromie), s. f., fenomen de închidere a culorii care apare la unii compuși organici, cînd aceștia se transformă în săruri; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre microorganisme) care se dezvoltă într-un mediu sărat; ~fite (v. -fit), adj., s. f. pl., (despre plante) care cresc pe solurile bogate în săruri; ~fob (v. -fob), adj., care evită solurile sărate; ~gen (v. -gen₁), adj., s. m. pl., 1. adj., Care produce săruri. 2. s. m. pl., Denumire generică dată elementelor fluor, clor, brom, iod și astatiniu, care se pot combina cu metalele, dînd săruri; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare a solurilor saline și alcaline; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a sărurilor; ~id (v. -id), adj., s. m., (sare) care rezultă din combinația unui halogen cu un metal; ~metru₁ (v. -metru₁), s. n., areometru pentru determinarea concentrației în săruri anorganice solubile a substanțelor zaharoase; ~morf (v. -morf), adj., (despre soluri) caracterizat prin acumularea sărurilor solubile; ~morfoză (v. -morfoză), s. f., totalitatea modificărilor adaptative, ca rezultat al vieții unor organisme vegetale pe solurile sărate; ~xen (v. -xen), adj., (despre plante) capabil să trăiască în ape cu o anumită concentrație de săruri.