hale sfp [At: H IX, 93 / E: halea¹] (Reg) Păsări de curte.

HÁLE interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se mînă sau se alungă gîștele, curcile sau rațele. La coteață!... – La coteață!... – Hale, rață! ALECSANDRI, T. 264.

HÁLE interj. Strigăt cu care se mînă sau se alungă unele păsări de curte.

HÁLĂ², hale, s. f. (Reg.) 1. Vijelie. 2. Monstru, dihanie, arătare. 3. (La pl.) Păsări de curte. – Din sb., bg. hala.

HÁLĂ¹, hale, s. f. 1. Clădire amenajată, cu instalațiile necesare, unde se vând alimente (îndeosebi carne); piață acoperită. 2. Sală de dimensiuni foarte mari, amenajată ca atelier în fabrici sau pentru manifestații sportive, culturale, expoziții etc. – Din fr. halle, germ. Halle.

hală¹ sf [At: SLAVICI, N. I, 253 / Pl: ~le / E: fr halle, ger Halle] 1 Piață acoperită. 2 (Îs) ~ de vechituri Piață unde se vând lucruri vechi. 3 Construcție care acoperă o suprafață mare de teren. 4 Sală mare pentru producție industrială. 5 Sală mare pentru expoziții. 6 Sală pentru diferite sporturi. 7 Sală pentru mari adunări populare.

hală² sf [At: ANON. CAR. / V: ală^[1] / Pl: ~le / E: srb hala] 1 (Reg) Uragan. 2 (Reg) Vijelie. 3 (Înv) Faptă care îngrozește. 4 (Înv) Monstru. 5 (Euf; lpl) Iele. 6 (îrg) Om mâncăcios. 7 (Reg) Animal sălbatic (de pradă).

halea² [At: GHICA, S. XIV, 45 / E: tc haljá] 1-2 av, ain (În mod) actual. 3 ain (Înv; d. boieri, îoc mazil) În serviciu în divanul domnesc în momentul respectiv.

HÁLĂ², hale, s. f. (Reg.) 1. Vijelie. 2. Monstru, dihanie, arătare. 3. (La pl.) Păsări de curte. – Din scr., bg. hala.

HÁLĂ¹, hale, s. f. 1. Clădire amenajată, cu instalațiile necesare, unde se vând alimente (îndeosebi carne); piață acoperită. 2. Sală de dimensiuni foarte mari, amenajată ca atelier în fabrici, ca sală pentru manifestații sportive, culturale, pentru expoziții etc. – Din fr. halle, germ. Halle.

HÁLĂ, hale, s. f. 1. Clădire avînd cel puțin o încăpere mare și prevăzută cu toate instalațiile necesare, unde se vînd alimente. În trecere dau prin hala de carne, prin cea de pește și prin cea de păsări. SP. POPESCU, M. G. 84. Pleca diminețile în piață și se plimba prin hală, pe la pescari și printre zarzavagii. SLAVICI, N. I 253. ◊ Hală de vechituri = loc unde se vindeau odinioară lucruri vechi; piață de vechituri. Avea în ladă o redingotă verzuie, cumpărată de ani și ani de la hala de vechituri. PAS, Z. I 197. 2. Construcție de dimensiuni mari, formînd o sală amenajată ca local de expoziție, ca atelier într-o fabrică etc. Hală de montaj. ▭ Frumos pavoazată, luminată cu lumină de zi, hala principală a expoziției strălucește de curățenie. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2547. Ilie Epure fu trimis în fundul halei de laminare, dincolo de puntea posturilor de comandă. CĂLUGĂRU, O. P. 253.

HÁLĂ s.f. 1. Piață acoperită. 2. Sală mare amenajată pentru expoziții, ca atelier într-o fabrică etc. [< fr. halle, cf. germ. Halle].

HÁLĂ s. f. 1. piață acoperită. 2. construcție de dimensiuni mari, acoperită, cu una sau mai multe deschideri, folosită în scopuri industriale, ca depozit, expoziție etc. (< fr. halle, germ. Halle)

HÁLĂ ~e f. 1) Construcție înaltă și spațioasă unde se vând produse alimentare. 2) Sală de dimensiuni foarte mari cu diverse destinații (pentru expoziții, manifestări sportive sau culturale etc.). /<fr. halle, germ. Halle

ală f. 1. în Oltenia, un fel de balaur ce stârnește vântul turbat sau furtunile; 2. Tr. (hală) duh rău, incub (v. haluit). [Serb. ALA, balaur aducător de nor și grindină].

hală f. piață, mai ales acoperită: hală centrală (= fr. halle).

hală f. V. ală.

1) hálă f., pl. e (bg. sîrb. hala, zmeŭ din poveștĭ). Vest. Monstru, dihanie, namilă (V. buzguzoĭ). Vijălie. – În Mold. sud a da hala (adv.), a da ĭama, a prăda tot.

2) *hálă f., pl. e (fr. halle, d. germ. halle). Pĭață (tîrg) acoperită: hală de pește, de zarzavat.

hale (păsări) (reg.) s. f.

hále (păsări de curte) s. f. pl.

!ală s. f., g.-d. art. alei; pl. ale

hală s. f., g.-d. art. halei; pl. hale

hală s. f., g.-d. art. halei; pl. hale

hálă (clădire, arătare, monstru) s. f., g.-d. art. hálei; pl. hále

hálă (hále), s. f. – 1. Piață acoperită. – 2. Acoperiș, copertină. Fr. halle. – Der. halagiu, s. m. (vînzător de piață), cu suf. -giu (Iordan, BL, IX, 53).

hálă (hále), s. f. – 1. Uragan, furtună, vijelie. – 2. Groază, spaimă, teroare. – 3. Spirit rău. – 4. Monstru, fiară. – 5. (Pl.) Păsări de curte. Sl. (bg., sb.) hala (Conev 37 și 106; DAR). – Der. haliță, s. f. (femeie stricată); hăluit, adj. (damblagiu); hoală, s. f. (pasăre de pradă); holă, s. f. (Trans., cîine).

hále(a)! interj. (frecvent repetată) strigăt cu care se mână sau se alungă gâștele, curcile sau rațele; gâle-gâle!, gâri-gâri!, ghiri-ghiri!; bii-bii!; mani-mani!, uti-uti!.

HALE [heil], George Ellery (1868-1938), astronom american. Prov. univ. la Chicago. Unul dintre fondatorii astronomiei solare moderne. A inventat (1891) spectroheliograful și a construit (1897), la Yerkes, primul telescop-turn din lume. Studii asupra magnetismului solar (a descoperit câmpul magnetic al Soarelui, ciclul solar de 22 de ani și a emis, în 1908, o teorie cu privire la originea petelor solare). Organizatorul observatoarelor de pe munții Wilson și Palomar.

HALE [heil], Sir Matthew (1609-1676), jurist englez. Unul dintre marii istorici ai dreptului, cunoscut pentru imparțialitatea sa judecătorească în timpul Revoluției Engleze (1642-1649). Rol important în fundamentarea juridică a Restaurației lui Carol II.