opțiuni
  • info

3 intrări

27 de definiții

din care

Explicative DEX

HĂLĂLĂI, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică.

HĂLĂLĂI, hălălăiesc, vb. IV. Intranz. (Pop.) A face gălăgie, larmă. – Formație onomatopeică.

hălălăi vi [At: PANN, E. IV, 93/2 / Pzi: ~esc / E: fo cf hălăcăi, hălăi] 1 A vorbi toți deodată, tare. 2 A face mult zgomot.

HĂLĂLĂI (-ăesc) vb. intr. A face gălăgie, larmă mare: din guri toți hălălăia (pann) [hălălaie].

A HĂLĂLĂI ~iesc intranz. pop. A face gălăgie. /Onomat.

HALALAIE s. f. v. hălălaie.

HALALAIE s. f. v. hălălaie.

HALALAIE s. f. v. hălălaie.

HĂLĂLAIE, hălălăi, s. f. (Pop.) Hărmălaie. [Var.: halalaie s. f.] – Din hălălăi.

alalaie[1] sf vz halalaie[2]

  1. Variantă neconsemnată la intrarea principală. — gall
  2. Care trimite la hălălaie. — gall

halalaie sf vz hălălaie

hălălaie sf [At: ISPIRESCU, L. 375 / V: halal~ / Pl: ~lăi / E: hălălăi] 1 Zgomot. 2 Vorbărie. 3 Ceartă zgomotoasă. 4 Petrecere zgomotoasă.

HĂLĂLAIE, HALALAIE sf. Gălăgie, larmă mare, tărăboiu: cînd aleargă căruța pîn cer face mare hălălaie (gr.-n.); făcînd o halalaie, de nu-îi venea să stai ca să-i asculți (ISP.).

HĂLĂLAIE s. f. (Pop.) Hărmălaie. [Var.: halalaie s. f.] – Din hălălăi.

HĂLĂLAIE s. f. Zgomot, gălăgie, larmă, hărmălaie, zarvă, tărăboi. Unde îmi începură o ceartă și o hălălaie între dînșii. ISPIRESCU, L. 375. – Variantă: halalaie (CARAGIALE, O. VII 439) s. f.

hălălaie f. larmă mare: începură o ceartă și o hălălaie ISP. [Onomatopee: halala!].

halaláĭe, V. hălăláĭe.

hălăláĭe f. (imit.). Huĭet infernal, tămbălăŭ, hălămujdie, hărmalaĭe. – Și hala-.

hălălăĭésc v. intr. (imit. înrudit cu hăulesc, aleleĭ). Vest. Fam. Vorbesc tare, strig: un cîrd de țăranĭ hălălăind (Cl. 1910, 545).

Ortografice DOOM

hălălăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiesc, 3 sg. hălălăiește, imperf. 1 hălălăiam, conj. prez. 1 sg. să hălălăiesc, 3 să hălălăiască

hălălăi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiesc, imperf. 3 sg. hălălăia; conj. prez. 3 să hălălăiască

hălălăi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hălălăiesc, imperf. 3 sg. hălălăia; conj. prez. 3 sg. și pl. hălălăiască

hălălaie (pop.) s. f., art. hălălaia, g.-d. art. hălălăii; pl. hălălăi

!hălălaie (pop.) s. f., art. hălălaia, g.-d. art. hălălăii; pl. hălălăi

hălălaie s. f. (sil. -la-ie), art. hălălaia

Enciclopedice

HĂLĂLĂI, ard. (Viciu 16), < subst. hălălae (larmă) sau < magh. halál „moarte”.

Sinonime

HĂLĂLĂI vb. v. lărmui.

hălălăi vb. v. LĂRMUI.

HĂLĂLAIE s. v. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot.

hălălaie s. v. BALAMUC. GĂLĂGIE. HĂRMĂLAIE. HUIET. LARMĂ. SCANDAL. TĂMBĂLĂU. TĂRĂBOI. TEVATURĂ. TUMULT. VACARM. VUIET. ZARVĂ. ZGOMOT.

Intrare: Hălălăi
Hălălăi nume propriu
nume propriu (I3)
  • Hălălăi
Intrare: hălălăi
verb (V408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hălălăi
  • hălălăire
  • hălălăit
  • hălălăitu‑
  • hălălăind
  • hălălăindu‑
 singular plural
  • hălălăiește
  • hălălăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hălălăiesc
 (să)
  • hălălăiesc
  • hălălăiam
  • hălălăii
  • hălălăisem
a II-a (tu)
  • hălălăiești
 (să)
  • hălălăiești
  • hălălăiai
  • hălălăiși
  • hălălăiseși
a III-a (el, ea)
  • hălălăiește
 (să)
  • hălălăiască
  • hălălăia
  • hălălăi
  • hălălăise
plural I (noi)
  • hălălăim
 (să)
  • hălălăim
  • hălălăiam
  • hălălăirăm
  • hălălăiserăm
  • hălălăisem
a II-a (voi)
  • hălălăiți
 (să)
  • hălălăiți
  • hălălăiați
  • hălălăirăți
  • hălălăiserăți
  • hălălăiseți
a III-a (ei, ele)
  • hălălăiesc
 (să)
  • hălălăiască
  • hălălăiau
  • hălălăiră
  • hălălăiseră
Intrare: hălălaie
hălălaie substantiv feminin
substantiv feminin (F131)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hălălaie
  • hălălaia
plural
  • hălălăi
  • hălălăile
genitiv-dativ singular
  • hălălăi
  • hălălăii
plural
  • hălălăi
  • hălălăilor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F133)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • halalaie
  • halalaia
plural
  • hălălăi
  • hălălăile
genitiv-dativ singular
  • hălălăi
  • hălălăii
plural
  • hălălăi
  • hălălăilor
vocativ singular —
plural —
substantiv feminin (F133)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • alalaie
  • alalaia
plural
  • ălălăi
  • ălălăile
genitiv-dativ singular
  • ălălăi
  • ălălăii
plural
  • ălălăi
  • ălălăilor
vocativ singular —
plural —
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

hălălăi, hălălăiescverb

etimologie:

hălălaie, hălălăisubstantiv feminin

etimologie:
  • hălălăi DEX '09 MDA2 DEX '98

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.