HALĂU, halăie, s. n. (Reg.) Crâsnic (de pescuit). – Din magh. háló.

halău² sn [At: LB / V: hăl~ / Pl: ~laie / E: mg hálό] (Pes) Plasă de prins pește Cf cârsnic.

HALĂU¹, HĂLĂU¹ sbst. 🐟 Plasă de prins pește, crîsnic (🖼 2502): ia și tu halăul ăla și vezi de-i putea să prinzi vr’o fiță de pește (isp.) [ung. háló].

HALĂU² sbst. 1 Bucov. Trans. Troacă: troaca sau ~l din care beau vitele apă (mar.) ¶ 2 Maram. (pap.) 🐑 Jghiab făcut dintr’un trunchiu de copac si în care se pune sare pentru oi [VALĂU].

HALĂU s. n. (Reg.) Crâsnic (de pescuit). – Din magh. háló.

HALĂU s. n. (Regional) Plasă de prins pește, asemănătoare cu crîsnicul. Ia și tu halăul ăla și vezi de-i putea să prinzi vro fîță de pește. ISPIRESCU, L. 280.

HALĂU² s. n. (Reg.) Troacă. – V. vălău.

halău n. plasă de prins pește: ia halăul și vezi de-i putea să prinzi vre-o fâță de pește ISP. [Ung. HÁLÓ].

halăŭ n., pl. ăĭe (ung. hálo, rețea, plasă. V. poclăŭ). Vest. Suc. Tîrboc. Crîsnic, leșnic. – În Dîmb. hălăŭ, în Olt. și alăŭ și (după sîrb. alov și alóv, pl. -oáve. Cp. cu acăŭ, acov. V. valăŭ.

hălău² sm vz halău¹

❍ALĂU² = HALĂU.

halău (reg.) s. n., art. halăul; pl. halăie

halău (reg.) s. n., art. halăul; pl. halăie

halău s. n., art. halăul; pl. halăie

halău (halaie), s. n. – Năvod, plasă de pescuit. – Var. hălău, aloavă. Mag. haló (DAR; Cihac, II, 504), cf. sb., cr. (h)alov (Miklosich, Fremdw., 74), de unde var. Diez, Gramm., I, 128, se gîndea la gr. ἀλιεύειν „a pescui”.

HALĂU s. v. adăpătoare, crâsnic, jgheab, troacă, uluc.

halău s. v. ADĂPĂTOARE. CRÎSNIC. JGHEAB. TROACĂ. ULUC.

halău², s.n. sg. (reg., înv.) ceartă.

halắu, s.n. v. valău („jgheab”).

halău, s.n. – v. valău („jgheab”).

halău, s.n. – Jgheab din lemn în care se pune sare pentru oi și, în general, mâncare la animale. – Din valău (< magh. vállu).