hainie sf [At: AXINTE URICARIUL, ap. LET. II, 137/27 / Pl: ~ii / E: hain + -ie] 1 (Înv) Trădare. 2 (Înv) Răzvrătire. 3 Răutate. 4 Perfidie. 5 Dușmănie.

HAINIE, hainii, s. f. Răutate, cruzime, dușmănie. În hainia lui, omul izbutise să săvîrșească după moarte cea mai rafinată dintre nelegiuiri. M. I. CARAGIALE, C. 157. – Pronunțat: ha-i-.

HAINIE ~i f. rar Caracter hain. /hain + suf. ~ie

HAINIE s. f. (Mold., ȚR) Trădare, răzvrătire. A: La greșalele ce învață pravila furci, cumu-i hainiia și vicleșugul. PRAV.: cf. AXINTE URICARIUL. B: Se temea, turcii de hainie. R. GRECEAGU; cf. ÎNDREPTAREA LEGII; R. POPESCU. Etimologie: hain + suf. -ie. Vezi și hain, haini, hainlîc. Cf. h a in l î c, p r e d a n i e (1).

hainie f. perfidie: hainia dușmanului.

hainíe f. Caracteru de a fi hain, felonie.

PREDANIE s. f. 1. (Mold.) Trădare. Va sosi și săptămina chinurilor ... lui Isus Hristos, predania, legăturile svențiii sale, răstignirea, îngroparea. VARLAAM; cf. DOSOFTEI, VS. 2. (Trans. SV) Tradiție. Pin cuvîntul lui Dumnezău nescris (care traditio au predania din gură în gură dată se cheamă) aceale datorii și învățături a credinții care svînții apostoli au din însa gura lui Isus Hristos au auzit. CAT., 3. Etimologie: sl. prĕdanije. Cf. h a i n i e, h a i n l î c.

hainie (desp. ha-i-) s. f., art. hainia, g.-d. art. hainiei; pl. hainii, art. hainiile (desp. -ni-i-)

hainie (ha-i-) s. f., art. hainia, g.-d. art. hainiei; pl. hainii, art. hainiile

hainie s. f. (sil. ha-i-), art. hainia, g.-d. art. hainiei; pl. hainii, art. hainiile

HAINIE s. v. trădare.

hainie s. v. TRĂDARE.