HAINIE s. f. (Mold., ȚR) Trădare, răzvrătire. A: La greșalele ce învață pravila furci, cumu-i hainiia și vicleșugul. PRAV.: cf. AXINTE URICARIUL. B: Se temea, turcii de hainie. R. GRECEAGU; cf. ÎNDREPTAREA LEGII; R. POPESCU. Etimologie: hain + suf. -ie. Vezi și hain, haini, hainlîc. Cf. h a in l î c, p r e d a n i e (1).