2 intrări

31 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HAIDUCI, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

HAIDUCI, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

haiduci [At: I. IONESCU, M. 248 / Pzi: ~cesc / E: haiduc] 1-2 vi A duce viață de haiduc (7-8). 3-6 vt A (cutreiera sau) a jefui ca un haiduc (7-8). 7-10 vtr A (se) face haiduc (7-8).

HAIDUCI, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. Iată-mă-s în codru, haiducind. HASDEU, R. V. 56. Șapte ani am haiducit, Pe ciocoi am îngrozit. ANT. LIT. POP. I 59. Oltule! rîu blăstemat! N-avuși grijă de păcat Să-nghiți trupuri de voinici Care-au haiducit pe-aici? ALECSANDRI, P. P. 291. ◊ Refl. De cînd m-am haiducit, Drag îmi e drumul cotit. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Tranz. (Complementul indică regiunea unde își petrece viața un haiduc) Pîntea... a haiducit munții Șerba și Călimanii. ȘEZ. II 40.

A HAIDUCI ~esc intranz. A duce viață de haiduc; a fi haiduc. /Din haiduc

A SE HAIDUCI ~esc intranz. A se face haiduc; a deveni haiduc. /Din haiduc

haiducì v. a duce vieață de haiduc: decât să mă căciulesc, mai bine să haiducesc POP.

HAIDUC, haiduci, s. m. 1. Răzvrătit împotriva ordinii stabilite, care, trăind singur sau în cete în păduri, jefuia pe bogați și ajuta pe săraci; haramin. 2. (Înv.) Soldat mercenar. – Din bg., sb. hajduk.

haiduc sm [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 222/6 / V: a~, ghea~, va~[1] / Pl: ~uci / E: srb hajduk, cf mg hajdu] 1 (Înv) Soldat de infanterie în vechea armată maghiară. 2 (Înv) Mercenar ungur în vechea armată română. 3 (Înv; pex) Soldat român. 4 (Trs) Paznic al închisorilor. 5 (Trs) Jandarm. 6 (Trs) Polițai. 7 Om răzvrătit împotriva ordinii sociale, care facea parte dintr-o ceată, se ascundea în păduri și jefuia. 8 Om care fura de la cei bogați pentru a împărți averile celor săraci. 9 Nume de câine ciobănesc care gonește lupii și se îndepărtează mult de stână.

  1. Variantă neconsemnată ca intrare principală. — gall

haiducesc, ~ească [At: ANON. CAR. / Pl: ~ești / E: haiduc + -esc] 1-2 a Referitor la haiduc (7-8). 3-4 a Specific haiducului (7-8). 5-6 a Care aparține haiducului (7-8). 7-8 a De haiduc (7-8). 9 sna Nume al unui dans popular Cf haidău2 (1). 10 sna Melodie după care se execută acest dans Cf haidău2 (2).

HAIDUC, haiduci, s. m. 1. Om care, răzvrătindu-se împotriva asupririi, își părăsea casa și trăia în păduri, singur sau în cete, jefuind pe bogați și ajutând pe săraci; haramin. 2. (Înv.) Soldat mercenar. – Din bg., scr. hajduk.

HAIDUC, haiduci, s. m. 1. (Munt., Mold., în trecut) Om care, răzvrătindu-se împotriva asupririi, își părăsea casa și trăia în păduri, singur sau întovărășit de alții, jefuind și prădînd pe bogați și ajutînd pe săraci. Haiducul Iancu Jianu.Vestitul haiduc și isprăvile lui se plimbau... din vioară în vioară. GALACTION, O. I 264. Doinind din frunză vesel, pe potică, Se duce-n sus, prin aluniș, haiducul. IOSIF, V. 70. Nu-i de mult de cînd, în codru, cu o ceată de haiduci, Numele-mi suna prin țeară, ca o seceră ce sună Cînd retează buruiana să crească iarba cea bună! HASDEU, R. V. 102. 2. (Învechit) Soldat mercenar. Haiducii leșești sosiră cu pași grăbiți, sunîndu-și pintenii și șpăngile. SADOVEANU, O. VII 95. 2500 haiduci romîni din Țara Romînească, trecînd Dunărea mai în sus de Nicopol, pustiesc mai multe sate și izbesc fără de veste cetatea numită Plevna. BĂLCESCU, O. II 164.

HAIDUC ~ci m. (în trecut) 1) Țăran răzvrătit care se retrăgea în pădure, jefuia pe bogați și ajută pe săraci. 2) Pedestraș angajat cu plată într-o armată străină. /<bulg., sb. hajduk, ung. hajdu

haiduc m. 1. od. dorobanț, mai ales ungur: husari, haiduci și catane pe Români au năpădit NEGR.; 2. hoț de codru; 3. cel ce apucă calea codrului luptând (ca și clefții greci) în contra tiraniei fanariote: Bujor, Corbea, Grozea, Tunsu, au fost haiduci vestiți. [Ung. HAJDÙ, pedestraș, tâlhar (pl. HAJDÚK)].

Haiducu (Hajdu) n. județ al Banatului: 240.000 loc., cu cap. Debrețin.

haĭdúc m. (ung. hajdú, pl. hajdúk, dorobanț, agent, de unde vine și turc. haĭdud, infanterist unguresc; rus. gaĭdúk, pol. ceh. sîrb. bg. hajduk, alb. haĭdút. V. haĭdăŭ, haĭdamac). Infanterist unguresc (vechĭ). Tîlhar național care trăĭa în codri și lupta contra tiraniiĭ Turcilor, ca Bujor, Codreanu, Corbea, Tunsu ș. a. V. pandur.

2) haĭducésc v. intr. (d. haĭduc). Duc vĭață de haĭduc: mulțĭ anĭ a haĭducit.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

haiduci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducesc, 3 sg. haiducește, imperf. 1 haiduceam; conj. prez. 1 sg. să haiducesc, 3 să haiducească

haiduci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducesc, imperf. 3 sg. haiducea; conj. prez. 3 să haiducească

haiduci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducesc, imperf. 3 sg. haiducea; conj. prez. 3 sg. și pl. haiducească

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

HAIDUCI vb. (rar) a hoți, (pop.) a viteji, a voinici. (~ prin codri.)

HAIDUCI vb. (rar) a hoți, (pop.) a viteji, a voinici. (~ prin codri.)

HAIDUC s. (înv. și pop.) pandur, (reg.) pribeag, (înv.) haramin.

HAIDUC s. (înv. și pop.) pandur, (reg.) pribeag, (înv.) haramin.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

haiduc (haiduci), s. m.1. Soldat de infanterie din armata ungară. – 2. (Trans.) Paznic, vardist. – 3. Om în afara legii care se ocupa cu jaful, mai cu seamă ca protest împotriva dominației străine sau a nedreptății sociale, îndeosebi în perioada de la sfîrșitul sec. XVIII și începutul sec. următor. Mag. hajdú, pl. hajdúk (Cihac, II, 503), de unde și tc. haydud „muncitor ungur”. Poate să fi intrat în rom. prin tc. (Lokotsch 781; Ronzevalle 82) sau sl. (Miklosich, Slaw. Elem., 51; DAR; dar. cf. Berneker), cf. bg., sb. hajduk „tîlhar”, alb. hajdut (din tc.), rus. gaiduk.Der. haiducesc, adj. (de haiduc); haiducește, adv. (ca haiducii); haiducie, s. f. (viață sau îndeletnicire de haiduc); haiducime, s. f. (ceată de haiduci); haiduci, vb. (a duce viață de haiduc).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

HAIDUC, Ionel (n. 1937, Cluj), chimist român. Acad. (1991), prof. univ. la Cluj-Napoca. Lucrări în domeniul chimiei ciclurilor anorganice, al compușilor organometalici („Introducere în chimia ciclurilor anorganice”, „Organometallics in Cancer Chemotherapy”).

Intrare: haiduci
verb (V406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • haiduci
  • haiducire
  • haiducit
  • haiducitu‑
  • haiducind
  • haiducindu‑
singular plural
  • haiducește
  • haiduciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • haiducesc
(să)
  • haiducesc
  • haiduceam
  • haiducii
  • haiducisem
a II-a (tu)
  • haiducești
(să)
  • haiducești
  • haiduceai
  • haiduciși
  • haiduciseși
a III-a (el, ea)
  • haiducește
(să)
  • haiducească
  • haiducea
  • haiduci
  • haiducise
plural I (noi)
  • haiducim
(să)
  • haiducim
  • haiduceam
  • haiducirăm
  • haiduciserăm
  • haiducisem
a II-a (voi)
  • haiduciți
(să)
  • haiduciți
  • haiduceați
  • haiducirăți
  • haiduciserăți
  • haiduciseți
a III-a (ei, ele)
  • haiducesc
(să)
  • haiducească
  • haiduceau
  • haiduci
  • haiduciseră
Intrare: haiduc
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • haiduc
  • haiducul
  • haiducu‑
plural
  • haiduci
  • haiducii
genitiv-dativ singular
  • haiduc
  • haiducului
plural
  • haiduci
  • haiducilor
vocativ singular
  • haiducule
plural
  • haiducilor
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • gheaiduc
  • gheaiducul
plural
  • gheaiduci
  • gheaiducii
genitiv-dativ singular
  • gheaiduc
  • gheaiducului
plural
  • gheaiduci
  • gheaiducilor
vocativ singular
  • gheaiducule
plural
  • gheaiducilor
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • aiduc
  • aiducul
plural
  • aiduci
  • aiducii
genitiv-dativ singular
  • aiduc
  • aiducului
plural
  • aiduci
  • aiducilor
vocativ singular
  • aiducule
plural
  • aiducilor
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

haiduci, haiducescverb

  • 1. A duce viață de haiduc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Iată-mă-s în codru, haiducind. HASDEU, R. V. 56. DLRLC
    • format_quote Șapte ani am haiducit, Pe ciocoi am îngrozit. ANT. LIT. POP. I 59. DLRLC
    • format_quote Oltule! rîu blăstemat! N-avuși grijă de păcat Să-nghiți trupuri de voinici Care-au haiducit pe-aici? ALECSANDRI, P. P. 291. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Pîntea... a haiducit munții Șerba și Călimanii. ȘEZ. II 40. DLRLC
    • 1.1. reflexiv A se face haiduc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote De cînd m-am haiducit, Drag îmi e drumul cotit. ALECSANDRI, P. P. 259. DLRLC
etimologie:
  • haiduc DEX '09 DEX '98

haiduc, haiducisubstantiv masculin

  • 1. Răzvrătit împotriva ordinii stabilite, care, trăind singur sau în cete în păduri, jefuia pe bogați și ajuta pe săraci. DEX '09 MDA2 DLRLC
    • format_quote Haiducul Iancu Jianu. DLRLC
    • format_quote Vestitul haiduc și isprăvile lui se plimbau... din vioară în vioară. GALACTION, O. I 264. DLRLC
    • format_quote Doinind din frunză vesel, pe potică, Se duce-n sus, prin aluniș, haiducul. IOSIF, V. 70. DLRLC
    • format_quote Nu-i de mult de cînd, în codru, cu o ceată de haiduci, Numele-mi suna prin țeară, ca o seceră ce sună Cînd retează buruiana să crească iarba cea bună! HASDEU, R. V. 102. DLRLC
  • 2. învechit Soldat mercenar. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Haiducii leșești sosiră cu pași grăbiți, sunîndu-și pintenii și șpăngile. SADOVEANU, O. VII 95. DLRLC
    • format_quote 2500 haiduci romîni din Țara Romînească, trecînd Dunărea mai în sus de Nicopol, pustiesc mai multe sate și izbesc fără de veste cetatea numită Plevna. BĂLCESCU, O. II 164. DLRLC
    • 2.1. Mercenar ungur în vechea armată română. MDA2
  • 3. învechit Soldat de infanterie în vechea armată maghiară. MDA2
  • 4. regional Paznic al închisorilor. MDA2
  • 5. regional Jandarm. MDA2
    sinonime: jandarm
  • 6. regional Polițai. MDA2
    sinonime: polițai
  • 7. Nume de câine ciobănesc care gonește lupii și se îndepărtează mult de stână. MDA2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.