2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. ♦ Refl. A se face haiduc. – Din haiduc.

haiduci [At: I. IONESCU, M. 248 / Pzi: ~cesc / E: haiduc] 1-2 vi A duce viață de haiduc (7-8). 3-6 vt A (cutreiera sau) a jefui ca un haiduc (7-8). 7-10 vtr A (se) face haiduc (7-8).

HAIDUCÍ, haiducesc, vb. IV. Intranz. A duce viață de haiduc. Iată-mă-s în codru, haiducind. HASDEU, R. V. 56. Șapte ani am haiducit, Pe ciocoi am îngrozit. ANT. LIT. POP. I 59. Oltule! rîu blăstemat! N-avuși grijă de păcat Să-nghiți trupuri de voinici Care-au haiducit pe-aici? ALECSANDRI, P. P. 291. ◊ Refl. De cînd m-am haiducit, Drag îmi e drumul cotit. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Tranz. (Complementul indică regiunea unde își petrece viața un haiduc) Pîntea... a haiducit munții Șerba și Călimanii. ȘEZ. II 40.

A SE HAIDUCÍ mă ~ésc intranz. A se face haiduc; a deveni haiduc. /Din haiduc

A HAIDUCÍ ~ésc intranz. A duce viață de haiduc; a fi haiduc. /Din haiduc

haiducì v. a duce vieață de haiduc: decât să mă căciulesc, mai bine să haiducesc POP.

HAIDÚC, haiduci, s. m. 1. Răzvrătit împotriva ordinii stabilite, care, trăind singur sau în cete în păduri, jefuia pe bogați și ajuta pe săraci; haramin. 2. (Înv.) Soldat mercenar. – Din bg., sb. hajduk.

haiduc sm [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 222/6 / V: a~, ghea~, va~ / Pl: ~uci / E: srb hajduk, cf mg hajdu] 1 (Înv) Soldat de infanterie în vechea armată maghiară. 2 (Înv) Mercenar ungur în vechea armată română. 3 (Înv; pex) Soldat român. 4 (Trs) Paznic al închisorilor. 5 (Trs) Jandarm. 6 (Trs) Polițai. 7 Om răzvrătit împotriva ordinii sociale, care facea parte dintr-o ceată, se ascundea în păduri și jefuia. 8 Om care fura de la cei bogați pentru a împărți averile celor săraci. 9 Nume de câine ciobănesc care gonește lupii și se îndepărtează mult de stână.

haiducesc, ~ească [At: ANON. CAR. / Pl: ~ești / E: haiduc + -esc] 1-2 a Referitor la haiduc (7-8). 3-4 a Specific haiducului (7-8). 5-6 a Care aparține haiducului (7-8). 7-8 a De haiduc (7-8). 9 sna Nume al unui dans popular Cf haidău2 (1). 10 sna Melodie după care se execută acest dans Cf haidău2 (2).

HAIDÚC, haiduci, s. m. 1. Om care, răzvrătindu-se împotriva asupririi, își părăsea casa și trăia în păduri, singur sau în cete, jefuind pe bogați și ajutând pe săraci; haramin. 2. (Înv.) Soldat mercenar. – Din bg., scr. hajduk.

HAIDÚC, haiduci, s. m. 1. (Munt., Mold., în trecut) Om care, răzvrătindu-se împotriva asupririi, își părăsea casa și trăia în păduri, singur sau întovărășit de alții, jefuind și prădînd pe bogați și ajutînd pe săraci. Haiducul Iancu Jianu.Vestitul haiduc și isprăvile lui se plimbau... din vioară în vioară. GALACTION, O. I 264. Doinind din frunză vesel, pe potică, Se duce-n sus, prin aluniș, haiducul. IOSIF, V. 70. Nu-i de mult de cînd, în codru, cu o ceată de haiduci, Numele-mi suna prin țeară, ca o seceră ce sună Cînd retează buruiana să crească iarba cea bună! HASDEU, R. V. 102. 2. (Învechit) Soldat mercenar. Haiducii leșești sosiră cu pași grăbiți, sunîndu-și pintenii și șpăngile. SADOVEANU, O. VII 95. 2500 haiduci romîni din Țara Romînească, trecînd Dunărea mai în sus de Nicopol, pustiesc mai multe sate și izbesc fără de veste cetatea numită Plevna. BĂLCESCU, O. II 164.

HAIDÚC ~ci m. (în trecut) 1) Țăran răzvrătit care se retrăgea în pădure, jefuia pe bogați și ajută pe săraci. 2) Pedestraș angajat cu plată într-o armată străină. /<bulg., sb. hajduk, ung. hajdu

haiduc m. 1. od. dorobanț, mai ales ungur: husari, haiduci și catane pe Români au năpădit NEGR.; 2. hoț de codru; 3. cel ce apucă calea codrului luptând (ca și clefții greci) în contra tiraniei fanariote: Bujor, Corbea, Grozea, Tunsu, au fost haiduci vestiți. [Ung. HAJDÙ, pedestraș, tâlhar (pl. HAJDÚK)].

Haiducu (Hajdu) n. județ al Banatului: 240.000 loc., cu cap. Debrețin.

haĭdúc m. (ung. hajdú, pl. hajdúk, dorobanț, agent, de unde vine și turc. haĭdud, infanterist unguresc; rus. gaĭdúk, pol. ceh. sîrb. bg. hajduk, alb. haĭdút. V. haĭdăŭ, haĭdamac). Infanterist unguresc (vechĭ). Tîlhar național care trăĭa în codri și lupta contra tiraniiĭ Turcilor, ca Bujor, Codreanu, Corbea, Tunsu ș. a. V. pandur.

2) haĭducésc v. intr. (d. haĭduc). Duc vĭață de haĭduc: mulțĭ anĭ a haĭducit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

haiducí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 să haiduceáscă

haiducí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. haiducésc, imperf. 3 sg. haiduceá; conj. prez. 3 sg. și pl. haiduceáscă

arată toate definițiile

Intrare: haiduci
verb (V406)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • haiduci
  • haiducire
  • haiducit
  • haiducitu‑
  • haiducind
  • haiducindu‑
singular plural
  • haiducește
  • haiduciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • haiducesc
(să)
  • haiducesc
  • haiduceam
  • haiducii
  • haiducisem
a II-a (tu)
  • haiducești
(să)
  • haiducești
  • haiduceai
  • haiduciși
  • haiduciseși
a III-a (el, ea)
  • haiducește
(să)
  • haiducească
  • haiducea
  • haiduci
  • haiducise
plural I (noi)
  • haiducim
(să)
  • haiducim
  • haiduceam
  • haiducirăm
  • haiduciserăm
  • haiducisem
a II-a (voi)
  • haiduciți
(să)
  • haiduciți
  • haiduceați
  • haiducirăți
  • haiduciserăți
  • haiduciseți
a III-a (ei, ele)
  • haiducesc
(să)
  • haiducească
  • haiduceau
  • haiduci
  • haiduciseră
Intrare: haiduc
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • haiduc
  • haiducul
  • haiducu‑
plural
  • haiduci
  • haiducii
genitiv-dativ singular
  • haiduc
  • haiducului
plural
  • haiduci
  • haiducilor
vocativ singular
  • haiducule
plural
  • haiducilor
gheaiduc
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

haiduci

  • 1. A duce viață de haiduc.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
    exemple
    • Iată-mă-s în codru, haiducind. HASDEU, R. V. 56.
      surse: DLRLC
    • Șapte ani am haiducit, Pe ciocoi am îngrozit. ANT. LIT. POP. I 59.
      surse: DLRLC
    • Oltule! rîu blăstemat! N-avuși grijă de păcat Să-nghiți trupuri de voinici Care-au haiducit pe-aici? ALECSANDRI, P. P. 291.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv Pîntea... a haiducit munții Șerba și Călimanii. ȘEZ. II 40.
      surse: DLRLC
    • 1.1. reflexiv A se face haiduc.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
      exemple
      • De cînd m-am haiducit, Drag îmi e drumul cotit. ALECSANDRI, P. P. 259.
        surse: DLRLC

etimologie:

  • haiduc
    surse: DEX '09 DEX '98

haiduc gheaiduc

  • 1. Răzvrătit împotriva ordinii stabilite, care, trăind singur sau în cete în păduri, jefuia pe bogați și ajuta pe săraci.
    exemple
    • Haiducul Iancu Jianu.
      surse: DLRLC
    • Vestitul haiduc și isprăvile lui se plimbau... din vioară în vioară. GALACTION, O. I 264.
      surse: DLRLC
    • Doinind din frunză vesel, pe potică, Se duce-n sus, prin aluniș, haiducul. IOSIF, V. 70.
      surse: DLRLC
    • Nu-i de mult de cînd, în codru, cu o ceată de haiduci, Numele-mi suna prin țeară, ca o seceră ce sună Cînd retează buruiana să crească iarba cea bună! HASDEU, R. V. 102.
      surse: DLRLC
  • 2. învechit Soldat mercenar.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Haiducii leșești sosiră cu pași grăbiți, sunîndu-și pintenii și șpăngile. SADOVEANU, O. VII 95.
      surse: DLRLC
    • 2500 haiduci romîni din Țara Romînească, trecînd Dunărea mai în sus de Nicopol, pustiesc mai multe sate și izbesc fără de veste cetatea numită Plevna. BĂLCESCU, O. II 164.
      surse: DLRLC

etimologie: