hagiografie sf [At: DA ms / P: ~gi-o~ / Pl: ~ii / E: fr hagiographie, rs хабазагиографиа] Ramură a teologiei care se ocupă cu viețile sfinților Si: hagiologie.

HAGIOGRAFIE s. f. Ramură a teologiei care se ocupă cu viețile sfinților. – Pronunțat: -gi-o-.

HAGIOGRAFIE s.f. Ramură a teologiei care studiază viețile sfinților; hagiologie. [Pron. -gi-o-, gen. -iei. / < fr. hagiographie, cf. gr. hagios – sacru, graphein – a scrie].

HAGIOGRAFIE s. f. 1. ramură a teologiei care studiază viețile sfinților. 2. scriere despre lucruri sfinte. 3. biografie excesiv de înfrumusețată. (< fr. hagiographie)

HAGIOGRAFIE f. 1) Literatură religioasă care descrie viața sfinților; hagiologie. 2) Ramură a teologiei care se ocupă cu studierea vieții sfinților; hagiologie. /<fr. hagiographie

hagiografie f. scrieri despre viețile sfinților.

*agiografíe f. (d. agiograf). Descriere de lucrurĭ sfinte, de vĭețĭ ale sfinților. – Și hag-.

hagiografie (desp. -gi-o-gra-) s. f., art. hagiografia, g.-d. hagiografii, art. hagiografiei

hagiografie (-gi-o-gra-) s. f., art. hagiografia, g.-d. hagiografii, art. hagiografiei

hagiografie s. f. (sil. -gi-o-gra-), art. hagiografia, g.-d. hagiografii, art. hagiografiei

HAGIO- „sacru, sfînt”. ◊ gr. hagios „sacru” > fr. hagio-, germ. id. > rom. hagio-. □ ~graf (v. -graf), s. m., autor care scrie despre viețile sfinților; ~grafie (v. -grafie), s. f., ramură a teologiei care studiază viețile sfinților; sin. hagiologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., hagiografie*.