HĂ interj. (Pop.) 1. (De obicei repetat) Cuvânt care redă râsul, mai ales râsul forțat. 2. (Repetat) Cuvânt care redă plânsul. 3. Exclamație care exprimă mirare, neîncredere. 4. Cuvânt care exprimă o afirmație. [Var.: hî, hi interj.] – Onomatopee.

ha¹ i [At: ALECSANDRI, T. 234 / E: fo] 1 Exprimă surprindere. 2 Exprimă satisfacție. 3 (Înv; după av bine) Foarte. 4 Exprimă interogația. 5 (Are) Imită râsul Cf hohot.

hă i [At: (a. 1845) AL. OP. I, 1125, ap. TDRG / V: hâ / E: fo] 1 (Are) imită râsul silit. 2 (Are) Imită râsul idiot.

hî! i vz hă

hî i [At: ALECSANDRI, T. 1125 / E: fo] 1 (Pop) Exprimă o afirmație. 2 (Pop) Exprimă o interogație. 3 (Rep) Imită plânsul. corectat(ă)

miza vt(a) [At: ȘĂINEANU, D. U. / Pzi: ~zez / E: fr miser] 1 A depune ca miză¹. 2 A juca pe... 3 (Fig) A se bizui pe...

mugitor, ~oare a [At: CANTEMIR, IST. 89 / V: (înv) ~iu, ~găt~ / Pl: ~i, ~oare / E: mugi + -tor] 1 (D. unele animale) Care mugește (1). 2 (Pan; d. elemente ale naturii) Care mugește (5). 3 (Pan; d. instrumente muzicale) Care mugește (6).

HA!² interj. (mai adesea repetată de cîteva ori). Imită rîsul: s’a sborșit țapul, ha! ha! ha! auzi poznă! ha! ha! ha! oiu rîde mult de asta (alecs.).

HA!¹ interj. 1 Exprimă o surprindere, o satisfacție ¶ 2 Cu sens întrebător: ha? ce zici de asta?

HAHA(HA)! 👉 HA!²

HĂ! sau HÎ! interj. (mai adesea repetată) 1 Exprimă o afirmare (în gura unui prost) ¶ 2 Imită rîsul (unui prost sau unui idiot).

HĂ interj. 1. (De obicei repetat) Cuvânt care redă râsul, mai ales râsul forțat. 2. (Repetat) Cuvânt care redă plânsul. 3. Exclamație care exprimă mirare, neîncredere. 4. Cuvânt care exprimă o afirmație. [Var.: hî, hi interj.] – Onomatopee.

HA interj. 1. (Uneori repetat) Exclamație care exprimă surprindere, mulțumire sau satisfacție răutăcioasă. Ha, ha! măi badeo, mi-ai căzut la mînă acu? ALECSANDRI, T. 234. Ha! vezi, ast cîntec îmi place. PANN, P. V. I 20. 2. (În propoziții interogative, familiar, pentru a arăta că nu s-au auzit sau nu s-au înțeles bine spusele interlocutorului) Poftim? ce? cum? De-i vorbea maică-sa, ea tot răstit răspundea, întrebînd: ha? ce zici? La TDRG. ♦ (Arată că se așteaptă din partea interlocutorului un răspuns, de obicei afirmativ) Nu-i așa? n-am dreptate? Te boldești la mine, ha? SADOVEANU, O. VI 127. Ian spuneți, ce-ați mai cerut?... fote și inele? sau numai drăgostele, ha? și drăgostele tot cu de-alde cei tineri? ha? ALECSANDRI, T. 215. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea aceea. Ha, cum socoți și dumneata? NEGRUZZI, S. I 153. 3. (De obicei repetat) Onomatopee care redă rîsul puternic și zgomotos, în hohote. Jupîn Dumitrache (care la fiece accent al lui Ipingescu a dat mereu din cap, în semn de aprobare, îl întrerupe cu entuziasm): Ha ha ha ha! i-a-nfundat! CARAGIALE, O. I 54.

HĂ interj. (Și în forma hî sau hi; de obicei repetat) 1. Onomatopee care redă rîsul (mai ales rîsul forțat). De acum în turbincă au să-ți putrezească ciolanele. Hă, hă! CREANGĂ, P. 318. Începu a rîde hîd și strîmbîndu-se: hîhî! EMINESCU, N. 56. 2. (Repetat) Onomatopee care redă plînsul. Hîhîhî! nenee! moș Andronic o spus o poveste. La TDRG. 3. Exclamație care exprimă mirare, neîncredere. Mari păcate; angajament vă trebuie, nu-l cunoașteți pe ciocoi cît e de abraș? Și mai ales ce nu te-ai dus d-ta, da s-o trimeți pe dînsa? Hă! ce oameni! CONTEMPORANUL, VI_II 14. 4. (Popular) Exprimă o afirmație; da. Vezi că eu... sînt nebun... – Nebun? – Hă, hă! CARAGIALE, O. I 250. Ca d-voastră? – Hî, hî! ALECSANDRI, T. I 90. -. Variante: hî, hi interj.

HA interj. 1) (se folosește pentru a exprima surprindere, mirare, satisfacție, indignare, ironie etc.). 2) fam. (se folosește când interlocutorul n-a auzit bine s-au n-a înțeles cele spuse) Poftim?; ce-ai spus? 3) (se folosește repetat pentru a reda râsul în hohote). /Onomat.

HĂ interj. 1) (se folosește, repetat, pentru a reda râsul, mai ales forțat, sau plânsul). 2) (se folosește pentru a exprima mirare sau neîncredere). /Onomat.

ha! int. arată o surprindere, mirare sau o întrebare: zici cai scăpat, ha?

ha, interj. care (ca și hă și hi) arată rîsu: Ha! ha! ha! Ce comedie! – Altă interj. care arată întrebarea și care există și supt forma haĭ saŭ aĭ. Nu țĭ-am spus eŭ? Ha? V. și haĭ 2.

hă, interj. care arată rîsu, maĭ ales ironic: Hă! Hă! Hă! V. ha și hî.

hî, interj. care arată un rîs înfundat. V. ha și hă.

i, ha și i, haĭ, interj. care arată o bucurie care ar putea veni: i, haĭ! ce bine ar fi să vie!

ha-ha/ha, ha v. ha

ha-ha v. ha

!ha/ha-ha/ha, ha interj.

hă/hă-hă/hă, hă (pop.) interj.

+hî! hî! interj.

ha/ha-ha interj.

hă/hă-hă (pop.) interj.

hă-hă v. hă

hă/hă-hă interj.

ha/ha-ha interj.

hă/hă-hă interj.

ha interj. – 1. Exprimă surpriza. – 2. Imită rîsul. – 3. Subliniază o interogație. Creație spontană. Se folosește și în var. aha (sensul 1), hî (sensul 2), ho (sensurile 1 și 2), oho (sensul 1), hai (sensul 3); cf. hei, hohot. Sensul 2 impune adesea repetiția.

ha (METR.), simbol pentru hectar.

na-ha hăiț! / șah! expr. (țig.) nu vorbi / nu spune / nu recunoaște nimic!

HA interj. v. ce, cum, poftim.

ha interj. v. CE. CUM. POFTIM.

ha, (hău), interj. (fam.) Exprimă interogația: poftim?, ce?, ce-ai spus?. – Onomatopee (DEX, MDA).

ha, (hău), interj. – (fam.) Exprimă interogația: poftim?, ce e?, ce-ai spus?. – Onomatopee (Scriban, DEX, MDA).