3 intrări

19 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

hăcuit1 sn [At: (a. 1703) GCR, ap. TDRG / Pl: ~uri / E: hăcui] 1-3 Hăcuire (1-3).

hăcuit2, ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. 94 / Pl: ~iți, ~e / E: hăcui] 1 Tăiat în bucăți mici. 2 Tocat. 3 Bătut rău. 4 Omorât cu cruzime, prin mai multe lovituri de cuțit.

HĂCUÍT, -Ă, hăcuiți, -te, adj. (Mold.) Tăiat în bucăți mici; tocat, ciopîrțit, sfîrtecat. Au rămas turtiți și hăcuiți într-o baltă de sînge. NEGRUZZI, S. I 286.

HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Fam.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken.

hăcui vt [At: DOSOFTEI, V. S. 94/2 / Pzi: ~esc / E: ger hacken] 1 A tăia în bucăți mici. 2 A bate rău. 3 A omorî cu cruzime, prin mai multe lovituri de cuțit.

HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt; a sfârteca, a ciopârți. – Din germ. hacken.

HĂCUÍ, hăcuiesc, vb. IV. Tranz. (Mold.) A tăia în bucăți (mici), a toca mărunt; a sfîrteca, a ciopîrți. Hăcuia trupul bouțului în sferturi. MIHALE, O. 509. Ba, dacă nu mă înșel, tot singur hăcuii pe palmă cîteva fire de mărar și le aruncai pe toate în apa care clocotea. HOGAȘ, M. N. 84. De pe cal mi-l trînteam Și gîtul i-l hăcuiam. ȘEZ. v 94. ◊ Intranz. (Rar) Mezinul se bătea ca un nebun; sărea cu calul în dreapta și în stînga și hăcuia în carne. SADOVEANU, O. I 220.

A HĂCUÍ ~iésc tranz. pop. (mai ales legume) A tăia în bucăți (mici); a tăia mărunt. /<germ. hacken

HĂCUI vb. (Mold.) A rupe; a tăia (în bucăți). Și-i hăcuirâ spinarea cu toiagele. DOSOFTEI, VS. Pre un Stamatesco ce era grec ... cu sabia ... l-au hăcuit bucăți. PSEUDO-COSTIN. Etimologie: germ. hacken. Cf. s p î r c u i (1).

hăcuì v. a tăia în bucăți, a tăia mărunt. [Nemț. HACKEN].

hăcuĭésc v. tr. (pe cale slavă d. germ. hacken, a hăcui, d. hacke, hîrleț, de unde și fr. hache, topor). Est. Toc carnea.

3) toc, a v. intr. (d. interj. toc saŭ lat. pop. tõccare, tot onomatopeĭe; it. toccare, pv. tocar, fr. toucher, toquer, sp. pg. tocar. – El toacă, să toace). Bat toaca: popa nu toacă de doŭă orĭ pentr’o babă surdă. Clămpănesc, bat din cĭoc: barza toacă. Clămpănesc, vorbesc mult: ĭa nu maĭ toca la urechea mea, ĭa nu-mĭ toca la cap, toată ziŭa îțĭ toacă gura. V. tr. Vorbesc mult: a toca cîte’n lună și’n soare. Taĭ carnea cu satîru (saŭ cu mașina) în bucățele foarte micĭ ca să fac chiftele (în nord hăcuĭesc): a toca carne, carne tocată. Fig. Iron. Risipesc, mănînc: șĭ-a tocat averea la chefurĭ. Ruinez, scurg de parale: prieteniĭ l-aŭ tocat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

hăcuít adj. m., pl. hăcuíți; f. sg. hăcuítă, pl. hăcuíte

hăcuí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 să hăcuiáscă

hăcuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. hăcuiésc; imperf. 3 sg. hăcuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. hăcuiáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

HĂCUÍ vb. v. ciopârți, mărunți, sfârteca, sfâșia, toca.

hăcui vb. v. CIOPÎRȚI. MĂRUNȚI. SFÎRTECA. SFÎȘIA. TOCA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

hăcuí (-uésc, hăcuít), vb. – A tăia în bucăți, a sfîrteca, a toca. Origine incertă. Pare a fi germ. hacken; trebuie să fi intrat însă în rom. pe o filieră sl., care nu este cunoscută. Sec. XVII, astăzi în Mold. și Bucov.

Intrare: hăcuit (adj.)
hăcuit1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hăcuit
  • hăcuitul
  • hăcuitu‑
  • hăcui
  • hăcuita
plural
  • hăcuiți
  • hăcuiții
  • hăcuite
  • hăcuitele
genitiv-dativ singular
  • hăcuit
  • hăcuitului
  • hăcuite
  • hăcuitei
plural
  • hăcuiți
  • hăcuiților
  • hăcuite
  • hăcuitelor
vocativ singular
plural
Intrare: hăcuit (s.n.)
substantiv neutru (N29)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • hăcuit
  • hăcuitul
  • hăcuitu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • hăcuit
  • hăcuitului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: hăcui
verb (VT408)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • hăcui
  • hăcuire
  • hăcuit
  • hăcuitu‑
  • hăcuind
  • hăcuindu‑
singular plural
  • hăcuiește
  • hăcuiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • hăcuiesc
(să)
  • hăcuiesc
  • hăcuiam
  • hăcuii
  • hăcuisem
a II-a (tu)
  • hăcuiești
(să)
  • hăcuiești
  • hăcuiai
  • hăcuiși
  • hăcuiseși
a III-a (el, ea)
  • hăcuiește
(să)
  • hăcuiască
  • hăcuia
  • hăcui
  • hăcuise
plural I (noi)
  • hăcuim
(să)
  • hăcuim
  • hăcuiam
  • hăcuirăm
  • hăcuiserăm
  • hăcuisem
a II-a (voi)
  • hăcuiți
(să)
  • hăcuiți
  • hăcuiați
  • hăcuirăți
  • hăcuiserăți
  • hăcuiseți
a III-a (ei, ele)
  • hăcuiesc
(să)
  • hăcuiască
  • hăcuiau
  • hăcui
  • hăcuiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

hăcuit (adj.)

etimologie:

hăcui

  • 1. familiar A tăia în bucăți (mici); a toca mărunt.
    exemple
    • Hăcuia trupul bouțului în sferturi. MIHALE, O. 509.
      surse: DLRLC
    • Ba, dacă nu mă înșel, tot singur hăcuii pe palmă cîteva fire de mărar și le aruncai pe toate în apa care clocotea. HOGAȘ, M. N. 84.
      surse: DLRLC
    • De pe cal mi-l trînteam Și gîtul i-l hăcuiam. ȘEZ. v 94.
      surse: DLRLC
    • intranzitiv rar Mezinul se bătea ca un nebun; sărea cu calul în dreapta și în stînga și hăcuia în carne. SADOVEANU, O. I 220.
      surse: DLRLC

etimologie: