GUTURAI, guturaiuri, s. n. Boală contagioasă (cu caracter epidemic) provocată de virusuri, care constă în inflamarea acută a mucoasei nazale, fiind însoțită de o bogată secreție apoasă; coriză. [Pl. și: guturaie. – Var.: (reg.) gutunar s. n.] – Lat. *gutturalium (< guttur „gât, gâtlej”).

guturai¹ sn [At: ANON. CAR. / V: ~rar, cutunar, ~tnar, butunar, ~tânar, ~tunai, gutânai / Pl: ~uri / E: lat *gutturalium (<guttur „gât, gâtlej”)] Boală contagioasă cu caracter epidemic, provocată de virusuri, care constă în inflamarea acută a mucoasei nazale, însoțită de o bogată secreție apoasă Si: coriză.

guturai² sn [At: H IX, 46 / Pl: ~uri / E: ns cf bg гутурач] (Reg) Boală la vite.

GUTURAI, guturaiuri, s. n. Boală contagioasă (cu caracter epidemic) provocată de virusuri, care constă în inflamarea acută a mucoasei nazale, fiind însoțită de o bogată secreție apoasă; coriză. [Var.: (reg.) gutunar s. n.] – Lat. *gutturalium (< guttur „gât, gâtlej”).

GUTURAI, guturaiuri, s. n. Boală microbiană la oameni, provenită din răceală și constînd în inflamarea mucoasei nazale. Toamna cea întunecată... Risipește-n evantai Ploi mărunte, Frunze moarte, Stropi de tină, Guturai. TOPÎRCEANU, B. 53. Sper că pîn-atunci vei birui guturaiul. CARAGIALE, O. VII 74.

GUTURAI ~iuri n. Boală constând în inflamația mucoasei nazale, cauzată de răceală sau de infecție și manifestată prin strănuturi dese și secreție nazală apoasă. [Pl. și guturaie] /<lat. gutturalium

GUTUNAR s. n. v. guturai.

gutânai sn vz guturai

gutânar sn vz guturai

gutunai sn vz guturai

gutunar sn vz guturai

gutunări v vz guturăi

guturar sn vz guturai

guturăi vr [At: TDRG / V: (pop) ~unări / Pzi: ~esc / E: guturai] (Rar) A se îmbolnăvi de guturai.

GUTUNAR s. n. V. guturai.

guturaiu n. inflamațiunea mucoasei nazale. [Lat. *GUTTURALIUM (din GUTTUR, gât)].

gutunărésc (est) și guturăĭésc (vest) v. tr. Îmbolnăvesc de gutunar: ĭarna asta ne-a gutunărit pe toțĭ. V. refl. Ne-am gutunărit. Maĭ des ca part. gutunărit.

!guturai s. n., pl. guturaiuri

guturai s. n., pl. guturaiuri/guturaie

guturai s. n., pl. guturaiuri/guturaie

guturai

guturaiu, -raie.

guturai (-ie), s. n. – Răceală, coriză. – Var. gutunar. Lat. guttŭrālia, pl. de la guttŭrālis (DAR; REW 3930), cf. lat. gutturnia „tumoris inflatio”. Var. indică o încrucișare cu sb. gúntura, gunturač, cr. guntunar (Scriban; după DAR, de la guttŭrālis › guturar, cu disimilare). – Der. guturăi, vb. (a avea guturai); guturăios, adj. (care are guturai, răcit); guturăni, vb. (a răci).

GUTURAI s. (MED.) catar, coriză, rinită, (pop.) troahnă, (reg.) cataroi, subărie, (Mold., Bucov. și Transilv.) șuhărie. (Are un ~ rebel.)

GUTURAI s. (MED.) catar, coriză, rinită, (pop.) troahnă, (reg.) cataroi, subărie, (Mold., Bucov. și Transilv.) șuhărie. (Are un ~ rebel.)

gutunări, gutunăresc, vb. IV (reg.) a suferi de guturai (gutunar).