cataroi [At: N. COSTIN, ap. LET. II, 36 / V: (înv) ~e, ~ruie, cătăruie sf / Pl: ~oaie sn / E: ngr ϰαταῤῥοή] 1 sn (Îrg) Dambla. 2 sn (Îrg) Moarte. 3 sn (Îrg) Guturai. 4 sn (Îrg; pex) Gripă. 5 sn (Îrg) Gută. 6 sn (Îsp) Boală produsă de scuipatul zmeilor pe pământ. 7 sn (Îe) Lovi-te-ar ~ul Lovi-te-ar damblaua. 8 (Pex; fam) Pietroi. 9 sm (Reg) Cataroaică.

CATAROI s. n. (Înv. și reg.) 1. Apoplexie, dambla. 2. Guturai, gripă; gută. – Ngr. katarroí.

cataróĭ n., pl. oáĭe (ngr. katarroi, vgr. katarroé și katárroĭa, d. katá, în jos, și réo, curg. V. catar, diareĭe). Vechĭ. Apoplexie: l-a lovit cataroĭ (dambla) de voĭe rea (Nec. 2, 223). Azĭ pop. Catar. Epitet unuĭ om răŭ, ca și diavol (Doĭna, 1, 114).

cataroie sf vz cataroi

cataruie sf vz cataroi

cătăroaică sf vz cataroi

cătăruie sf vz cataroi

cataroiu n. Mold. gripă, guturaiu: la vârsta noastră cataroile sunt foarte șugubețe AL. [Vechiu rom. cataroiu, gută = gr. mod. KATARRHOI, lit. scurgere picătură cu picătură (cf. dambla)].

cataroi² (guturai) (înv., livr.) s. n.

+cataroi¹ (apoplexie; bolovan) (înv., reg.) s. n., (bolovani) pl. cataroaie

cataroi (înv., reg.) s. n.

cataroi s. n.

CATAROI s. v. apoplexie, catar, coriză, gripă, guturai, ictus apoplectic, rinită.

cataroi s. v. APOPLEXIE. CATAR. CORIZĂ. GRIPĂ. GUTURAI. ICTUS APOPLECTIC. RINITĂ.

cataroi s. m. – 1. Apoplexie. – 2. Răceală, guturai. – Var. (Trans.) cătărue. Ngr. ϰαταρροń „guturai” (Cihac, II, 644).

cataroi², cataroi s. m. țigan.

cataroi¹, cataroaie s. n. bolovan.