8 definiții pentru gură-cască căsca gură

Articole pe această temă:

GURĂ-CÁSCĂ s. m. (Uneori în forma gură-căscată, care poate apărea și la pl.) Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întîlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune. V. zăpăcit. Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296. Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179. ◊ (Cu valoare de pl.) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87. La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24. ◊ (Adjectival) Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149. Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96. Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42. ♦ Lucru care prilejuiește pierdere de vreme. Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești! SP. POPESCU, M. G. 26. ♦ (Uneori cu valoare de pl.) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. ◊ Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sînt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă. Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564.

!gúră-cáscă (persoană) (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui gúră-cáscă; pl. gúră-cáscă

gúră-cáscă (epitet) s. m. și f.

gură-cáscă și (maĭ rar) cască-gúră m., gen. al luĭ. Fam. Prost, bleg. – Se poate zice și o gură-cască (despre o femeĭe).

gúră-căscátă (plantă) s. f.

gúră-căscátă (epitet; bot. ) s. f.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

gură-cască s. m., s. f. persoană distrată / uitucă.

Intrare: gură-cască
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular gură-cască
plural gură-cască
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular gu gura
plural guri gurile
genitiv-dativ singular guri gurii
plural guri gurilor
vocativ singular
plural
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) căsca căscare căscat căscând singular plural
cască căscați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) casc (să) casc căscam căscai căscasem
a II-a (tu) caști (să) caști căscai căscași căscaseși
a III-a (el, ea) cască (să) caște căsca căscă căscase
plural I (noi) căscăm (să) căscăm căscam căscarăm căscaserăm, căscasem*
a II-a (voi) căscați (să) căscați căscați căscarăți căscaserăți, căscaseți*
a III-a (ei, ele) cască (să) caște căscau căsca căscaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

gură-cască căsca gură gură-căscată

  • 1. Persoană care pierde vremea în zadar, oprindu-se să se uite la tot ce întâlnește în cale; persoană care nu-i de ispravă, care e cu capul în nori și nu înțelege ce i se spune.
    surse: DLRLC 7 exemple
    exemple
    • Trecătorilor și gurilor-căscate de pe marginea trotuarelor le fac semne poruncitoare să se alăture. PAS, L. I 296.
      surse: DLRLC
    • Moșneagul, fiind un gură-cască, sau cum îți vrea să-i ziceți, se uita în coarnele ei. CREANGĂ, O. A. 179.
      surse: DLRLC
    • (Cu valoare de plural) Nu țiu să-mi fie bronzul în piață, Să-ntrebe gură-cască cine-am fost. BENIUC, V. 87.
      surse: DLRLC
    • (Cu valoare de plural) La o răspîntie, unde se strînsese multă gură-cască, un pristav, cu chivără mare de hîrtie, striga. CARAGIALE, P. 24.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival Mulțimea gură-cască privea în salon cu nasurile turtite pe geam. BART, E. 149.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival Se necăjea foc pe el cînd îl vedea așa gură-cască. VLAHUȚĂ, O. A. 96.
      surse: DLRLC
    • (și) adjectival Se duce în treaba lui spre casă, lăsînd pe Dănilă gură-cască tot pe loc. CREANGĂ, P. 42.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Lucru care prilejuiește pierdere de vreme.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Să merg eu la expoziție la vîrsta mea... în loc să-mi caut de suflet, umblu cu voi după gură-cască, după pustietăți nemțești ! SP. POPESCU, M. G. 26.
        surse: DLRLC
    • 1.2. (Uneori cu valoare de plural) Persoană care are o condamnabilă atitudine de neglijență față de bunurile obștești și de cuceririle poporului, care este lipsită de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Avem destui gură-cască ce nu simt, nu văd și nu aud nimic, în timp ce sub ochii și sub nasul lor dușmanii încearcă să lovească în munca noastră de construcție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563.
        surse: DLRLC
    • 1.3. Atitudine de gură-cască = comportarea celor care sunt lipsiți de vigilență față de uneltirile criminale ale dușmanului de clasă.
      surse: DLRLC un exemplu
      exemple
      • Datoria patriotică și internaționalistă a membrilor de partid și a oamenilor muncii fără de partid este de a demasca și lichida atitudinea de gură-cască. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2564.
        surse: DLRLC

etimologie: