gunoi² [At: ANON. CAR. / V: ~a / Pzi: ~esc / E: gunoi¹] 1 vt A îngrășa pământul cu gunoi¹ (3). 2-3 vtr (D. păsări) A(-și) depune excrementele (murdărind ceva). 4 vr (Pop; fig; d. oameni) A slăbi extrem de mult (de boală, de muncă etc.) Cf: a putrezi. 5 vt (Fam; fig; c. i. oameni) A face să slăbească, supunându-l la munci grele, tortură, persecuție etc.

gunoia v vz gunoi

gunoier, ~ă [At: STANCU, D. 307 / P: ~no-ier / Pl: ~i, ~e / E: gunoi¹+ -er] 1 smf Persoană din serviciul salubrității publice care ridică periodic gunoiul¹ (1) depozitat în curți și pe străzi. 2 sn (Reg) Grămadă de gunoi¹ (3) scos din grajd.

GUNOI², gunoiesc, vb. IV. 1. Tranz. A îngrășa pămîntul cu gunoi. (Atestat în forma regională gunoiet) S-au apucat și ei de gunoiet ogoarele lor. I. IONESCU, D. 271. 2. Tranz. (Despre păsări) A murdări ceva prin depunerea excrementelor. [Pupăza] gunoindu-și cuibul din nărav și lene, Il lăsă și merse iar în altă parte. PANN, P. V. II 49. 3. Refl. Fig. (Despre persoane) A se istovi, a se jigări, a se usca. [Zmeul] începu să ceară... mîncare mai multă că a slăbit de s-a gunoit. POPESCU, B. IV 61. O să te gunoiești de viu între pereții de sare umezi. CARAGIALE, O. I 271. Zăcea pe prispă la soare... d-abia se mai tîra... se gunoia, se istovea văzînd cu ochii. id. ib. I 305. – Variantă: (regional) gunoia, gunoiez, vb. I.

GUNOIA vb. I v. gunoi.

GUNOIER, gunoieri, s. m. Salariat al unei întreprinderi de salubritate, care ridică gunoiul depozitat în curți și pe străzi. Veniră pînă și cerșetorii din pragul bisericilor, gunoierii din tîrgul vitelor. CAMILAR, N. II 84. Lui Ispas Capră i-a rămas în minte lămurirea gunoierului. STANCU, D. 372. Se încolonează și gunoierii și se duc la clubul muncitorilor. PAS, Z. IV 151.

A GUNOI ~iesc tranz. 1) (pământ cultivat) A îngrășa cu gunoi de grajd. 2) (despre păsări) A murdări cu găinaț. /Din gunoi

GUNOIER ~i m. Lucrător care scoate gunoiul depozitat în curți și pe străzi. /gunoi + suf. ~er

gunoì v. a îngrășa cu gunoiu.

gunoier m. cel ce strânge gunoiul din curți sau din strade.

gunoĭér m. Om care strînge gunoĭu din curțĭ și de pe strade.

gunoĭésc v. tr. (vsl. sîrb. gnoiti, rus. gnoitĭ). Murdăresc cu gunoĭ. Îngraș pămîntu cu gunoĭ. – Și îngunoĭesc (Munt.).

gunoi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiesc, 3 sg. gunoiește, imperf. 1 gunoiam; conj. prez. 1 sg. să gunoiesc, 3 să gunoiască

gunoi s. n., pl. gunoaie

gunoier s. m., pl. gunoieri

gunoieră s. f., g.-d. art. gunoierei; pl. gunoiere

gunoi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiesc, imperf. 3 sg. gunoia; conj. prez. 3 să gunoiască

gunoier s. m., pl. gunoieri

gunoieră s. f., g.-d. art. gunoierei; pl. gunoiere

gunoi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiesc, imperf. 3 sg. gunoia; conj. prez. 3 sg. și pl. gunoiască

gunoier s. m. (sil. -ier), pl. gunoieri

gunoieră s. f. (sil. -ie-), g.-d. art. gunoierei; pl. gunoiere

gunoi (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. gunoiesc, conj. gunoiască)