gugulire¹ sf vz giugiulire

gugulire² sf vz grungunire

giugiuli [At: GORJAN, H. IV, 74/13 / V: gug~, gugu~ / Pzi: ~lesc / E: ns cf gingirliu, giugiuc] 1-2 vtr (D. oameni) A dezmierda pe cineva cu vorbe drăgăstoase și a-l mângâia. 3 vr (D. câini) A se gudura. 4 vr (D. păsări) A se împerechea.

giugiulire sf [At: DA ms / V : gug~, gugu~ / Pl: ~ri / E: giugiuli] 1 Mângâiere. 2 Gudurare. 3 Împerechere.

grongănire sf vz grungunire

grongoire sf vz grungunire

grugunire sf vz grungunire

grungănire sf vz grungunire

grungunire sf [At: MDA ms / V: (reg) grongănire, grongoire, grug~, ~gănire, ~urare, ~urire, grunire, gugăire, guguire, gugulire, gugurire, gungănire², gungunire², gungurare², gungurire², gurguire, gurgunire, gurluire, guruire / Pl: ~ri / E: grunguni] 1 (Reg) Sunetul scos de porumbei, porci. 2 Grohăire. corectat(ă)

grungurare sf vz grungunire

grungurire sf vz grungunire

grunire sf vz grungunire

gugăire² sf vz grungunire

gugiuli v vz giugiuli

gugiulire sf vz giugiulire

guguire sf vz grungunire

guguli¹ v vz giugiuli

gugurire sf vz grungunire

guli v vz giugiuli

gulire sf vz giugiulire

gungănire² sf vz grungunire

gungunire² sf vz grungunire

gungurare² sf vz grungunire

gungurire² sf vz grungunire

gurguire sf vz grungunire

gurgunire sf vz grungunire

gurluire sf vz grungunire

guruire sf vz grungunire

GUGIULI vb. IV. V. giugiuli.

GIUGIULI, giugiulesc, vb. IV. Tranz. A dezmierda, a mîngîia, a alinta. Dorul lui e mare domn; Seara cînd îi vine somn Trebuie să i-l adorm, Dimineața să-l trezesc, Peste zi să-l giugiulesc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 126. ♦ Refl. A se drăgosti. ◊ Fig. (Despre păsări) Un stol de porumbițe albe ca zăpada se giugiuleau și se jucau. RUSSO, O. 163. – Variantă: gugiuli (EMINESCU, O. I 43) vb. IV.

A SE GIUGIULI mă ~esc intranz. fam. A face (concomitent) schimb de giugiuleli (cu cineva); a se mângâia; a se drăgosti; a se ciuguli. /Orig. nec.

A GIUGIULI ~esc tranz. fam. (persoane) A atinge ușor și repetat cu mâna în semn de afecțiune, spunând concomitent vorbe de dragoste; a mângâia; a drăgosti. /Orig. nec.

giugiulì v. a răsfățà: se giugiuliră ca niște porumbei ISP. [Termen aparținând primitiv graiului copiilor (v. gigea)].

gugulì v. Mold. V. cocolì.

cocolésc v. tr. (răd. coco- din cocoloș, cocoașă, rudă cu ngr. kukulóno, cocolesc, și cu ung. göngyölnîi, a învălătuci. Cp. cu goangăne). Încotoșmănez. Fig. Îngrijesc prea mult: copiiĭ cocolițĭ ĭese slabĭ. L-a cocolit bine, l-a prins (după multă pîndă), l-a aranjat. – Și corcolesc, corconesc (VR. 1925, 5, 279), gogolesc. În Olt. gugulesc, în Buc. gogulesc.

gĭugĭulésc v. tr. (ung. gyögéltetni, a gĭugĭuli, d. gyönge, gingaș. V. gingaș). Răsfăț, alint, dezmerd, mîngîĭ cu mîna. – Și gĭungĭunesc, ghĭonghĭonesc și ghĭunghĭunesc.

gugulésc, V. cocolesc.

giugiuli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. giugiulesc, 3 sg. giugiulește, imperf. 1 giugiuleam; conj. prez. 1 sg. să giugiulesc, 3 să giugiulească

gurluire s. f., g.-d. art. gurluirii; pl. gurluiri

giugiuli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. giugiulesc, imperf. 3 sg. giugiulea; conj. prez. 3 să giugiulească

giugiuli vb., ind. prez. 3 pl. giugiulesc, imperf. 3 sg. giugiulea; conj. prez. 3 sg. și pl. giugiulească

GIUGIULI vb. v. alinta, dezmierda, mângâia.

GUGULI vb. v. alinta, dezmierda, mângâia.

giugiuli vb. v. ALINTA. DEZMIERDA. MÎNGÎIA.

guguli vb. v. ALINTA. DEZMIERDA. MÎNGÎIA.

guguli, gugulesc, vb. IV (reg.) 1. (despre copii) a răsfăța, a râzgâi. 2. (refl.) a se așeza pe vine ghemotoc; a se ciuci.

giugiuli, giugiulesc I. v. t. a mângâia, a dezmierda II. v. r. a se mângâia, a se dezmierda (reciproc)