guguli² v vz grunguni

guguli¹ v vz giugiuli

gugulì v. Mold. V. cocolì.

giugiuli [At: GORJAN, H. IV, 74/13 / V: gug~, gugu~ / Pzi: ~lesc / E: ns cf gingirliu, giugiuc] 1-2 vtr (D. oameni) A dezmierda pe cineva cu vorbe drăgăstoase și a-l mângâia. 3 vr (D. câini) A se gudura. 4 vr (D. păsări) A se împerechea.

grongăni v vz grunguni

grongoi v vz grunguni

gruguni v vz grunguni

grungăni v vz grunguni

grunguni vi [At: H I, 365 / V: (reg) grongăni^[1], grongoi, gruguni, ~găni, ~ura, ~uri, gruni, gugăi², gugui, guguli², guguri, gungăni², gunguni², gungura², gunguri², gurgui, gurguni, gurlui, gurui / Pzi: 3 grungune și ~nește / E: fo] (Reg) 1 (D. porumbei) A scoate sunete caracteristice speciei. 2 (D. porci) A grohăi. corectat(ă)

grungura v vz grunguni

grunguri v vz grunguni

gruni v vz grunguni

gugăi² v vz grunguni

gugiuli v vz giugiuli

gugui v vz grunguni

guguri v vz grunguni

guli v vz giugiuli

gungăni² v vz grunguni

gunguni² v vz grunguni

gungura² v vz grunguni

gunguri² v vz grunguni

gurgui v vz grunguni

gurguni v vz grunguni

gurlui¹ v vz grunguni

gurui v vz grunguni

GUGIULI vb. IV. V. giugiuli.

GIUGIULI, giugiulesc, vb. IV. Tranz. A dezmierda, a mîngîia, a alinta. Dorul lui e mare domn; Seara cînd îi vine somn Trebuie să i-l adorm, Dimineața să-l trezesc, Peste zi să-l giugiulesc! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 126. ♦ Refl. A se drăgosti. ◊ Fig. (Despre păsări) Un stol de porumbițe albe ca zăpada se giugiuleau și se jucau. RUSSO, O. 163. – Variantă: gugiuli (EMINESCU, O. I 43) vb. IV.

A SE GIUGIULI mă ~esc intranz. fam. A face (concomitent) schimb de giugiuleli (cu cineva); a se mângâia; a se drăgosti; a se ciuguli. /Orig. nec.

A GIUGIULI ~esc tranz. fam. (persoane) A atinge ușor și repetat cu mâna în semn de afecțiune, spunând concomitent vorbe de dragoste; a mângâia; a drăgosti. /Orig. nec.

giugiulì v. a răsfățà: se giugiuliră ca niște porumbei ISP. [Termen aparținând primitiv graiului copiilor (v. gigea)].

cocolésc v. tr. (răd. coco- din cocoloș, cocoașă, rudă cu ngr. kukulóno, cocolesc, și cu ung. göngyölnîi, a învălătuci. Cp. cu goangăne). Încotoșmănez. Fig. Îngrijesc prea mult: copiiĭ cocolițĭ ĭese slabĭ. L-a cocolit bine, l-a prins (după multă pîndă), l-a aranjat. – Și corcolesc, corconesc (VR. 1925, 5, 279), gogolesc. În Olt. gugulesc, în Buc. gogulesc.

gĭugĭulésc v. tr. (ung. gyögéltetni, a gĭugĭuli, d. gyönge, gingaș. V. gingaș). Răsfăț, alint, dezmerd, mîngîĭ cu mîna. – Și gĭungĭunesc, ghĭonghĭonesc și ghĭunghĭunesc.

gugulésc, V. cocolesc.

giugiuli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. giugiulesc, 3 sg. giugiulește, imperf. 1 giugiuleam; conj. prez. 1 sg. să giugiulesc, 3 să giugiulească

gurgui (vârf) s. n., pl. gurguie

gurlui (a ~) vb., ind. prez. 3 gurluie, imperf. 3 pl. gurluiau; conj. prez. 3 să gurluie

giugiuli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. giugiulesc, imperf. 3 sg. giugiulea; conj. prez. 3 să giugiulească

giugiuli vb., ind. prez. 3 pl. giugiulesc, imperf. 3 sg. giugiulea; conj. prez. 3 sg. și pl. giugiulească

giugiuli, giugiulesc I. v. t. a mângâia, a dezmierda II. v. r. a se mângâia, a se dezmierda (reciproc)

GUGULI vb. v. alinta, dezmierda, mângâia.

guguli vb. v. ALINTA. DEZMIERDA. MÎNGÎIA.

GIUGIULI vb. v. alinta, dezmierda, mângâia.

GRUNGUNI vb. a gurlui, (reg.) a gongoni, a turui. (Porumbeii ~.)

giugiuli vb. v. ALINTA. DEZMIERDA. MÎNGÎIA.

GRUNGUNI vb. a gurlui, (reg.) a gongoni, a turui. (Porumbeii ~.)

guguli, gugulesc, vb. IV (reg.) 1. (despre copii) a răsfăța, a râzgâi. 2. (refl.) a se așeza pe vine ghemotoc; a se ciuci.

grunguni vb. IV (reg.) 1. (despre porumbei) a produce sunetul caracteristic speciei; a gânguri, a gunguri. 2. (despre porci) a grohăi.

giugiulí, giugiulesc, v.t.r. A (se) dezmierda, a (se) mângâia. – Et. nec. (MDA).