grupare sf [At: RESMERIȚĂ, D. / Pl: ~pări / E: grupa] 1 Adunare la un loc a unor obiecte, persoane, animale, plante etc Si: reunire. 2 Comasare. 3 Repartizare pe categorii. 4 Alăturare la o mișcare, la un curent, la un conducător (militând pentru o idee). 5 (Ccr) Colectiv. 6 (Mil) Întrunire temporară de subunități, unități diferite sub o comandă unică în vederea unei misiuni de luptă. 7 (Chm) Ansamblu de atomi legați între ei, a căror prezență în molecula unei substanțe determină o funcție chimică. 8 (Spc) Grup (11). 9 (Îs) ~ patronală Grupare (1) de interese formată de patroni de întreprinderi și opusă sindicatelor muncitorești. 10 (Îs) ~ socială Categorie socială.

GRUPARE, grupări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) grupa și rezultatul ei. Tabloul este o capodoperă ca execuție, tehnică, grupare, lumină, colorit etc. GHEREA, ST. CR. II 63. 2. Colectivitate de persoane reunite printr-o comunitate de idei, de concepții sau de interese; grup. Scindarea Europei este o urmare a politicii puterilor occidentale, îndreptată spre crearea unei grupări militare de state vest-europene. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2898. 3. (Chim.; uneori determinat prin «funcțională») Reunire de doi sau mai mulți atomi a căror prezență în molecula unei substanțe determină o funcție chimică.

GRUPARE s.f. 1. Acțiunea de a (se) grupa și rezultatul ei. 2. Colectivitate unită prin idei, concepții sau interese comune; grup. ♦ (Mil.) Întrunire temporară de subunități, unități sau mari unități diferite sub o comandă unică în vederea unei misiuni de luptă. 3. Ansamblu de atomi legați între ei, a căror prezență în molecula unei substanțe determină o funcție chimică. [< grupa].

GRUPARE s. f. 1. acțiunea de a (se) grupa. 2. grup de persoane unite prin idei, concepții, interese comune. ◊ (mil.) întrunire temporară de subunități, unități sau mari unități diferite, sub o comandă unică, în vederea unei misiuni de luptă. 3. ansamblu de atomi legați între ei, a căror prezență în molecula unei substanțe determină o funcție chimică. (< grupa)

GRUPARE ~ări f. 1) v. A GRUPA. 2) Asociație bazată pe idei, concepții, scopuri sau pe activitate comună; grup. /v. a (se) grupa

grupa [At: NEGRUZZI, S. I, 339 / Pzi: ~pez / E: fr grouper] 1-2 vtr A (se) aduna la un loc. 3 vt A comasa. 4 vr A se alătura unei mișcări, unui curent, unui conducător (militând pentru o idee). 5 vt A repartiza pe categorii.

GRUPA, grupez, vb. I. 1. Refl. (Despre oameni împrăștiați) A se aduna la un loc, a se reuni într-un grup, a forma unul sau mai multe grupuri. Oamenii se și grupară pe lîngă agitatorii fiecărei ulițe. MIHALE, O. 108. Cîteva sute de muncitori au inundat curtea, grupîndu-se către poartă. SAHIA, N. 36. ♦ Tranz. (Cu privire la terenuri agricole) A comasa. Producătorii care își vor grupa terenurile pentru a lucra în comun vor peimi prime de producție majorate cu 10% față de gospodăriile individuale. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2873. 2. Refl. (Despre oameni sau grupări) A se alătura unei mișcări sau unui curent politic, social sau științific, a face zid în jurul unui șef, unui conducător, a milita pentru o idee. Îndată mai mulți juni plini de inimă se grupară în giuru-i. NEGRUZZI, S. I 339. ◊ Tranz. Federația Sindicală Mondială este organizația cea mai puternică și cu cel mai mare prestigiu din istoria clasei muncitoare, organizație care grupează majoritatea oamenilor muncii de pe globul pămîntesc. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 11, 48. 3. Tranz. (Cu privire la oameni sau obiecte concentrate laolaltă) A împărți, a distribui, a repartiza în grupuri sau în grupe. Elevii au fost grupați în trei cercuri de studii.

GRUPA vb. I. tr., refl. A (se) aduna, a (se) forma în grupuri. [< fr. grouper].

GRUPA vb. tr., refl. a (se) aduna, a (se) reuni în grup. (< fr. grouper)

A SE GRUPA mă ~ez intranz. 1) A se reuni într-un grup; a se aduna în grup. 2) A adera la o mișcare pe baza comunității de idei, de concepții sau scopuri. /<fr. grouper

A GRUPA ~ez tranz. 1) A face să se grupeze. 2) A împărți în grupuri; a clasifica. 3) (întreprinderi) A uni într-o singură unitate (în vederea obținerii unui randament mai mare); a comasa. /<fr. grouper

grupà v. a (se) reuni în grup: a grupa persoane, fapte.

*grupéz v. tr. (fr. grouper). Fac grupe, adun în grupe. V. refl. Mă adun în grupe.

grupare s. f., g.-d. art. grupării; pl. grupări

grupare s. f., g.-d. art. grupării; pl. grupări corectat(ă)

grupare s. f., g.-d. art. grupării; pl. grupări

grupa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. grupez, 3 grupează; conj. prez. 1 sg. să grupez, 3 să grupeze

grupa (a ~) vb., ind. prez. 3 grupează

grupa vb., ind. prez. 1 sg. grupez, 3 sg. și pl. grupează

GRUPARE s. 1. v. comasare. 2. v. categorie. 3. partidă, tabără, (înv.) parte, partid. (Fruntaș al grupării unioniste.) 4. v. structură.

GRUPARE s. 1. comasare, concentrare. (~ mai multor unități industriale.) 2. categorie, clasă, grup, (astăzi rar) tagmă, (înv.) rînduială. (Face parte din ~ celor timizi.) 3. partidă, tabără, (înv.) parte, partid. (Fruntaș al ~ unioniste.) 4. structură. (~ moleculelor într-un corp.)

GRUPA vb. 1. v. aranja. 2. v. asocia. 3. v. comasa.

GRUPA vb. 1. a aranja, a așeza, a clasa, a clasifica, a dispune, a distribui, a împărți, a întocmi, a ordona, a organiza, a orîndui, a potrivi, a pune, a repartiza, a rîndui, a sistematiza, (pop.) a chiti, (înv.) a drege, a tocmi. (A ~ cum trebuia elementele unui ansamblu.) 2. a se asocia, a se însoți, a se întovărăși, a se uni, (înv. și pop.) a se prinde, (reg.) a se ortăci, (Mold. și Transilv.) a se însîmbra, (prin Transilv.) a se soți, (înv.) a intra. (Vino să te ~ cu noi.) 3. a comasa, a concentra. (A ~ mai multe unități industriale de profil.)