grohotire² sf [At: MDA ms / Pl: ~ri / E: grohoti²] (Înv) Prefacere în grohotiș (1).

grohotire¹ sf vz grohăire

goroi² v vz grohăi¹

grăui^[1] v vz grohăi¹ corectat(ă)

grofăi v vz grohăi

grofăni v vz grohăi

grohăi¹ vi [At: CREANGĂ, A. 21 / V: goroi, grăui, ~ofăi, ~ogăni, ~hoi, ~hoti, ~oi, ~oni, ~ooi, ~ooni, ~ooti, ~ăni, ~honi, ~onhăni, gruhâi, gruhui / Pzi: 3 ~e / E: groh] (D. porci) A scoate sunete caracteristice speciei.

grohăi² vt [At: I. CR. II, 55 / V: gruh~ / Pzi: ~esc / E: fo, cf grohot] (Reg) 1 A călca în picioare. 2 A înlătura paiele de pe arie când se treieră cu caii. 3 A decoji meiul. 4 A pune caii să calce spicele până ce rămâne numai sămânța și pleava.

grohăire sf [At: DA / V: ~hoi~, ~ăni~, gruh~, ~honi~, ~hoti~, ~oti~, ~onhăni~^[1], ~oni~, ~ooi~, ~ooni~, gruhâi~, gruhui~ / Pl: ~ri / E: grohăi¹] Producere a sunetelor caracteristice de către porci Si: grohăit (1). corectat(ă)

grohăni v vz grohăi¹

grohănire sf vz grohăire

grohoi v vz grohăi¹

grohoire sf vz grohăire

grohoni v vz grohăi¹

grohonire sf vz grohăire

grohoti¹ v vz grohăi¹

groi² v vz grohăi¹

gronhăni v vz grohăi¹

gronhănire sf vz grohăire

groni v vz grohăi¹

gronire sf vz grohăire

grooi v vz grohăi¹

grooire sf vz grohăire

grooni v vz grohăi¹

groonire sf vz grohăire

grooti¹ v vz grohăi¹

grootire sf vz grohăire

gruhăi v vz grohăi²

gruhăire sf vz grohăire

gruhâi v vz grohăi¹

gruhâire sf vz grohăire

gruhui v vz grohăi¹

gruhuire sf vz grohăire

GROHĂI, grohăi, vb. IV. (Obișnuit la pers. 3) Intranz. (Despre porci și mistreți) A scoate grohăituri. În coteț scroafa a adormit, tolănită, grohăind molcom către cei doisprezece purcei care o sug, lacomi. CAMILAR, TEM. 50. Purcelul grohăi mulțumit și începu să caute pe jos. REBREANU, R. I 147. Am găsit copila teafără însă răsturnată cu albiuța de niște porci care grohăiau împrejurul ei. CREANGĂ, A. 21. ◊ Fig. (Depreciativ, despre oameni) Rămas la masă... chiaburul rîse iarăși mușcător, grohăind de veselie ațîțătoare. DUMITRIU, N. 241. – Prez. ind. și: grohăiesc (BOGZA, C. O. 129).

GROHOTI, pers. 3 grohotește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre pietrele tîrîte de o apă sau desprinse dintr-un munte) A face zgomot rostogolindu-se sau prăvălindu-se. Urlă Tarcăul în vale, umflat de puhoaie; din ce în ce mai tare s-aud grohotind bolovanii tîrîți în valurile-i posomorîte. VLAHUȚĂ, O. AL. I 155. 2. (Despre porci) A grohăi.

GROHOTI, pers. 3 grohotește, vb. IV. Intranz. 1. (Despre pietre) A face zgomot rostogolindu-se. 2. (Despre porci) A grohăi. – Slav (v. sl. grohotati).

A GROHĂI pers. 3 grohăie intranz. (despre porci) A scoate sunete repetate, groase și scurte, caracteristice speciei; a face „groh-groh”. /groh + suf. ~ăi

A GROHOTI pers. 3 ~ește intranz. A face zgomot rostogolindu-se și sfărâmându-se. /<sl. grohotati

grohăì v. a striga din gât ca porcul. [Onomatopee].

grohotì v. a se sfărâma (vorbind de stânci): s’aud grohotind bolovanii. [Rus. GROHOTATI, a bubui].

gróhăĭ și (maĭ rar) gróhoĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. care arată glasu porculuĭ bătrîn, care glas seamănă cu huruitu prăbușiriĭ și măcinăriĭ. E o var. grohotésc și rudă cu lat. grundire, grunnire, vfr. gronir, nfr. grogner, gronder, germ. grunzen ș. a.). Se zice despre glasu porculuĭ mulțămit orĭ furios. V. tr. (și gruhăĭ, d. rus. grúhnutĭsĕa, a se prăbuși cu huruĭală. V. Bern. 1, 357). Bat și separ de pleavă cerealele la arie (Șez. 30, 169). V. gîrtonesc, guiț.

grohotésc v. tr. (vsl. grohotatĭ, rus. -átĭ, a hohoti; rut. -íti, a bubui; bg. grohnuvam, bubuĭ. V. grohăĭ, grohot, zdruhăĭ). Sud. Fărămițesc, prefac în grohotiș.

grúhăĭ, V. grohăĭ.

grohăi (a ~) vb., ind. prez. 3 grohăie, imperf. 3 pl. grohăiau; conj. prez. 3 să grohăie

grohăire s. f., g.-d. art. grohăirii; pl. grohăiri

grohoti (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. grohotește, 3 pl. grohotesc, imperf. 3 sg. grohotea; conj. prez. 3 să grohotească

grohăi (a ~) vb., ind. prez. 3 grohăie, imperf. 3 sg. grohăia; conj. prez. 3 să grohăie

grohăire s. f., g.-d. art. grohăirii; pl. grohăiri

grohoti (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. grohotește, imperf. 3 sg. grohotea; conj. prez. 3 să grohotească

grohăi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. grohăie; imperf. 3 sg. grohăia

grohăire s. f., g.-d. art. grohăirii; pl. grohăiri

grohoti vb., ind. prez. 3 sg. grohotește, imperf. 3 sg. grohotea; conj. prez. 3 sg. și pl. grohotească

grohăesc, -hăe 3, -hăiam 1 imp.

GROHĂI vb. v. guița.

GROHOTI vb. v. grohăi, guița.

GROHĂI vb. a guița, (reg.) a grohoti, a gurui, (Ban. și Olt.) a coicăi, (Mold. și Bucov.) a covița, a covițăi. (Porcul ~.)

grohoti vb. v. GROHĂI. GUIȚA.