GROF, grofi, s. m. (Reg.) Titlu de conte purtat în trecut de mari latifundiari din Ungaria. – Din magh. grof.

grof sm [At: ANON. CAR. / Pl: ~i / E: mg gróf] (Trs) 1 Mare latifundiar maghiar având titlul de conte. 2 (În basme) Boier (mare). 3 (Îe) A trăi ca un ~ A trăi bine, în bunăstare.

GROF, grofi, s. m. (Reg.) Mare latifundiar maghiar^[1] (având titlul de conte). – Din magh. grof.

GROF, grofi, s. m. (În trecut) Termen cu care erau desemnați marii latifundiari maghiari. Gospodăria colectivă s-a înjghebat pe domeniul unui vechi castel de grofi. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 6/2. Țăranii unguri s-au unit cu țăranii romîni și împreună au început să pedepsească pe grofi. IST. R.P.R. 275.

GROF ~i m. (în trecut în Austro-Ungaria) Titlu purtat de marii latifundiari. /<ung. grof

grof m. conte ungur: toți grofii și nemeșii din Sibiu OD. [Ung. GRÓF (din nemț. Graf)].

grof m. (ung. grof). Trans. Graf unguresc.

grof (reg.) s. m., pl. grofi

grof (reg.) s. m., pl. grofi

grof s. m., pl. grofi

grof (grofi), s. m. – Conte. Mag. gróf (DAR; Gáldi, Dict., 133). În Trans. Este dublet al lui graf, s. m. (conte), din germ. Graf. – Der. grofiță, s. f. (contesă, fiică de conte); grofoaie, s. f. (contesă, soție de conte); grofesc, adj. (de conte; domnesc0.

Grof, Groh, Grou, Grovu v. Gravu 4-6.

GROF s. m. (Ban., Trans. SE) Conte. C: Grof. Comes liber. AC, 341. Comes. Groff. Nacságos. LEX. MARS., 194; cf. TEMPEA, apud.TEW. // A: O samă să ducă pre Tiuckel grof să-l puie craiu. NECULCE. B: Maximilian, pre un cal, au scăpat la Casa cu cîțiva grofi. R. POPESCU. Etimologie: magh. groff.

grof, grofi, s.m. (reg.) Nobil maghiar, proprietar de terenuri, cu titlul de conte: „Nu-mi dau mintea cât o port / De binele unui grof” (Bârlea, 1924, II: 265). ■ (onom.) Grofu, poreclă în Rohia și în Săpânța. – Din magh. gróf „conte” (DA, DEX).

grof, grofi, s.m. – (reg.) Nobil maghiar, proprietar de terenuri, cu titlul de conte: „Nu-mi dau mintea cât o port / De binele unui grof” (Bârlea, 1924, II: 265). ♦ (onom.) Grofu, poreclă în Rohia (Birdas,1994) și în Săpânța (ALRRM, 1969). – Din magh. gróf „conte” (DA, Galdi, cf. DER; DEX) < germ. Graf (Șăineanu).

grof, -i, s.m. – Nobil maghiar, proprietar de terenuri, cu titlul de conte: „Nu-mi dau mintea cât o port / De binele unui grof” (Bârlea 1924 II: 265). Grofu, poreclă în Rohia-Lăpuș (Birdas 1994); în Săpânța (ALR 1969). – Din magh. gróf (< germ. Graf).