gripcă sf [At: DDRF / V: ~ifcă / Pl: gripci^[1] / E: bg грипбка] (Îrg) 1 Lamă lungă de metal, ascuțită la un capăt, cu care se strungărea în rotărit. 2 Lamă mică triunghiulară, ascuțită la o parte și fixată într-un mâner lung, cu care se răzuiau doagele murdare în rotărie. 3 Instrument cu care se răzuiau butoaiele pe dinăuntru. 4 Un fel de daltă cu capătul ascuțit întors care era folosită în dulgherie. 5 Lamă lungă de metal folosită în fierărie. 6 Răzătoare cu care se rădea aluatul rămas pe covata în care s-a frământat pâinea. 7 Roata zimțată a fusului mic de la joagărul de tăiat lemne. corectat(ă)

GRIPCĂ, gripci, s. f. Unealtă de dogărie care servește la curățirea doagelor, în special a doagelor vechi.

GRIPCĂ ~ci f. Unealtă specială pentru răzuirea doagelor pe partea interioară a butoaielor. /<bulg. ogribka

gripcă f. 1. custura cu care dogarul roade doagele murdare când se înfundează vasele vechi; 2. custura de strungărit a rotarului; 3. roata de fier zimțată a fusului celui mic al joagărului. [Cf. grapă].

grípcă f., pl. ĭ (bg. ogribka, id., d. gribkam, răzuĭ, vsl. grebon-greti, a răzui; rut. hripka, răceală în gît, rudă cu grapă, hrașpă, scripcă. Cp. cu strachină). Lopățică de răzuit pĭeile saŭ doagele. Făcăleț c’un capăt în formă de lopățică de amestecat mălaĭu în căpistere (ArhO. 1928, 128). O roată de lemn dințată la fusu cel mic al joagăruluĭ. – Și hripcă și zgripcă. În Munt. vest și grifcă.

grifcă sf vz gripcă

ripcă sf vz gripcă

grífcă, V. gripcă.

hrípcă, V. gripcă și hreapcă.

zgrípcă, V. gripcă.

gripcă s. f., g.-d. art. gripcii; pl. gripci

gripcă s. f., g.-d. art. gripcii; pl. gripci

gripcă s. f., g.-d. art. gripcii; pl. gripci

GRIPCĂ s. (TEHN.) răzuș, teslă, (reg.) scoabă, (înv.) strujniță. (~ pentru tâmplari, dulgheri.)

GRIPCĂ s. (TEHN.) răzuș, teslă, (reg.) scoabă, (înv.) strujniță. (~ pentru tîmplari, dulgheri.)

gripcă (gripci), s. f. – 1. Unealtă care servește la curățarea doagelor. – 2. Roată cu zimți. – Var. grifcă, hripcă, sgripcă. Bg. ogripka (Conev 62; Candrea, GS, VI, 324; Scriban), din sl. greti, grebą „a răzui”, dintr-un sl. gribka, după DAR, din sb., bg. zagribam „a răzui”, după Skok 70).