granic sn [At: ALRM II / 1, h. 408 / V: (reg) crain~ / Pl: ~ice / E: ger Kranich] 1 (Reg) Mașină cu care se ridică pietre sau lemne grele Si: elevator, macara, (reg) pălan. 2 (Mrn) Bigă specială folosită pe șlepuri. corectat(ă)

GRANIC, granice, s. n. Aparat format dintr-un cablu înfășurat pe o tobă care, învîrtindu-se în jurul axei sale, deplasează greutatea fixată la capătul cel liber al cablului; troliu. În schele duduie ziua întreagă tractoarele grele, granicele perfecționate, mașinile de tot felul. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2800.

GRANIC s.n. Macara folosită pentru deplasarea unor greutăți pe verticală; troliu. [< germ. Kranich].

GRANIC s. n. macara pentru deplasarea unor greutăți pe verticală; troliu. (< germ. Kranich)

GRANIC ~ce n. Troliu întrebuințat în operațiile de foraj. /<germ. Kranich

Granic m. rîu în Azia-Mică, victoria lui Alexandru cel Mare asupra lui Dariu în 334 a. Cr.

*gránic, V. craĭnic 2.

2) cráĭnic și gráĭnic n., pl. e (germ. kranich și krahn, „cocor” și „elevator”, ca și fr. crône, id., d. flam. kran, ol. kraan, id). Pop. Elevator. – La Hațeg (GrS. 1937, 187) gránic, un fel de macara care ridică peatra moriĭ. V. gruĭ 2).

granic s. n., pl. granice

granic s. n., pl. granice

granic s. n., pl. granice

GRANIC s. v. troliu. modificată