3 intrări

5 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

gont s [At: CHEST. II, 240/155 / Pl: nct / E: nct] (Reg) Jgheab.

GONȚ s. m. și n. (Mold.) 1. S. m. Alergător, urmăritor. Hameleonul, măcar că în fața tuturor gonților să schimbă. CI, 171. 2. S. n. Joc de-a prinselea. Aflînd în aceia zi o sărbătoare sărba, pre toți dați după giocuri, că cei mai tineri alerga pre cîmpi, ce<i> mai bâtrîni cu rotile pre ulițe, femeile cu gonțuri în grădini., NCCD, 384. Etimologie: sl. gonĭcĭ.

gonț, goánță adj. Mold. Curățat, dezghĭocat, fără păstărĭ: fasole goanțe (boabe). V. decorticat.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

gonț, goánță, gonți, goánțe, adj. (reg.) dezghiocat, curățit de păstăi.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

GONȚ cf. subst. plural goanțe = boabe de fasole, pietricele (DLR) și srb.-cr. Gonca (Rječ citat de Pașca). 1. – D. act. -ești s; -escu. 2. Gonța mold.; Gonță b. (16 A III 189); – și la genitiv; „Gănții popii” mold., 1686 (BGI IV 186, 194); Gona, fata Dumitrei, 1678 (BGI IV 222). 3. Gonțe, pah., munt., 1500 (Sd XXI); -a (Gat; Giur 267; 16 B I 187, II 328); -a, ard., 1726 (Paș); -a, mold. din Solești, care sub act semnează Ghențe (BCI IV 188). 4. Gonțu, țig. (16 B II 16); Gr. (Bîr III). 5. Gonțilă, I. (AO IX 190). 6. Prob. Gunțați s. disp., vecin cu Bleajoii (17 B III 281) Ploiești.

Intrare: gont
gont
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: gonț
gonț
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Gonț
Gonț nume propriu
nume propriu (I3)
  • Gonț