GONȚ s. m. și n. (Mold.) 1. S. m. Alergător, urmăritor. Hameleonul, măcar că în fața tuturor gonților să schimbă. CI, 171. 2. S. n. Joc de-a prinselea. Aflînd în aceia zi o sărbătoare sărba, pre toți dați după giocuri, că cei mai tineri alerga pre cîmpi, ce<i> mai bâtrîni cu rotile pre ulițe, femeile cu gonțuri în grădini., NCCD, 384. Etimologie: sl. gonĭcĭ.